Arhive pe etichete: Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu este un tîmpit

Citez din Despre limită, Maladiile de destin, subsecțiunea Lenea, ratarea și bovarismul. Primul paragraf.

În loc să opunem naturii libertatea, e poate mai potrivit să spunem că, în cazul
omului, libertatea a devenit natura sa. Continuă lectura

Anunțuri
Etichetat

Un băiat de prăvălie: Andrei Pleșu

Am văzut cîteva filmulețe care să mă lumineze despre cartea lui Andrei Pleșu: «Parabolele lui Isus». Terifiant. «Înapoi la argument» –
Horia-Roman Patapievici cu Andrei Pleșu – «Despre Parabolele lui Iisus». Un Patapievici descompus. Diform. Totuși cu dorința de exhibare de cocotă trecută. Pentru a face și mai deprimant tabloul, în spate se află o poză de tinerețe. Trec 10 minute fără nimic. Doar introduceri. Și încep laudele. O primă calitate este cartea frumoasă. Cu ani în urmă se vorbea despre calitatea execrabilă a cărților publicate în România. Era vorba că aceea era o problemă care interfera cu aprecierea textului. Horia Roman nu este de ajuns de inteligent să fi înțeles că o carte pe care unul ca el o poate califica drept «frumoasă» nu este o calitate, ci mai degrabă un defect. Ulterior apare și Gabriel Liiceanu ca să facă un mic duet. A doua calitate a volumului lui Andrei Pleșu? S-a vîndut deja în peste 30.000 de exemplare. Uau! Continuă lectura

Etichetat , , , , ,

Educatorii nației

Se poate vorbi de o cultură română. Dar nu de o civilizație română. Sau dacică, că civilizație dacă s-ar confunda și ar sublinia improbabilitatea cazului.

Cultura în sens larg se ocupă de orice legat de obiceiuri. Este ceea ce popimea numește sfînta tradiție. Și chiar mai mult. Obiceiul de a ridica degetul mic cînd ești o doamnă și bei cu plăcere ceva. Lăsatul unghiei de la degetul mic de la mînă. Scobitul în dinți. Și alte eleganțe românești. Toate astea sînt cultura română.

Ceea ce ați fost învățați să înțelegeți prin cultură este termenul în sens restrîns. Din tagma acestor Mitici și Chirițe iese un Camil Petrescu. Mereu gata să aibă soluții. Dar incapabil să scoată un roman de doamne-ajută. Remarcabil față de romanul lui Mitică Achiriței. Foarte apreciat de Chirița Miticescu. Un CĂCAT față de altele scrise de produse ale altor culturi.

Urmărind un DVD educațional făcut pe aiurea în Europa m-a lovit că problema este că nimeni nu face educație. Educația lipsește cu desăvîrșire. Avem o cohortă interminabilă de ratați. Indivizi care nu au fost capabili să fie de ajuns de în față pe liste încît să poată face altceva. Și aceștia sînt plătiți porcește. Adică făcînd totalul orelor, totalul concediilor ajung la niște tarife orare nerușinate. Și după aia se pune problema și șpăguirii, care este și mai perversă. Pentru că învață generație după generație ce este supunerea față de un satrap mic și idiot, dar satrap nu mai puțin. Cadouri. Meditații. Titlul de «profesor», cînd e doar un vierme ieșit al 215lea.

În vidul ăsta apar educatorii nației. Noica, Năică Ionescu, Liiceanu, șa. Alți mici. Mai mari decît cei de mai sus, mai mici decît un provincial într-o țară mai răsărită. Dar oare sînt aceștia educatori? La prima vedere îmi e clar că sînt niște geambași. Cum se anunța cu sarcasm Noica la un interviu «bișnițar de idei». Și trăiesc biiine.

Într-un fel acești educatori la nivel național se pot califica de educatori. Dar doar accidental.

La școală am învățat de reforma educațională a lui A. I. Cuza. Bun. O nație analfabetă ridicată pe versurile de doi lei ai psaltirii. Devenită o nație superstițioasă cu carte. Iluminism cu măsură. Dăm pămînt țăranilor, dar apoi îi impozăm ca să dăm bani bisericii, așa că Ion să poată plăti și pentru biserici aflate mai departe de el, nu doar pentru studiile în Franța ale băiatului popii.

Știam că englezii aveau școli pe toate nivelurile. Fiecare român mai răsărit a auzit la teatru radiofonic ceva de Dickens. Rezumat. Periat. Cenzurat. Dar românul știe că școlile engleze erau un bastion al barbariei. Se pare că încă pe vremea cînd Cristopher Hitchens era la școală încă se mai practicau acele barbarii. Și altele despre care Dickens ar fi scris numai dacă vroia să facă închisoare pentru pornografie.

