Arhive pe etichete: Mircea Eliade

Dumnezeul milei

Mă gîndeam cu groază la dumnezeul lui Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Mircea cel Bătrîn. Citeam texte românești, nici măcar legionare, și mă îngrozeam la cum a fost societatea sub papucul românesc pentru toți cei care nu intrau în grațiile popii și șefului de post. O adunătură de tîlhari pe granița fluctuantă între mai multe imperii. Fără școli, dar cu pretenții de înțelepciune. Brr. Am frisoane. Continuă lectura

Anunțuri
Etichetat , , , , ,

Mitul bunului sălbatic

Eliade. Mituri vise și mistere. Gunoi. Cu iz scientist. Capitolul 2. Mitul bunului sălbatic.

Un eminent folclorist italian, G. Cocchiara, a scris odinioara ca, „inainte de a fi fost descoperit, salbaticul a fost mai intai inventat”. Formula, fericita, nu e lipsita de adevar. Secolele XVI, XVII si XVIII au inventat un tip de „salbatic bun“, pe masura preocuparilor lor morale, politice si sociale. Ideologii si utopistii erau entuziasmati de „salbatici“, mai ales de comportamentul lor in ceea ce priveste familia, societatea, proprietatea; le-au invidiat libertatile, judicioasa si echitabila diviziune a muncii, beatifica lor existenta in mijlocul Naturii. Dar aceasta „inventare a salbaticului”, asortata sensibilitatii si ideologiei secolelor XVI–XVIII, nu era decat revalorizarea, radical secularizata, a unui mit mult mai vechi: mitul Paradisului terestru si al locuitorilor sai in timpurile fabuloase care au precedat Istoria. Mai degraba decat o „inventare” a bunului salbatic, ar trebui sa vorbim de amintirea mitizata a Imaginii sale exemplare. Continuă lectura

Etichetat

Mircea Eliade este un măgar

Mă miram de unde mi-a fost inoculat conceptul ăsta de mitul bunului sălbatic. Păi de la Mircea Eliade. Prin intermediul unor profesori proști. Și inculți. Adică numai buni să-l considere pe Mircea Eliade sculă pe basculă. Și e destul de ușoară localizarea. În franceză e bunul sălbatic, în engleză e nobilul sălbatic. Iar punctul de pornire pentru ridiculoșenia de cultură română este prin anii 60, în engleză. Ciudat, nu? Eliade deja o freca la Chicago. Și emite Mituri, vise și mistere. Continuă lectura

Etichetat ,

Educatorii nației

Se poate vorbi de o cultură română. Dar nu de o civilizație română. Sau dacică, că civilizație dacă s-ar confunda și ar sublinia improbabilitatea cazului.

Cultura în sens larg se ocupă de orice legat de obiceiuri. Este ceea ce popimea numește sfînta tradiție. Și chiar mai mult. Obiceiul de a ridica degetul mic cînd ești o doamnă și bei cu plăcere ceva. Lăsatul unghiei de la degetul mic de la mînă. Scobitul în dinți. Și alte eleganțe românești. Toate astea sînt cultura română.

Ceea ce ați fost învățați să înțelegeți prin cultură este termenul în sens restrîns. Din tagma acestor Mitici și Chirițe iese un Camil Petrescu. Mereu gata să aibă soluții. Dar incapabil să scoată un roman de doamne-ajută. Remarcabil față de romanul lui Mitică Achiriței. Foarte apreciat de Chirița Miticescu. Un CĂCAT față de altele scrise de produse ale altor culturi.

Urmărind un DVD educațional făcut pe aiurea în Europa m-a lovit că problema este că nimeni nu face educație. Educația lipsește cu desăvîrșire. Avem o cohortă interminabilă de ratați. Indivizi care nu au fost capabili să fie de ajuns de în față pe liste încît să poată face altceva. Și aceștia sînt plătiți porcește. Adică făcînd totalul orelor, totalul concediilor ajung la niște tarife orare nerușinate. Și după aia se pune problema și șpăguirii, care este și mai perversă. Pentru că învață generație după generație ce este supunerea față de un satrap mic și idiot, dar satrap nu mai puțin. Cadouri. Meditații. Titlul de «profesor», cînd e doar un vierme ieșit al 215lea.

În vidul ăsta apar educatorii nației. Noica, Năică Ionescu, Liiceanu, șa. Alți mici. Mai mari decît cei de mai sus, mai mici decît un provincial într-o țară mai răsărită. Dar oare sînt aceștia educatori? La prima vedere îmi e clar că sînt niște geambași. Cum se anunța cu sarcasm Noica la un interviu «bișnițar de idei». Și trăiesc biiine.

Într-un fel acești educatori la nivel național se pot califica de educatori. Dar doar accidental.

