Poți? Eu cred că nu. De ce? Pentru că nu ai ce să alegi. Ai turbații ăștia. Sau să alegi alții și mai și, vezi Nicolae Paulescu sau Ion Antonescu, ale căror vieți sînt și mai bine documentate. Continuă lectura
Cică românii aveau și dregeau. Cică au venit alții și le-a luat. Acilea era. Cum mă vezi și cum te văd. Filosofie. Medicină. Inginerie. Nici unul nu era prea idiot încît să aibă probleme să înțeleagă ce îi predaseră profesorii la universitățile occidentale. Ei erau neînțeleși. Așa avem un Eminescu la 50 de ani de la moartea romantismului *probabil ultimul romantic*. Era ultimul. Asta e incontestabil. Doar că nu e vorba de cronologie cum dă de înțeles profa de română, ci calitativ. Continuă lectura
În Sărmanul Dionis am o probă de literatură eminesciană. Pentru a îl crede pe Mihai Eminescu relevant cultural trebuie să fii complet halit de curentul naționalist, dar și mai important să nu fi citit textele papagalului sifilitic sau capacitatea de a citi fără să înțelegi o iotă.
De ce Sărmanul Dionis? Pentru că se poate argumenta că articolele lui de presă erau făcute de foame. Bine, exegeții de talia senilizatei Zoe Dumitrescu măritată Bușulenga nu au mintea să constate asta. Dar o fac eu, preventiv. La fel cum încă nu am citit exegetul care să anunțe că subproducțiile eminesciene postume sînt irelevante pentru că mititelul intelectual ar mai fi lucrat la ele să polizeze balega. Sărmanul Dionis este din alea cîteva pe care maistrul corector de jurnale le-a publicat. Continuă lectura
Nu am cunoscut naționaliști culți. Incultura este un ingredient esențial în generarea naționalismului. Așa poți să te închini la biblie, cîteva mii de pagini de idioțenii, dar să crezi că evreii ar fi inamicii creștinilor. Evreii care le–au dat lor atîția profeți. De fapt, nu au fost profeți neevrei. Nu au fost apostoli neevrei. Deci, evreii trebuie persecutați pentru că l–au omorît pe Isus. Dar Isus știa asta. Deci a fost o capcană de doi lei întinsă de un dumnezeu de doi lei celor cărora le spunea că sînteți poporul ales numai ca să le halească animalele la sacrificiu. Doar că cică era profețit că o să–l omoare. Sigur e la fel delictul? Poate doar se supuneau legii divine. Iuda, prin aparenta trădare, împlinea planul divin al unui dumnezeu impotent, care are nevoie de actori în teatrul său de purici. Petru se dezice de Isus de 3 ori în cîteva ore. Morala? Iuda e un nenorocit. Petru are cîteva milioane de biserici și icoane. Cam de căcat dumnezeul ăsta al creștinilor. Dar ce ziceți de creștini? Nu au nici măcar cultura propriei cărți. Una lungă. Urîtă. Plicticoasă. Dar una singură. Continuă lectura
Imperialismul este o relație dezechilibrată, neegală între oameni sau teritorii. Pe baza ideii de superioritate, se extinde autoritatea și controlul unui grup asupra altuia. Din mitologia sovietică, imperialiștii sînt unii în afara sistemului și în contra cărora sistemul luptă din răsputeri. Imperiile sînt cele care își spun imperiu. Și niciodată cele care își spun altfel, să zicem țarat sau soviete unite. Și imperiile cresc pe spatele unor colonii. Care colonii sînt populate de oameni cu pielea mai neagră, sau măcar mai închisă. Continuă lectura
Și mie îmi vine greu a crede, dar am făcut un bilanț cu mai mulți prieteni seara trecută. Nu am cunoscut nici unul o nație mai murdară, mai jegoasă și mai mîndră de asta. Cu toții am auzit de mitul germanului care miroase de îți mută nasul. Dar asta e din cauză că văzut de departe, fiind în Germania, sigur e german. Poate văzut mai de aproape vorbește română. Poate maică-sa a fost româncă și i-a transmis igiena subtilă a românilor. În secolul 21 româncele continuă să arunce tampoanele folosite pe geam sau pe sub chivetă în WCurile publice. Nu știu. Poate e ca să nu știe bărbatul ei cult întru dumnezeu că e la ciclu și nu o să îi iasă ciorba bine și nu va crește aluatul. Poate e vînată de soacră să rămînă gravidă, că doar de aia plătește încă o femelă în casă: pentru că nu poate să se reproducă cu fi-su să mai facă și alți urmași dintr-ăștia încrezători în arta lui Mihai Eminescu. Continuă lectura
