Reconceperea unei nații

Și s–a curățat Iustin Pârvu. Cine e Iustin Pârvu? O curvă bătrînă care a găsit un mod de a–și recăpăta farmecul din tinerețe, fie și cu iz de cimitir. Ziceau «feciorii» dă–ne binecuvîntare cu cipurile? Le dădea. Și ei veneau pentru mai mult. Ei l–au făcut o marionetă de plimbat pe la manifestații și el a fost bucuros să vadă lumea de sus, din înălțimea la care îl ridicau sforile.

Dar cum se poate un individ cu puțină școală și și mai puțină înțelegere a lumii să aibă păreri despre politică, biologie, șamd? Pentru că orice se poate. Orice vrea scriitorul. Să mai treacă un an–doi să se mai împută hoitul în groapă și îl scot și făcător de minuni. Au făcut–o cu Ilarion Argatu — o abominație cu fața aia sinistră de Benedict II, dar mai fioroasă din cauza bărbii de maimuță bătrînă.

Ilarion Argatu se adresează unor mase de o prostie colosală. A mers pînă acolo încît a produs un volum întreg după formatul (parafrază):

Asta este vrajă. Se face post. Rugăciune. Spovedanie. Și dacă nu merge te duci să dai bani și la alți popi ca să se roage pentru tine.

Și se repetă pînă moare vraja sau victima. Se folosește dacă pierzi autobuzul, dacă pierzi bani (foarte foarte importanți pentru creștinii lui), chiar și dacă pierzi părul. Acum, mortu’ produce minuni și este adăpostit la biserica unde e paroh un alt Argatu (a dracu’ coincidență!).

Chiar mi se pare suspect că nu se publică dosarele de Secu ale ăstora. Și sînt atîția creduli lăsați cu lampa stinsă pe întuneric să creadă balivernele organizatorilor de pelerinaje și vînzătorilor de iconițe. Astfel călugării nu mai fac pușcărie pentru trafic cu aur și averi nedeclarate, ci pentru ceea ce talibanii numesc credință nestrămutată sau așa ceva. Și cu cît mor și ultimii care i–au cunoscut dispar poveștile umane, alea cu a fost un turnător și fura țigări de la toată lumea, pentru a fi înlocuite cu baliverne despre generozitatea și sacrificiul personal generate de indivizi care nu numai că nu au fost de față, nici nu erau născuți pe cînd se întîmplau acele aventuri.

Ceea ce starețul poate a numit «e tînăr» și «se căiește» că a lăsat–o pe o țărăncuță însărcinată devine după moartea călugărilor mai bătrîni «și–a păstrat fecioria» și «a rezistat ispitei». Tinerii ciobani care au învățat la mănăstire arta iubirii carnale între bărbați devin «caști» și «i–a ajutat duhul sfînt să nu cedeze ispitei cu femeie».

Oamenii se dau în vînt după astfel de povestiri de eroism.

Dar e adevărat? Doar în mintea exaltaților.

Un netot ridicat la gradul de profesor de istorie la ciclul preuniversitar va prezenta din ignoranță, pentru că are mintea la fel de capabilă ca la 6 ani, sau poate doar din lene un Ștefan cel Mare călare, în fruntea trupelor. Cel mai probabil nu este conștient de influența clanului Mușateștilor și nu–l interesează intrigile și asasinatele prin care este înscăunat acesta domn. El are statui de arătat. Poze cu monede și cu bancnote. Crede că insuflă spiritul istoric în elevi. Cînd doar îi îndoctrinează și îi pregătește să fie voluntar carne de tun pentru niște politicieni pe care chiar el personal îi disprețuiește.

Dar cum putea să fie Ștefan altceva decît un birocrat? Era pitic. Era afemeiat. Și îi plăcea traiul bun ca oricărui pește care se respectă. Gută? Diabet? La unul care dormea pe frunze sub cerul de noiembrie cînd era în campanie? Stai! Moldova nu avea drumuri. Romanii nu ajunseseră pînă acolo decît în mintea pașoptiștilor naționaliști. Și mai erau niște secole pînă să se nască cei pașoptiști. Noiembrie? Plouă! Mult. Cu calul te descurci. Cu căruțe încărcate, fier mult, tunuri și ghiulele mai greu.