La școală am învățat de reforma educațională a lui A. I. Cuza. Bun. O nație analfabetă ridicată pe versurile de doi lei ai psaltirii. Devenită o nație superstițioasă cu carte. Iluminism cu măsură. Dăm pămînt țăranilor, dar apoi îi impozăm ca să dăm bani bisericii, așa că Ion să poată plăti și pentru biserici aflate mai departe de el, nu doar pentru studiile în Franța ale băiatului popii.

Știam că englezii aveau școli pe toate nivelurile. Fiecare român mai răsărit a auzit la teatru radiofonic ceva de Dickens. Rezumat. Periat. Cenzurat. Dar românul știe că școlile engleze erau un bastion al barbariei. Se pare că încă pe vremea cînd Cristopher Hitchens era la școală încă se mai practicau acele barbarii. Și altele despre care Dickens ar fi scris numai dacă vroia să facă închisoare pentru pornografie.

E interesant de remarcat că nu văd de ce în România nou inventată școala ar fi fost mai bună. Nu s-a scris. Dar legile care limitau exprimarea erau mult mai rele, iar toanele moralizatorilor mai fluctuante. Așa că poate Veronica nu era așa curvă cînd l-a luat pe Micle să-i facă copiii altora. Poate Veronica era doar un bun administrator: crearea unei respectabilitați pentru un pederast-pedofil în schimbul unei vieți decente pentru ea și copiii ei. Poate.

Doar că în România A. I. Cuza este prezentat majestuos. Impresionant. Și cu niște reforme greu de imaginat în epocă. În fapt, cam toate țările aveau deja legi asemănătoare și inițiative comparabile sau chiar mai avansate. Bineînțeles Nigeria și periferia filipineză mai aveau mult pînă să afle de actele civilizatoare ale domnitorului de ocazie.

Așa că ne rămîne de pus în context. În contextul geografic european, România era între ultimele la masa educării populației. Poate și de asta Mircea Eliade era atît de excitat cînd a aflat de valorile catolice ale lui Salazar. Pe nivelul de inteligență al României, da, erau destul de progresiști. În acest context, România este foarte bine. Cu 98% crezători în doamne-doamne în secolul 21, Sudan și Somalia sînt țări vecine și prietene. Dacă la vremea lui Cuza Vodă Brazilia avea problema unui teritoriu imens, astăzi Brazilia este într-o ligă superioară.

Ceea ce mă aduce înapoi la problema educatorilor. Constantin Noica, Nae Ionescu, Gabriel Liiceanu și ceilați de teapa lor vor să fondeze cîte o sectă. Să fie un dumnezeu. Sau măcar profetul principal. Nu pot spune că România a dus lipsă de indivizi gata să fie profetul numărul 2 sau chiar mai mic dacă șpaga intuită e bună.

Așa că educația devine un efect secundar și nu un scop ca la Dewey sau Russell.

Etichetat , , , ,

Arsenie Boca

Arsenie Boca e mai în ton cu imaginea promovată de creștini. El nu este obez ca ăilanți chinuiți de post negru. Și nu are imaginea de Baphomet a lui Nicu Iorga cu chelie și urechi clăpăuge. Dar hagiografia lui este prima–ntîi. Face teologia la Sibiu. Și primește bursă să meargă la Arte la București. Dar cică asistă și la cursurile de medicină. Asta înseamnă ce? Că nu avea televizor în camera de cămîn? Nu. Scribii încearcă să insinueze că ar fi fost un fel de demidoctor. Nu era. Dar poate ne putem duce cu mintea la Lecția de Anatomie. La fel și el de pictor!

După ’45 începe perioada de aur. Este arestat. Nu se știe de ce. Este eliberat în două săptămîni. «Pentru că nu i s–a găsit nici o vină.» Au? În ’48 pentru că îi ajută doar cu hrană pe luptătorii anti–comuniști. Nu scrie legionari, doamne ferește! Dar poate că chiar era creștin și aceia erau cei persecutați. Nu neg. Nu știu. Dar stai să vezi. Pentru ce își ia bătaie la secție? Pentru că era popular cu enoriașii! Vezi canonul sfințesc? Nu pentru a spune cui și unde lăsa hrană. Așa că mitropolitul îl mută în afara zonei de scandal. Și pe bună dreptate pentru că ar fi urmat să fie ridicat tot mai des și pentru simpla bănuială.

În ’50 ia un an de canal. Și este eliberat de patriarhul Justinian. Ăla comunist. Ăla corupt. Care le–a stricat afacerea cu biserici noi. Urmează arestări. Inclusiv pe motive contabile. Deși autorul popular are nevoie de multe multe arestări și de cît mai mult timp în închisoare, nu se intră în detalii. Evident, toate erau nedrepte. Și dacă erau nedrepte toate erau politice. Și dacă erau politice erau direcționate în contra bisericii ortodoxe. Oare Florian Pittiș care a refuzat să se tundă a fost blocat să mai apară la televizor din cauza unei epifanii a șefului securității București cum că acesta va deveni mason și era o lovitură de imagine adusă masonilor din toată lumea?!?

