Introducere despre cerșit

Cerșitul e rău. E umilitor.

Oare?

Și de la ce potăi cu exces de corceală sau cosangvinizare am aflat–o!

Niște prinți toți. Niște onorabili. Cu toate astea stau la negocieri cu indivizi care le displac. Indivizi care îi displac. Și apoi stau la slujbe care le displac pentru promisiunea morcovului cel mare. Zeci de ani mai tîrziu o să afle cum stă treaba cînd o să primească în cur morcovul ăla. Asta se cheamă criza vîrstei mijlocii. Cînd își lasă familia și se duc ca domnii fotbaliști la curve.

Marile averi, dacă nu au fost făcute prin tîlhărie, prin cerșeală au fost făcute. Simplu, nu?

Cît despre valorile morale, ce mai! Ai copiat, ai furat, ai mințit, ai exagerat și ai lăsat pe alții să o încaseze pentru tine. Sigur mai ai unde să cobori mai jos, sau e doar o limitare de poziție socială?

Stă bizonul pe canapeaua în rate și se uită la televizorul luat la ofertă. Ete dom’le cum au luat ăștia fonduri de la stat. Aha! Cerșit. S–a dus unul și a cerut. A uns pe unde era cazul. Și a mers mai departe.

Cum se pupă așa o mină de aur cu flegmele din bolile netratate ale ăstora? M–a futut multă vreme grija. Și cînd stăteam pe WC și admiram natura curții îngrjite mi–a venit! Frica!

Frica păzește pepenii. De ce nu i–ar păzi și pe ăștia de cerșit?

Cerșitul presupune interacția cu alți oameni. Presupune să te pui la mila lor. Adică în inferioritate. Și să riști un amarnic de șut în cur.

Vezi un amărît. Nu îi știi povestea. Nu i–o știu nici eu. Cică face milioane. În Euro. Serios? Să moară Bibi! Și sînt așa puțini? Dar de la cine iau? Stau și îl privesc. Dacă eram fotograf serios aveam un dSLR cu un teleobiectiv. Măcar 300mm echivalent film de 135. Dar nu am. Și mă cam doare în bască de poză. Omul e invizibil pentru majoritatea. Dar nu e transparent. Nimeni nu se împiedică de el. E ciumat. Are o trenă, un cîmp de forță care îi ține pe toți departe. Are niște bănuți la el. Sînt să tragă alți bănuți. Dacă avea cana goală nu primea nici flegme. Dar așa îi mai pică 50 de bani. 50 de bani e de 4 ori și ceva mai puțin de 50 de cenți. Poate să își ia totuși, un coș din ăla de supermarket. Dacă are cu ce să cumpere ce pune în coș. Eu pe amărîții ăștia îi văd doar cu niște pachete în mîini. Iau așa puțin că nici plasă nu le trebuie. Gherțoii care trec pe lîngă și se uită în urmă cu scîrbă au nevoie de un portbagaj pentru a căra marfa. Și de un rezervor de benzină ca să care sicriul lor de tablă pînă acasă.

Cînd scade traficul amărîtul riscă să fie interpelat de șmecheri. El este o non–ființă. Aceea pentru care bărboșii fundamentaliști trebuiau să se omoare în flegme care să–l ia acasă să–l omenească. Dar vezi pe meclele lor că poftesc la miile de Euro pe care amărîtul nu le face. Și totuși, or minți la televizor? Ce interes ar avea aici?

Dar orice paria are parte de asta. Gunoierii. În Italia metropolele sînt ținute ostatice de o familie sau alta de șmecheri. Au în mînă salubritatea. Și fixează prețurile. Dacă nu le ia gunoiul o să plătească de 10 ori sume mult mai mari. Turismul. Sănătatea. Locurile de parcare. Toate astea se pierd cînd nu se ridică gunoiul. Dincoace e mai bine. Nu fac băieții curat după ei. Dar sînt simțiți. Cică ar fi răi. Dar de cîte ori i–am văzut în Bucale că se dădeau jos și împingeau pe gratis mașina unui ghiolban venit din mă–sa to–ma–n capitală. Puteau să îi bubuie ăluia mașina. Să vedem cum îi puneau să plătească daune la cît fac ei pe lună. Și cîte povești amare generează oamenii ăștia. Cică de sărbători vin să ceară bani. Recunosc. Nu am dat nici o dată. De cele mai multe ori nu eram acasă. Dar au fost și dăți cînd n–am răspuns și atît. Dar cică cer sume fabuloase. De genul cît oți vrea să ne dați.

Și cumva, ca intangibili [untouchables] este obligația lor carmică de a colecta gunoiul. De ce ar fi recompensați? Doar nu sînt instalatori care să te lase cu WCul curgînd caca de la vecin.

Și nu au decît două posibilităti. Fie fac mai mult pe lună decît tînărul absolvent, devenit în cîțiva ani prea bun să facă psihologia vacii cu ugerul plin și copita tare, simte că i se urcă sîngele la cap. Cum? La cîte limbi străine poate să lăbărească el și să facă mai puțin. Nici prin mintea capului nu–i trece că el o să tot urce pentru credința juruită corporației, pe cînd gunoierul tot cam atîta o să facă și cu 25 de ani vechime în meserie.

Sau, a doua posibilitate, să facă mai puțin decît cel interpelat. Caz în care iese un triumfant și retoric dar cît era să facă? Păi. Dacă nu ești gata să le faci munca o zi pe săptămînă, mai mult decît faci tu.

Ziceam cu cerșitul. Cînd ei știu ce ar vrea să le facă cerșetorilor dacă ar fi mai siguri pe al lor phisique cred că au o impresie destul de bună despre ce îi așteaptă. Atît. Era atît de simplu.