Dar cum rămîne cu rana lui Ștefan cel Pitic arsă cu fierul roșu pentru igienizare și unde, eroic, nu a zis nimic? Simplu. Nu era rană de bătălie. Era rană de trai bun. Și nu a simțit nimic animalul. Din cauza diabetului. Așa a și făcut rana. Așa s–a și extins. Așa și cangrena. Pe atunci nu se știau astea prea bine. Dar azi sînt cărți accesibile pe tema asta. Deci mai puține scuze să rămîi ignorant.

«Nația română» se vroia unită. Nici măcar nu era o nație. Nici măcar o bază. Mai degrabă o pleavă. Și Mihai Viteazu’ și–a zis Viteazu și s–a pus pe omorît. Omorît români, dacă le poți spune români. Important era pămîntul lui. Ete Charlemagne local. Și a pierdut pariul. Iar fresca de la Alba Iulia este o fantezie cu temă dată. La fel cum Sfînta Maria seamănă cu amanta pictorului și Iisus cu cel care a dat banu’ pentru icoană, la fel a ieșit și de o scenă grandioasă, făcută de cineva nenăscut pe cînd se întîmplau evenimentele.

Dar dacă «nația» se vroia liberă și unită, unde sînt ceilalți? Sigur că din curentul ăla s–au mai desprins și alții. Nu vrei, ca naționalist, să mă lași să cred că mărețul erou era doar o marionetă ieftină pentru Elefteria grecilor. Și cînd s–a dovedit că valoarea lui este zero, ca balast a fost lăsat lîngă primul tomberon găsit.

Ca și la Brâncoveanu. Care acum are confortul că are stație de metrou și parc în București! Să stai ca vita cînd îți taie ăștia familia și asta doar pentru un zeu surd și mut, este excepțional. Și asta cred de atunci toți cei care se folosesc de martirul îndoctrinaților. Să fii păstrătorul capului unui astfel de individ! Uau. Și cred că și urmașii politici i–au fost recunoscători pentru eliminarea atîtora din cursa pentru tron.

Dar unde sînt oamenii deosebiți?

Avem un Nicolae Paulescu care nu a produs nimic, nu a avansat cu nimic relevant o teorie destul de comună în epocă, ceea ce îl ridică în ochii unora la nivelul de inventatorul insulinei. Chiar dacă el o numea altfel. Se uită volumele lui delirante de un nivel științific demn de un Ilarion Argatu sau Iustin Pârvu. Și, la fel cu imaginea lui în oglindă de partea cealaltă a spectului extrem politic, are numele dat unor spitale. Cine? Cum cine? Primul președinte al țării. Trecut discret sub preș. Guvernul Petru Groza. Apoi pauză. Pauză. Apoi Gheorghe Gheorgiu Dej secretar general. De ce lista de președinți începe mereu cu Dej?

Mereu găurile sînt cele care predomină în istoria și în gîndirea românească.

Mircea Eliade! Ce maaaare a fost! Ce înțelept. A făcut un index. E drept, muncit. Muncit cum George Călinescu a mai muncit. Și cam atît. Sînt două sute japițele care au împins tăvi și semnături pentru a produce un Mic Dicționar Enciclopedic. Informația este cam cîtă în Istoria Literaturii…, dar mai murdară politic. Mai sînt lucrări remarcabile? Cam atît. Deci Eliade a produs mult text. Inteligent? Orice absolvent de școală primară din Humulești ar fi putut să scoată textul ăla dacă ar fi avut ambiția să consulte atîtea surse. Și nu mă refer la Ion Creangă, unul din cei vreo doi–trei cu creier funcțional în tagma junimiștilor unui șmecher de Olt Titu Maiorescu. Mă refer la colegii lui Creangă. Ăia mai prostuții. Care aveau plăceri intelectuale din plimbatul vacii pe imaș. Ăia care nu au mers mai departe cu studiile de Ceaslovul popii.

De Charles Darwin se auzise pînă și în România lui Eliade. Și un Eliade care să fi documentat apariția minții religioase și modul în care religia perimează un creier funcțional i–ar fi cîștigat același respect, pas cu pas, pînă la catedra de la Chicago. Dar Eliade nu putea mai mult. El era un om de dreapta cu mintea deja tulburată de magii rudimentare și hocus–pocus mistic. Așa și el este doar o creatură a epocii, deja voalată și prăfoasă. Depășit de Castaneda pe tema șamanismelor, el mai răsare ocazional pentru un cîte un newageist care se documentează temeinic.