Mihai Eminescu a murit prost ca să îl găsească Zoe Dumitrescu Bușulenga pe dumnezeul patriarhiei. Sau cam așa ceva. Versurile lui sînt rudimentare. Proza este atroce. Mă rog, stai liniștit, eu aș scrie mai rău ca el. Dar dacă ăsta este poet național puncte puncte. Contemplam Scrisoarea trei, scrisă i-i-i, citită a treia. Cine pana mea zicea că româna e limbă fonetică? Cu transcrierea numelor străine în original și a numelor străine scrise cu alt alfabet decît cel latin în manieră engleză? Continuă lectura
Nemții au avut un Goethe. Românii l–au avut pe Titu Maiorescu. Al nemților a fost scriitor și politician. Restul decurge din activitatea lui. Al românilor este un căcat. Este un parșiv. Un meschin. Și un corupt. Dar în hagiografii nu se poate umbri așe o personalitate cu niște aspecte minore legate de caracter. Și astfel Titu este academician de meserie ca mai toți. Este avocat. Ca mai toți. Este și critic literar. Dar și eseist și estetician. Opa! Ca al nemților. Dar începe torentul: filosof, politician, scriitor. Pentru români eseist și jurnalist ratat care scrie poezii la labă nu intră în categoria scriitor. De fapt, scriitor poate să fie orice idiot care trimite emailuri, nu? Și Titu nu se poate opri aici! Prim ministru, ministru de interne probabil din experiența de cules șpaga și fondator al Academiei. Și tot nu se oprește torentul. El este chiar și
«personalitate remarcabilă». Și a scos și o teorie
sociologică.
En. De. Cocea, Nicolae Dumitru Cocea, Nely a fost o surpriză în căutările astea. Numele suna cunoscut. Și atît. Și ca să vezi! En. De. este destul de aproape de ceea ce cred rromânii în cretinismul lor despre propriile staruri de media ca Mihai Eminescu sau, mai știu eu, Radu Gyr.
En. De. își cunoaște ascendența. Tot ce am parcurs ca literari și literați de pe la jumătatea lui 1800 pînă în 2000 sînt niște neica nimeni. Copilul prost al unui țăran prost. Puțini, mult prea puțini, sînt de la oraș. Crescuți cu caca sub pat și pișu la copac, într–o lume superstițioasă în care dumnezeu trebuie să boteze animalul ca să nu se îmbolnăvească în fiecare an, devin culți și deștepți. N. D. Cocea poate să își dovedească ascendența între cîinii ăștia pe o sută de ani. A fost fiu de ofițer ajuns general. Dar l–a interesat și viața ăstora mai amărîți. Unde marii scriitori și poeți ai literaturii române sînt copiii unor vite de prăsilă a căror mare calitate e că uneori sînt fete de popi, adică aveau pe cineva care știa să se iscălească în arborele genealogic, mama lui N. D. Cocea este fată de răzeș, dar și scriitoare publicată. Continuă lectura
A. D. Xenopol a fost un tip remarcabil. Un copil minune. Dacă nu era ocupat cu jongleria de funcții și încasatul de lauri ar fi fost personaj de bîlci și și–ar fi zis Xenopol copilul de aur. Dar nu a fost să fie. Și, oricum, actorii, față de oamenii de știință, erau ținuți în desconsiderare.
În opereta xenopolitană avem fapte coexistente, în spațiu, și fapte de succesiune, în timp. În prima categorie sînt încadrate confortabil fapte care NU se schimbă. Rămîn așa. Fără existența școlii, presei tipărite, manualelor și pamfletelor propagandistice, acestea rămîn neschimbabile ca dumnezeul trei în unu al ortodoxilor. A doua categorie are, din contră, situații care se transformă în timp. Și clasarea este foarte importantă pentru că, pentru A. De. cele două să nu fie, în final, vreo separare. Pentru el, divinul și actele istorice se melanjază pentru a produce un hibrid mistic ciudat cu prezență pronuțată de Deux exmachina. Astfel, istoria nu este pentru Xenopol o știință clară, ci o evanghelie care se schimbă perpetuu pentru a servi intereselor cotidene. Este un mod de concepere a lumii. Interesant, nu?
Criticul Foto 