E interesant de remarcat că nu văd de ce în România nou inventată școala ar fi fost mai bună. Nu s-a scris. Dar legile care limitau exprimarea erau mult mai rele, iar toanele moralizatorilor mai fluctuante. Așa că poate Veronica nu era așa curvă cînd l-a luat pe Micle să-i facă copiii altora. Poate Veronica era doar un bun administrator: crearea unei respectabilitați pentru un pederast-pedofil în schimbul unei vieți decente pentru ea și copiii ei. Poate.

Doar că în România A. I. Cuza este prezentat majestuos. Impresionant. Și cu niște reforme greu de imaginat în epocă. În fapt, cam toate țările aveau deja legi asemănătoare și inițiative comparabile sau chiar mai avansate. Bineînțeles Nigeria și periferia filipineză mai aveau mult pînă să afle de actele civilizatoare ale domnitorului de ocazie.

Așa că ne rămîne de pus în context. În contextul geografic european, România era între ultimele la masa educării populației. Poate și de asta Mircea Eliade era atît de excitat cînd a aflat de valorile catolice ale lui Salazar. Pe nivelul de inteligență al României, da, erau destul de progresiști. În acest context, România este foarte bine. Cu 98% crezători în doamne-doamne în secolul 21, Sudan și Somalia sînt țări vecine și prietene. Dacă la vremea lui Cuza Vodă Brazilia avea problema unui teritoriu imens, astăzi Brazilia este într-o ligă superioară.

Ceea ce mă aduce înapoi la problema educatorilor. Constantin Noica, Nae Ionescu, Gabriel Liiceanu și ceilați de teapa lor vor să fondeze cîte o sectă. Să fie un dumnezeu. Sau măcar profetul principal. Nu pot spune că România a dus lipsă de indivizi gata să fie profetul numărul 2 sau chiar mai mic dacă șpaga intuită e bună.

Așa că educația devine un efect secundar și nu un scop ca la Dewey sau Russell.

Etichetat , , , ,

Jaques Brel, belgianul

M–a stresat Brodie cu un videoclip al unui franțuz. Youtube, prietenos și săritor, a sărit cu un Jaques Brel în concert. Tot concertul. Anii 60. Costum. Frezuță. Pantofi făcuți. Dar știi ceva soro? Se mișca. Nu era ca ștoarfa aia de Angela Similea. Nu stătea bătută în scenă, ca un Isus al muzicii ușoare pe crucea trepiedului de microfon, legănîndu–se ca un copil abandonat de mic. Se mișca. Trăia. Erau cîntecele lui. Și nu ale ăluia a cărui spermă o înghițea de 2, 3 ori pe zi, de cîte ori era comandată. Și ce dacă era în costum? Dacă îl făcea mai accesibil pentru a cînta despre pulă și situația individului în societatea modernă, mai contează? Lumea îl știe pentru Ne me quite pas! Și? Poate dintre toate proastele de ambele sexe care îl ascultă între două Justin Bieber, poate se trezește careva să caute și cîntecele protestatare. Omul a fost în exil din Belgia postbelică. Gabriel Liiceanu făcea rezistență pasivă la chiolhanurile de partid. Și papagalii de azi își dau banii de țigări ca să aibă un Liiceanu în bibliotecă. Măcar Coca Cola îți produce cîteva minute de plăcere. Îți oferă satisfacția de a rîgîi primele versuri din Deșteaptă–te române. Cică cofeina aia chiar te ajută în problemele de stomac. Deci nu te cufurești și după aia faci Rromânia Moale. Dar Liiceanu? Liiceanu nu valorează nici cît hîrtia pe care este scris. Radu Gyr? Ca și Valeriu Onania a pus botul cînd i–au spus megalomanului că îți vom da un premiu pentru că ești așa mare. Și țeapă! De ajuns pentru a–i face bun de un Partenon? Cu cine? Cu Mihai Viteazul care a fost mare cît l–au ținut aliații lui străini? De ce nu sînt acei alții pe fresca de la Alba Iulia? Continuă lectura

Etichetat , , , , , ,

Maria din Viclaim și rezistența pasivă

Cică Holocaustul nu ar fi existat.