Brava lui Eliade! A găsit de lucru în Occident în vremuri tulburi. A reușit să o taie dintr–o țară de căcat tocmai cînd se împuțea viața. Constantin Noica, mai tîmpițel, a avut o viață întreagă să mediteze la acel ceva care i–a lipsit să se poată integra în altă parte și să nu fi trăit pușcăria, ostracizarea și fanii securiști trimiși pe post de studenți de la București în căutarea luminii patriarhale. Și Noica, Noica ce a putut preda? S–a putut preda pe sine. Cum să fi un viermișor în curul unui malaxor. Cum să nu greșești și să te pui rău cu sistemul care ar putea să preia puterea. Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu tocmai probează asta. Ce catedră la Chicago? Tehnicile astea au părăsit țara o dată cu posesorul. Ei știu cum să se facă plăcuți unui regim. Cum să mimeze că ar gîndi, pentru a cîștiga timp. Timp pentru observație. Care este următorul regim cu care trebuie să se pună bine pentru a nu eșua din capitală cu șofer la fundul țării și sub supraveghere.

Și tu? E drept că ești nimeni, dar ești neam de semizei!

Etichetat , , , , , , , , , , , ,

5 gânduri despre „Reconceperea unei nații

  1. Eugeniu Carada spune:

    Știai că primul nume al ÎPS Teodosie (arhiepiscopul Tomisului) fost Porcu Macedon?

    • Criticul Foto spune:

      Ești din sectarii fundamentaliști?
      Auzisem că pe Teodosie nu îl au la inimă pentru că e mai moderat.

    • Eugeniu Carada spune:

      Ouch! Asta duru! Sunt ateu. Nu știu exact ce ai auzit despre Teodosie, dar citește ce a declarat ca reacție la propunerea legislativă a lui Remus Cernea de introducere a parteneriatelor civile (inclusiv între persoane de același sex):

      „Doamne fereşte! Numai la asta nu ne aşteptam. Dacă face asemenea propunere, înseamnă că este un om cu gândire confuză, bolnavă. Nu se explică altfel. Nu ai cum să gândeşti aşa ceva, dacă trăieşti în normalitate şi priveşti lucrurile într-o fire a lor. Eu am spus că este de compătimit. Omul acesta are nevoie de psiholog. După psiholog trebuie să urmeze duhovnicul. Psihologul trebuie să-i insufle ideea că nu suntem ai nimănui şi că lucrurile nu se fac numai instinctual. Aceste persoane, care ajung în starea aceasta, îşi anulează raţiunea. Ele acţionează numai sub imperiul instinctului. Păcat că şi dânsul este în această situaţie”

      Despre problemele cu legea nu mai pomenesc nimic, că mă întind.

    • Criticul Foto spune:

      Cred că e mai mișto partea cu investigația pentru luare de mită cînd simonia cică e mare păcat. Sau că Ion Iliescu l–a considerat pe un astfel de retrograd demn de mărirea pensiei și i–a dat Steaua României. Pe cît de incult tot e un moderat, vezi funcția pe care o are și dregătoriile pe care le distribuie nu tocmai ieftin. Dacă nu ar fi presiunile extremei drepte probabil și–ar vedea mai mult de ale lui.

      Pe tema gay ce zici de:

      http://www.razbointrucuvant.ro/2013/02/13/homosexualitate-pacat-boala-normalizarea-raului-parintele-pantelimon-staretul-iustin-manastirea-oasa/

      http://www.razbointrucuvant.ro/2013/07/23/parintele-arsenie-papacioc-homosexualitate-judecata-de-apoi-ecumenism-catolici/

      http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/06/08/dictatura-homosexuala-cravata-va-fi-obligatorie-prin-lege-apoi-se-va-preface-n-streang-parintele-constantin-sturzu-iasi/

      Destul de apocaliptic, nu?

    • Eugeniu Carada spune:

      No comment. Săracii – or fi avut o copilărie grea, fără toate acces la toate informațiile de care am dispus/dispun eu și fără libertatea de a o lua în mod critic.

      Totuși, îmi este foarte greu să înțeleg de ce tocmai popii și călugării sunt într-atât de porniți împotriva homosexualității. În cazul ultimilor e ușor de înțeles de ce nu înțeleg, n-o să dezvolt, iar când vine vorba de preoți.. gândește-te cam câți bani în plus ar câștiga de pe urma căsătoriilor gay. Că doar la partea materială sunt și ei avangardiști!

      Cu durere trebuie să spun că majoritatea homosexualilor sunt creștini (ok, mai bine zis superstițioși ce se autointitulează creștini) și s-ar duce cu bănetul la popime fără să se gândească prea mult, dacă ar avea ocazia.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: