The End

Am publicat și ce mai era lăsat în „Drafts”. Aici nu mai sînt de mult amintiri foto. Și nici criticul foto. S-a dus vremea cînd se scria despre monștrii sacri ca Andrei Pandele sau Dinu Lazăr. Se pare că nu au murit. Mă bucur pentru ei. Alții vin în urma lor, vezi Cosmin Bumbuț și alți lăutari. Între timp a apărut Instagram și Facebook s-a schimbat de cel puțin 10 ori. Vremuri istorice! Lipsește doar pantoful cu aparat foto.

Voi migra pe Dumnezeii Legiunii, o poveste mult mai de actualitate. Pînă la întregirea echipei de Critici Foto, articolele vor fi mai rare, mult mai rare.

Introducere despre cerșit

Cerșitul e rău. E umilitor.

Oare?

Și de la ce potăi cu exces de corceală sau cosangvinizare am aflat–o!

Despre blogurile românești

Partea bună, mai bine zis simplă, este că învață prin contact ca bacteriile anumite chestii. Cum ar fi congregatul. Sau poate e Facebook de vină. Se adună și se leagă între ei. Timp să ai. Partea și mai drăguță este că sînt indivizi la marginea societății. Pentru că nu fac decît să regurgiteze (rehash) informația. Și nici măcar nu e informație căutată. Este informație care le–a trecut pe la nas. Deja o vacă este mult peste ei pentru că vaca se obosește să își miște curul pînă la următorul smoc de iarbă. Ei stau. Și rîul informațional trece pe sub nasul lor, printre picioarele lor. Și adulmecă. Examinează. Nu profund pentru că șuvoiul merge repede. Ocazional se pișă, se balegă în acel rîu informațional. Și totul e bine. Atîta vreme cît nimic nu înțeapă, nimic nu ustură, e bine.

Și de ce ar fi rău? Mîncare este. Respectul de sine trebuie dus pînă la niveluri narcisiste. Atît. Natura nu are nevoie de ei. Doar așteaptă ca dintre să apară ceva. Ceva altfel. Timp este. Și timpul, oricum, nu are nici o relevanță.

Sunt fascinant. Ai văzut că unii au bloguri în care scriu despre
blogging și cam atât? Meta-blogging.

Chiar așa este. Într–un fel, din ce caut mai mult din ce se confirmă că nimic nu e nou. iPhone. iPad. iThing. Dar cînd a apărut tehnologia pentru aurit metalul nu a fost PRECIS la fel?

Citesc istorie română. Suprapun cu ce mi s–a insuflat în școală. E normal să te simți că erau niște vremuri așa bune de mult de mult de tot. Doar că nu e real. Sînt doar pilonii făcuți pentru a ridica niște Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, șa. Dacă stai să te gîndești, aceștia au o obligație morală să se urce pe acest eșafodaj ridicat PENTRU ei. Nu are numele lor. Dar este, cumva, locul lor. E problema ălorlanți că stau să pună botul. Știi faza aia «nu e prost că cere atît, e prost ăla care plătește atît». Să umpli biserica să te închini la un zeu mort, cînd ai putea să afli ceva despre lume e ridicol. Dar pînă devine periculos pentru alții este sau ar trebui să fie permis orcui. Fiecare se amuză cum vrea.

Poate iar ego-tripuri, dar când citesc chestii ca astea mă simt mai bine
cu mine:
http://www.sabina-cornovac.ro/index.php/offline-pentru-10-zile/

Și ca să vezi! Are urgențe! O persoană așa importantă! Transplanturi, clonări, echipa sună pe mobil ca să anunțe că elicopterul este pe acoperiș. 007 meets Bourne. Este pizda cornovac!

Cît provincialism!

Cîtă înapoiere!

Dar e normal. Vezi povestea cu balta care dezvoltă o conștiință a lui Mr. Hitchhiker’s Guide to the Galaxy.

Bau–bau: homosexualul violator

Cred că mai mult decît un impuls, violul este o consecință a moravurilor unei societăți. Și cred că cu cît societatea este mai închisă cu atît violul este mai prezent în viața de zi cu zi. Conaționalii mei cred că relația este cu cît se discută. Dacă la televizor se vorbește de rata violurilor pe anul trecut înseamnă că vine sfîrșitul lumii și nu mai e bine să ieși pe stradă. Iar dacă orice referință la viol este este eliminată din discursul public, atunci fenomenul este nemaiîntîlnit la noi și o problemă a altora.

Homosexual sau legionar

Nu văd lumea ca pe un World of Warcraft unde să îți alegi ce vrei să fii: orc, homosexual sau legionar. Dar întîmplarea a făcut să găsesc notele de călătorie ale unui gay în New York, în 2010. Sînt de acord că nu este cine știe ce observație. Un tip m–a impresionat și aici îl compar cu o masă destul de variată de oameni, de la liceeni care compensează lipsa partenerilor sexuali la profesori universitari (pe nivel românesc) care și–au găsit o vocație mesiancă.

Gabriel Liiceanu este un tîmpit

Citez din Despre limită, Maladiile de destin, subsecțiunea Lenea, ratarea și bovarismul. Primul paragraf.

În loc să opunem naturii libertatea, e poate mai potrivit să spunem că, în cazul
omului, libertatea a devenit natura sa.

Poate Camil Petrescu nu ar fi murit o labă dacă nu s-ar fi născut în România

Mă gîndeam după ce am terminat The Color Purple că Camil Petrescu nu ar fi murit, poate, o labă, dacă nu ar fi avut neșansa să se fi născut în România.

O țigancă cu pruncul său la statua libertății în București

Literatura română este în cel mai fericit caz înapoiată și rudimentară. Cu tot cu apariția Internetului și accesul la cărți în limbi străine, literatura română rămîne aservită mentalităților predate în școli. Adică este creștină, propagandistă și la maturitatea autorului făcută să cultive cultul autorului pe cît posibil. Forma este mereu învechită, mergînd pînă la mai mult de o sută de ani de retard. Conținutul este infantil și pe aceleași linii: creștinism plus naționalism.

Latinitatea românilor, azi voievodul

Voievodul este un cuvînt slav și înseamnă warlord, cuvînt fără echivalent precis în română, altul decît voievod. Adică este vorba de un șef de bandă. Ceea ce face teritoriul nației lui, drept teritoriul mafiei lui, pînă unde se întinde puterea celor care îi sînt lui subordonați. Din punctul ăsta de vedere, bulgarii și rușii, cu al lor țar, sînt mai latini decît românii. Țar este transformarea slavă a lui Cezar.

Baza românismului peste veacuri: haiducul

Am stabilit anterior că cioban este o tradiție turcă ce nu prea are cum să se ducă în urmă pînă la daci și romani. Chiar și produsul final este o brînză turcă, telemeaua. Atunci avem haiducul. Haiducul este remarcabil. Ia de la bogați și dă la săraci ca Robin Hood. Protejează pe cei vulnerabili încă de dinainte de apariția drumurilor și a GPSului, deși nu știe să citească o hartă, ca în poveștile Wu Xia. Iar copiii români sînt îndoctrinați de mici cu povești miraculoase care implică haiduci.

Doar că haiduc fie vine de la cum numeau otomanii soldatii maghiari. Sau de la denumirea maghiară pentru văcar. Cele două variante nu prea se exclud și pot să coexiste. Ce nu coexistă în asta este românitatea. Sau latinitatea. Nu sînt români. Ba chiar maghiarii se pare că se întîlnesc și se confruntă direct cu turcii în ciuda scutului creștinătății oferit nediscriminat de către tîlharii valahi, ulteriori români.