E măgărie să compari pe cineva cu Petruț Călinescu

Uite o eroare grosolană a lui Ufo. El propune Petruț Călinescu de care am scris deja. Asta pe 17 februarie 2012. Pentru ca pe 7 aprilie să vină cu ceva oarecum asemănător: Tatoun de Nicolò Degiorgis diferența dintre cele două proiecte este aproape nulă pe partea de concept. Ambele prezintă lucrătorii transfrontalieri: oameni care locuiesc într–o țară, dar își cîștigă existența altundeva. Mă rog, exprimarea lui Ufo lasă de dorit:

Nicolo Degiorgis ne introduce în lumea construcțiilor căpșunarilor egipteni, care fac bani în Italia și îi investesc la ei acasă în Tatoun. Un fenomen asemănător avem și noi în Maramureș.

Știu că nu trebuie creier ca să preiei ceva din mass media. Dar merită să arăți că încă mai funcționează. Termenul de căpșunar nu este ofensator pentru cei cărora li se atribuie ci tocmai lucrătorilor agricoli sezonieri care sînt asociați cu toate scursurile și incapabilii. E foarte grea munca aceea și lipsită de multe ori de proecția socială în care se duc să se scalde majoritatea românilor care se pun pe făcut copii cînd nu le mai ține șmecheria cu azi angajat, mîine dat afară și șomer cu acte.

Altă corecție se impune: în Maramureș are proiect incompetentul de Petruț Călinescu. Fenomenul are loc în toate țările mai sărace decît altele dacă este cît de cît facilă transbordarea între cele două lumi. De exemplu sînt mai puține cazuri între România și Statele Unite pentru că acestea din urmă impun un număr de ani de rezidență, destul timp pentru a se dizolva bună parte din legăturile cu țara de origine.

Mai mult: în România fenomenul este prezent din 1990 o dată cu drumurile în Turcia. Acum pare dramatic pentru că se manifestă și în alte țări și a devenit subiect în mass media occidentală. Încă o probă că românii sînt imbecili natural. Fenomenul se manifestă și invers: din Republica Moldova în România. S–ar petrece și din India în România dacă ar fi mai puține restricții în materie de viză și transportul ar fi mai ieftin.

Spectaculozitatea își are originea în rapiditatea transporturilor contemporane combinată cu diferențele culturale. Se poate inclusiv în aceeași țară. Vezi minerii moldoveni în Valea Jiului sau italienii sudici căutînd prosperitatea în nord. E și un film ușor accesibil pe tema asta: Rocco și frații săi.

Bineînțeles, toate astea nu sînt aspecte demne de luat în seamă pentru fotografii și cineaștii români fie ei din București, Baia Mare sau Cluj.

Merită să vedeți și celelalte proiecte de pe pagina lui Nicolo.

Adevărat. Notabil ar fi fost un alt proiect, fără echivalent, după știința mea, în România: Islamul ascuns (Hidden Islam). Din care se pare că a și apărut ca efect secundar acel Tatoun.

Revenind la cele două proiecte plecate de la aceiași idee: diferența este izbitoare. Cadrajul. Compoziția. Unghiurile alese. Tabloul din deșert este mult mai dezolant. Și totuși lipsește visceralul și ridicolul din pozele lui Petruț. Scopul lucrătorilor pare să fie același: de a mări o localitate părăsită. Cheia e multiplă. Petruț este pornit să arate urîtul, ridicolul efortului acestor oameni. Nicolò Degiorgis vrea să prezinte și atît. Petruț muncește la labă cînd muncește. Dar, în majoritatea lucrărilor pozele sînt făcute ca pe geam dintr–un tren sau mașină în mers. Degiorgis muncește. Caută. Încearcă să pătrundă în acea lume. Petruț preferă să le mănînce mîncarea și să–și ia tălpășița repede.

O comparație mai forțată se poate face între Frumoasa satului a lui Ufo și Armed America (preluat tot de la Ufo). Într–una românul face un efort pentru a subordona ceea ce vede realității sale. În cealaltă americanul, deși antiarme, merge și întreabă: de ce aveți o armă?

