Colonizarea Cubei de orice gunoiaș

Mă impresionează sincer ambiția unora ca Voicu Bojan.

Adică știe că îl consider un idiot. Știe că și o bună parte din cei care citesc aceste pagini consideră cu iz de căcat cam tot ce crede el sfînt sau artistic. Nu mă refer că pozează cu o imagine de HCB. Ci ce anume crede el în viața personală ca fiind interesant.

Și cu toate astea, dă–i și ia de aici pentru a–și maximiza șansele de vînzare pentru ultimele rebuturi bumbuțiene. În articolul său Oare de ce Cuba ar trebui să continue? nu va valorifica foamea de bani a inițiatorilor proiectului de pozat în Cuba, nu va marca ocazia de a se asocia cu un important fabricant de aparatură foto electronică, nici măcar prețul mic al prostituatelor fete și băieți din zona Havanei. Va pleca de la partea a doua a articolului Cuba Libre văzută de pe plajă și va înflori.

Camil Petrescu

Și cînd pozezi totul iese cam o labă. Camil Petrescu. Ce și–a spus? Aș putea să–mi fac o labă. Dar de data asta o să o fac pe ulița principală. Și voi poza în scriitor. Iar doamnele din înalta societate a unei localități de 500 de oameni au ridicat din sprîncene: ce interesant! Așa ceva nu s–a mai întîmplat în urbea noastră din 1889. S–a scris la gazetă. Gazetele din capitală au preluat. Și ete opera!

Și atunci e normal să se sperie lumea de pasiune. Unde te întorci frică totală. Rabie! Se dau cîțiva pași în spate. Îi omoară curiozitatea. Și vin aproape. Dar cînd te întorci cu fața se trag toți ca la un semn. Nu se poate pasiune. Se poate doar intrigi meschine. Înjunghiat pe la spate, dar pînă și asta fără pasiune. Linia plată. Puls zero. Trebuia să o fac, altfel mi–ar fi făcut–o el mie. Și atît. Pleacă mai departe. Să se uite la televizor. Pînă și televizorul e mort. E zgomotos. Anumite părți sînt date mai tare. Dar altfel e moarte. Un disc de patefon merge în fundal. E dialogul. Momîile mișcă încet buzele. Uneori mai intră unul în turbo de la excesul de cafea. Dar nu e pasiune e grabă.

Mîncatul de căcat este comun pentru că nu este evident

Brodie m–a provocat:

Presupunerea ta că ceilalți ingerează căcat cu plăcere e falsă. Nu poți să mănânci căcat din greșeală, e un efort conștient și plăcerea e forțată (cu excepția unei minorități cu fetișuri pentru cunoscători). Ești conștient de faptul că ceea ce mănânci e căcat. Mulți nu prea par a fi.

Mîncatul de căcat este neplăcut atîta vreme cît EȘTI CONȘTIENT de asta. Nu doar majoritatea e inconștientă de gest, ci TOȚI într–o proporție mai mică sau mai mare. Nu cred că există om care să fi evitat mîncatul de căcat. Și tocmai pentru că nu e evident fiecare pică în capcană. Așa că probabil scriem despre fenomene diferite.

O existență fără noimă

Notă. Articolul acesta a mai apărut o dată. Doar prima parte legată de prestația lui Voicu Bojan și asocierea numelui zeroului ăsta cu marca TED. Articolul era mai lung, dar doar pleca de la acel fapt. Aici este în întregime.

Sau mai scurt.

Voicu Bojan este un individ de proastă calitate. Nu știe să vorbească. Dar ține seminarii și cursuri. Filologie! Dacă ăsta a terminat filologie, numai pentru nivelul cultural și consider că profesorii și asistenții care i–au dat note de trecere merită flagelați. Flagelați de istericii ăia care încă mai cred că învățămîntul românesc este altceva decît o imensă pușcărie pentru tineretul care trebuie să irosească ani și bani pentru a realiza cînd sînt scuipați din sistem că nu știu nimic. După 15–28 de ani de carceră mulți nu mai au puterea să accepte adevărul și dezvoltă castele de nisip prin care ei ar știi meserie, ceilalți nu înțeleg.