În ’59 se închid multe mănăstiri. Nu toate, deși biserica are tot interesul să crezi că toate. În cazul lui Arsenie Boca, scriitorul anonim, scrie că uite că asta e dovadă că au avut ceva personal cu el căci îi închid mănăstirea.

Și lucrurile se accelerează. I se interzice să mai «slujească ca preot». Adică îl răspopesc? Cine? Are securitatea dreptul? Și dacă e biserica, nu e parte din canon? Adică tot prostul trebuie să facă ascultare de biserică, dar aici este pe nedrept? Și ce se face? În 1998, la 9 ani după moarte se revine asupra deciziei. Cine? De ce? În baza căror motive? Cui îi ajută dacă un mort de 9 ani poate să facă liturghia sau nu. De fapt, ar fi chiar spectaculos. Ar bate la Box Office orice Dracula Land! Arsenie Boca, mort de 20 de ani cădelnițind cu cor de legionari morți în anii ’60. Cumva mi se pare improbabil.

Și canonul continuă. Arsenie Boca are două licențe: arte și teologie. Și nu i se permite decît muncitor pictor bisericesc. Pardon? Alții cu licențe pe bune și aveau probleme similare. Și pictor bisericesc nu este ceea ce făcea? Nu era că ce frumos pictează? Dar chestia cu canonul în lumea asta pentru lumea ailantă? Și artă frate! 16 ani la o biserică. Sună a sinecură.

Ca și Mircea Eliade cu al său «secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc» și Arsenie Boca proorocește că la mănăstirea unde a cerut să–l îngroape o să fie loc de pelerinaj. Dacă a devenit loc de pelerinaj, ceea ce s–a și întîmplat, atunci a fost profet înainte văzător. Dacă nu, atunci nimeni nu își va aminti. Cam toți sfinții bisericii sînt așa. Cei care au văzut că o să fie rău și cei care au văzut că o să fie rău, dar s–a întîmplat peste un secol, deci e și mai mare văzător.

Etichetat , ,

Uite ce pot americanii. Și tot nimic dincoace?

Dar nu lipsa de înțelegere în două limbi a lui Răgălie era sursa dilemei mele legată de diferențele dintre Statele Unite și România. Ci traseele individuale.

În State au fost destul de mulți care au strălucit deși ei nu erau sortiți succesului. Și, se pare, că și mai mulți se pierd în acel vis american prin cartiere insalubre și închisori aglomerate pe motive rasiale, economice sau politice. Lasă basmul medicului imigrant care face taximetrie de noapte într–o metropolă. Realitatea este că, la ce cunoștințe de medicină avea individul, în State ar fi rezistat cam 6 luni înainte să i se pună cătușele.

Dar uite. Carl Sagan. Tatăl lui era un muncitor în industria textilă. Continuă lectura

Etichetat , , , , ,

Cercuri cinematografice

Brodiedixit:

Da, ne învârtim în cercuri pentru că fiecare o ține pe a lui.

Tu îmi spui că prietenii tăi americani zic că nu e așa. Eu zic că ăia pe care i-am cunoscut eu spun altceva. Experiențe diferite și totuși imposibilitatea de a ajunge la un consens. Discuții de stație de metrou nici măcar de gară unde aștepți mai mult. Și totuși spuneam pe undeva despre dovezi.

Da. Știu. Și ai dreptate. Te stresez.

Este evident că nu aveau cum să producă un clișeu. Românii nu produc nimic. Căcat. Pișat. Păduchi, pureci. Aur cică. Petrol, puțin. Intelectual TOATĂ nația este zero. Pe ici–colo mai e unul. Poate sînt doi în gașcă. Inutil să te pui cu o armată de secretare care protejează o puzderie de administratori (ei cred că sînt profesori, ingineri, doctori, șa). Credeam că te pot face să localizezi originea clișeului. Continuă lectura

Etichetat , , , , , , , , , , , ,

Reconceperea unei nații

Și s–a curățat Iustin Pârvu. Cine e Iustin Pârvu? O curvă bătrînă care a găsit un mod de a–și recăpăta farmecul din tinerețe, fie și cu iz de cimitir. Ziceau «feciorii» dă–ne binecuvîntare cu cipurile? Le dădea. Și ei veneau pentru mai mult. Ei l–au făcut o marionetă de plimbat pe la manifestații și el a fost bucuros să vadă lumea de sus, din înălțimea la care îl ridicau sforile.

Dar cum se poate un individ cu puțină școală și și mai puțină înțelegere a lumii să aibă păreri despre politică, biologie, șamd? Pentru că orice se poate. Orice vrea scriitorul. Să mai treacă un an–doi să se mai împută hoitul în groapă și îl scot și făcător de minuni. Au făcut–o cu Ilarion Argatu — o abominație cu fața aia sinistră de Benedict II, dar mai fioroasă din cauza bărbii de maimuță bătrînă. Continuă lectura

Etichetat , , , , , , , , , , , ,