Oskar blog mort. Trăiască celelalte proiecte!

Ufo a omorît blogul. Și a deschis ceva superb! Galerii. Și legături spre alte proiecte foto. Impresionant. Sper că nu se vor apuca fiecare calculatorist să își aducă propria contribuție, dar cu alt soft de site ca să arate că poate și că toți își vor unii forțele pentru a sălta proiectul ăsta.

Realitatea absolută totală ireparabilă a fotoreportajului inegalabil românesc

Realism fotografic?

Mi–a displăcut atacul la adresa lui Sorin Onișor pentru premiul său AAFR. Așa cum m–am exprimat deja aș fi preferat să fie dezbătut sistemul. Dar nu se pune problema, pînă și ultimele japițe așteaptă recunoașterea meritelor de către o organizație cu o titulatură așa pompoasă. Iar juriul? Cine să se ia de juriu în afară de Criticul Foto? Să se ia Ufo și să riște premiile viitorilor săi elevi pe ale căror realizări speră să fie cocoțat? Doar nu credeți că are vreo speranță prin ce poate produce el.

Greu la deal cu boii mici, sau cu românii, indiferent de dimensiune

Am scris. Am scris și de Onișor. Înainte să fi aflat un Ufo sau alți prostovani că Onișor nu ar fi talentat din cauză că a trișat la unicul, inegalabilul, deja inexistentul premiu AAFR. Dar mi–au ieșit vorbe în tîrg că aș fi cu Onișor pentru că imbecilii care nu pot citi un articol cap–coadă au văzut ei că l–aș plezni pe Ufo. Mă rog, prostimea a tras concluzia că e din cauză că s–a luat de Onișor, nu că ar fi o japiță ipocrită. Mă rog, japiță ipocrită, la prostălăii ăia înseamnă adevăr dacă îl displac și atac la persoană dacă îl plac.

Un univers relativ populat de personalități obiective

Calin Ștefan Răgălie. Un puțulică. Ca și Egyed Ufó Zoltán. Are site. Deci și alții care se vor inteligenți în domeniul site–ului devin apărători. Dacă făceau cîte un forum despre rulmenți, ar fi fost subînțeleși drept somități în domeniul rulmenților de către comunitatea de pasionați. Dar nu e glorie în rulmenți de cînd s–a dus afacerea cu rulmenți ciordiți duși în Turcia pe care se luau blugi. Ei s–au orientat pe poze. Cu atît mai bine pentru ei. Pentru rulmenți probabil trebuie să ai un minim de cunoștințe, trebuie să poți citi niște cote pe un plan și să îți dai seama de ridicol cînd atribui altă funcție decît cea pentru care a fost conceput rulmentul din poză. În fotografie se poate orice. Unde mai pui că e important mersul după curent. Este alb–negru? E de artă! Pozele sînt în succesiune tîmpă, ca și cum o maimuță turbată ar fi extras un număr de cadre dintr–un film de vacanță? Este fotoreportaj!

Rușine TED pentru licența dată la Cluj

Notă: articolul era gata de pe 29 ale lunii trecute. Dar l–am amînat pe sîmbătă ca să îi las timp lui Radu Drăgan cu partea lui. Se pare că a fost o neînțelegere și el a publicat primul. Dar asta e părerea mea. O lectură de 20 de minute pentru o vorbărie de 22 de minute. Văzînd video replica lui Radu mi–am dat seama că am scăpat destule. Dar nu m–aș pune să revăd cele 22 de minute. Mai rău, am dubii asupra evenimentului și folosirii mărcii TED în asociere cu turma de vorbitori. Am mai văzut, parțial, alte două discursuri și mi s–a părut teribil. Nu atît calitatea foarte foarte proastă a vorbitorilor cît alegerea infectă a temelor și publicul gata să lingă. Nefiind rîsete la cutie ca în comediile TV americane scena lua alte conotații. De notat și proasta calitate a prezentării vorbitorilor. Atît Voicu Bojan cît și purcelul ăla diform și cu respirația tăiată de Răzvan Cherecheș au venit cu cămeșoaiele ieșite din nădragi și băgate tractoristic la loc doar pe stînga și pe dreapta șlițului. Nu sînt un fan TED și nici TEDx. Dar am remarcat de–a lungul vremii că se păstrează un standard. Chiar și dacă nivelul vorbitorilor nu este foarte ridicat sau utilitatea este doar propagandistică, măcar textul prezentat este structurat și prezintă o temă interesantă, iar vorbitorii păstrează un minim de decență în ținută. Nu sînt adeptul uniformei corporatiste de uzină cu cămășuță, crăvățică, pantaloni și pantofi nesport. Chiar din contră. Dar și dacă vii cu o fustă hawaiană de frunze, trebuie să ai minimul de decență pentru a știi să o porți.