Feministe și feministe

Și după vorbind la TED. Voicule, ia exemplu de cum se vorbește în public! Nu e ca acasă sau la biserică cu cămeșa scoasă din nădragi.

Poate își face cineva pomană să îmi zică și mie cine l–a făcut om pe dihania aia negricioasă de Mircea Diaconu. Pe ecran e zero. La teatru e director. Și după atîta carieră de partid, a zis că e păcat să se ducă dracu’ și a devenit și politician pe stil nou. L–am văzut pe viezure vorbind în public de cîteva ori. O fată care a cerșit ca statuie se exprimă mult mai bine la început de carieră decît un gunoi comunist la sfîrșit de carieră. Școala românească!

Sinistră ultimă incursiune în jurul pluridisciplinarului necalificat Voicu Bojan

O! Dar Voicu Bojan ar putea să ne onoreze cu un răspuns. Pentru că el poate să fie nepregătit în multe alte meserii. Poate să fie ocazional jurnalist, scriitor, creștin, evanghelist, orice poate să ciupească un ban.

În speță, am găsit un text adorabil Crestinism Second Hand: Analiza critica a problemelor credinciosilor din bisericile evanghelice. După cum am văzut în filmuleț el poate jongla cu multe limbi în paralel și nici una prea strălucit. Aici, are nevoie de integrarea românei cu englezei pentru că, pe vremea aia, la mîna a doua sau de ocazie nu erau în vocabular. Sau nu or fi termeni acceptați de templul lui, lucrul cu mîna, cunoscut și ca onanie, fiind sancționat în cei mai fermi termeni.

Frumos concept. Poate asta înseamnă literele la Cluj. O fi o tehnică nouă. Introducere. 4 puncte sau paragrafe numerotate și o tentativă de încheiere înglobată în al patrulea punct, care ar fi părut prea scurt în comparație.

Voicu Bojan în context

Corneliu Munteanu:

Formidabil! Nu ilustreaza decat faptul ca poti vorbi despre niste chestiuni despre care nu ai catusi de putin habar.

Da. Doar că nu acesta era scopul articolului și videoclipului de răspuns. Era pentru a sublinia diferența de opinii față de ceea ce exprimă Voicu Bojan în public. Radu Drăgan s–a ținut de cuvînt și se limitează doar la ce exprimă. Eu am o abordare mai holistică și am o problemă majoră cu selecția vorbitorilor pentru un TEDx românesc. Apoi am o problemă oarecum mai mică cu organizatorii care nu au putut aloca nici măcar o creatură cu jumătate de creier funcțional pentru a filtra gunoiul pe care și–l livrează circarii drept biografie. Și păcatul cu biografia lui Voicu Bojan este că e atît de nebuloasă că induce în eroare. Se poate și ridicolă, cum ar fi Prof. Dr. Ioan Stefan Florian:

Rezumat, gînduri la Rușine TED pentru licența dată la Cluj

Sau mai scurt.

Voicu Bojan este un individ de proastă calitate. Nu știe să vorbească. Dar ține seminarii și cursuri. Filologie! Dacă ăsta a terminat filologie, numai pentru nivelul cultural și consider că profesorii și asistenții care i–au dat note de trecere merită flagelați. Flagelați de istericii ăia care încă mai cred că învățămîntul românesc este altceva decît o imensă pușcărie pentru tineretul care trebuie să irosească ani și bani pentru a realiza cînd sînt scuipați din sistem că nu știu nimic. După 15–28 de ani de carceră mulți nu mai au puterea să accepte adevărul și dezvoltă castele de nisip prin care ei ar știi meserie, ceilalți nu înțeleg.

Rușine TED pentru licența dată la Cluj

Notă: articolul era gata de pe 29 ale lunii trecute. Dar l–am amînat pe sîmbătă ca să îi las timp lui Radu Drăgan cu partea lui. Se pare că a fost o neînțelegere și el a publicat primul. Dar asta e părerea mea. O lectură de 20 de minute pentru o vorbărie de 22 de minute. Văzînd video replica lui Radu mi–am dat seama că am scăpat destule. Dar nu m–aș pune să revăd cele 22 de minute. Mai rău, am dubii asupra evenimentului și folosirii mărcii TED în asociere cu turma de vorbitori. Am mai văzut, parțial, alte două discursuri și mi s–a părut teribil. Nu atît calitatea foarte foarte proastă a vorbitorilor cît alegerea infectă a temelor și publicul gata să lingă. Nefiind rîsete la cutie ca în comediile TV americane scena lua alte conotații. De notat și proasta calitate a prezentării vorbitorilor. Atît Voicu Bojan cît și purcelul ăla diform și cu respirația tăiată de Răzvan Cherecheș au venit cu cămeșoaiele ieșite din nădragi și băgate tractoristic la loc doar pe stînga și pe dreapta șlițului. Nu sînt un fan TED și nici TEDx. Dar am remarcat de–a lungul vremii că se păstrează un standard. Chiar și dacă nivelul vorbitorilor nu este foarte ridicat sau utilitatea este doar propagandistică, măcar textul prezentat este structurat și prezintă o temă interesantă, iar vorbitorii păstrează un minim de decență în ținută. Nu sînt adeptul uniformei corporatiste de uzină cu cămășuță, crăvățică, pantaloni și pantofi nesport. Chiar din contră. Dar și dacă vii cu o fustă hawaiană de frunze, trebuie să ai minimul de decență pentru a știi să o porți.

Interesantă inițiativă. Nu am mai citit nimic despre așa ceva: concurs de articole. Eu voi fi cel murdar și laș, Radu Drăgan va fi cel mai tehnic. [corecție: eu voi fi cel nestructurat, Radu va fi cel structurat].

Ce–i aia o Artă Fotografică și cum se măsoară?

Astia, folosesc denumirea generica pentru specimenele cu pretentii “artistice”, vor de fapt sa intre pe usa dindos a artei (sa zicem) pe cale oficiala. Ce daca produci imagini nule dpdv estetic si conceptual, poze banale mai pe intelesul pulimii, ai carnet de “membru” – ai. Fotografia este o arta? Da, este!(da de unde?-ma rog, dar cam asta e rationamentul) Deci continuam tot asa. Suntem noi fotografi? Bine-inteles ca suntem! Ca atare, suntem artisti. Asta e rationamentul. Avem patalama, avem poze, avem salon. Zi nu avem inca. Atentie, s-a decretat Ziua Artei Fotografice, nu ziua fotografului. Se celebreaza arta fotografica si nu artistii. Ma rog, in calitate de autori, de artisti fotografi, sigur ca da, intr-o oarecare masura e si ziua lor. Ca atare, merita sa plece cu doua ore mai devreme, poate mai prind ceva reduceri la carne.

Bineînțeles că pe ușa din dos. Este și singura prin care pot să își șmenuiască accesul: mai cu cărat sculele altora, gen Mihai Mărgineanu, pretenaru’ lui Florin Ghioca, alt specialist în ușa din dos. Se mai poate și că te faci că te duceai la WC, șamd. După tehnica lui Ion Caramitru, incendiatorul BCU, se poate face și ceva de glorie din ușa din dos: este ușa prin care trec artiștii!

Ești artist așa cum alții devin profesori universitari. Prin hîrtii. Asta au învățat–o românii de mult. Și o practică asiduu. Iei diplome. Nu contează ce dai și ce faci pentru a le obține. Și după aia te întrebi la ce–ți folosesc. Pentru că porcăria cu diplomele este ca și cu banii: dacă au prea mulți, atunci își pierd din valoare. Și îți mai trebuie. Îți mai trebuie ceva mai mare. Ceva mai pompos. Ceva cu mai multe semnături. Restul este tehnica minune: ce frumoase sînt hainele astea! Și ce ușoare! Parcă nu ar fi. Asta a știut Cosmin Bumbuț cînd și–a deschis prăvălie. Că trebuie să fie nervos, blazat, în lipsă de ceva. Și doar nu o să fie curva proastă să spună că nu s–a simțit bine cînd știe cît a plătit sponsorul pentru o ședință!