Interesantă inițiativă. Nu am mai citit nimic despre așa ceva: concurs de articole. Eu voi fi cel murdar și laș, Radu Drăgan va fi cel mai tehnic. [corecție: eu voi fi cel nestructurat, Radu va fi cel structurat].

Atenție cu cine vă înhăitați

Adresa e din Brasov pt. ca dl. Moiceanu este directorul salonului si este din Brasov, sau ma rog pe situl propriu apare la contact o adresa din Brasov. O fi re-devenit dansul vice dar la salon e director. Asta cred ca ar fi una din explicatii. Apoi mai e faptul ca unii membri ai juriului au pensii sau venituri mici, CFR-ul e scump, ca doar traim in RO, unde nu-i asa, autoritatile nu prea incurajeaza arta fotografica. E cam greu sa se deplaseze la Oradea, desi ar fi avantajul ca are aeroport. Cel putin asa cred, apoi sa nu se voteze prin corespondenta, ci juriul sa-si faca treaba cu maxima raspundere fata de arta fotografica romaneasca. Si as mai dori, daca nu sunt impertinent, sa fie afisate pe situl AAFR sau alt-undeva toate imaginile participante, si la care sa se poata adauga comentarii.

Asta ar pute a spălare de bani. Sediul social într–o parte, birourile în alta, corespondența la altă adresă, facturile în altă parte. O afacere cel puțin dubioasă. Cică AAFR! Dar site–ul direcționează în altă parte. Cum îmi recuperez banii de cotizație? Gata? Au strîns masa pliantă și au tăiat–o din piață? Ce era aia? Cotizația lui Toth de Viagra că cică sînt fetele ieftine pe șosea lîngă Oradea?

Chirurgul plastician Horia Pârvănescu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Craiova

Mi s–a trimis o referință: cică un măcelar de Oltenia ar face poze ca la sadici, vezi cazul din Germania cu tipul care și–a găsit pe unul din care să mănînce și a filmat toate astea. Gușuliță ăsta atinge viteza de 30 de cadre pe operație zice el. El e un fel de Panda de reclamă la băuturi carbogazoase: și hartist fotograf și chirurg. Și gurile rele zic că și Conferențiar doctor.

Gurile rele mai îmi zic că e boală de familie, secțiile la olteni dîndu–se după relații de sînge sau cosangvinizare. În cazul secției de Chirurgie plastică nu s–a găsit altcineva mai bun în toată țara decît băiatu’ lu tăticu. Ta–su a fost șef de secție pînă a for Junior de ajuns de mare să preia șefia. Și Pârvănescu III e pe țeavă să termine și el de luat diplome și să înceapă să se califice la locul de muncă. Și mai știi, dacă îl ține colesterolul bine pe Junior poate Pârvănescu III ajunge și el fotograf șef de secție conferențiar doctor membru de comitete și comiții.

Istoria Fotografiei Ciliene

În România e bine să fii plin de bășini. Strîngi din fesieri și începi să plutești în latrină. Cam asta face Cosmin Bumbuț. Ocazional mai apare și prin alte publicații decît cele cu care are contractele aranjate și mai explică cu patos cum face și drege.

Punctum. Revistă de mare succes. Pînă a sucombat cîteva numere după primul.

Andrei Pandele politrucul

Pe principiul așchia nu sare departe de trunchi așa s-a prins și de micuțul Pandele ceva din activitatea de partid a familiei. La UFO a se vedea fofilarea.