Dar dacă ar fi existat, ar fi fost justificat pentru unele păcate inalienabil evreiești cum ar fi profitul evreiesc, dorința de a trăi și faptul că l-au ucis pe prietenul imaginar ar fiecărui abstinent sexual involuntar: Isus Cristosul. Continuă lectura

Etichetat

Paul Celan este ciudat în context român

Paul Celan este o personalitate greu de înțeles. Adică revine în Bukovina și asistă la intervențiile sovietice. Moldovenii români ajută pe alții să se relocheze în Siberia pentru binele comun. Și el nu este încîntat. Adică cum? În manualul român scrie că erau evreii care făceau asta celorlalți din răzbunare. Dar Paul Celan nu pare să remarce numărul crescut de evrei sovietici. Apoi trupele române și germane vin. Adică germanii. Și românii ca vidanjori. În manualul român aceste trupe sălbatice sînt numite eliberatoare. Și ce fac eliberatorii? Ard sinagogile și trimit oamenii în ghetouri. Oare cînd au venit sovieticii a fost la fel? Sovieticii, ăia cu ură creștinească în contra creștinilor. Au fost multe biserici incendiate la Iași și București? Toți românii au fost scoși în piața publică și încolonați să meargă spre lagăre? Sau se face tradiționala alba-neagra a istoriei române și existența UNORA care au fost deportați în Siberia și arestarea altora trece de arestarea și deportarea TUTUROR care nu au fugit și s-au ascuns. Și, bineînțeles, magia istorică nu ar funcționa dacă nu s-ar omite complet faptele celor deportați. Ura! Așa apar sfinții închisorilor dintr-o mînă de deținuți de drept comun aliniați la o anumită ideologie. Continuă lectura

Etichetat , , , ,

Și au făcut rezistență pasivă

Tiraj, cititori, cititori importanți, vechime sau tradiție, marcă recunoscută.

Tirajul trage sponsorii.

Cititorii generează reputația.

Cititorii importanți sînt influența.

Vechimea, sau tradiția, dă greutate.

Continuă lectura

Etichetat , ,

Radu Gyr

Tot aud: Radu Gyr, Radu Gyr. Ce e dom’le Radu Gyr. Am crezut că e vre–un instalator calificat. Dar m–am înșelat. Nu era un reparator de țeavă de căcat. E vorba de un mîncător de căcat. Radu Gyr, poetul legionarilor. Devenit majuscul pentru afilierea politică. Altfel un minuscul, cum gimnaziile din România au dat mii.

Întîi de toate nici nu–l cheamă Radu Gyr. Umblă cu cioara vopsită. Îl cheamă Radu Demetrescu. Și y–ul este pentru că îi plăceau mult manelele și scria des SMSuri pe tastatura aia mică de la telefon. Așa că a găsit ceva drăguț și scurt în același timp.

Continuă lectura

Etichetat , , , , ,

Meditația transcedentală

Meditația transcedentală este o chestie ridicolă. Se practică spălarea pe creier și mai mulți au murit tratîndu–și cancerul prin această meditație. Genul ăsta de misticism de doi lei a fost greu de refuzat unor viermi intelectuali de talia lui Andrei Pleșu sau Aurora Liiceanu în pofta lor de putere și viață fără de moarte. Și s–au fript.

Dar cum s–au fript. Andrei Pleșu a fost persecutat. A căzut din drepturi. El era doctor. Și bursier în Germania de Vest. Și pentru asta a fost dat afară din Partidul lui preferat. Și i s–a retras dreptul de semnătură. Și a fost exilat la Tescani. Mă rog, s–a dus el acolo pînă se calmează spiritele. Dar a devenit un loc importat Tescaniul. Un fel de Lourdes al ceaușiștilor naționaliști. Andrei Pleșu era, cu Gabriel Liiceanu, securistul de serviciu pe lîngă legionarul predicator Constantin Noica. Notele lor au devenit Jurnalul de la Păltiniș. Deci, probabil e fidel. Dacă nu ar fi fost vorba de doi oportuniști care se schimbă după cum bate vîntul. Vezi dezbaterea televizată Herta Muller, laureata Premiului Nobel pentru literatură, cu Gabriel Liiceanu, laureatul Ce Ce al Pe Ce Re.

Și bun gheșeft a fost! Ca Ministrul Culturii, Andrei Pleșu s–a remarcat prin oferirea unei edituri cadou colegului de gașcă de la Păltiniș și prin acoperișul de tot căcatul la Muzeul Țăranului Român, fost Muzeul Partidului Comunist Român. Marfă!

Și să nu uit. Iubire mare. Grasu’ o găsește pe purceaua lui Petrulian. Acela era deja profesor și academician. Așa că iubire mare! Și un viitor pe măsură.

Etichetat , , , , , , ,

Andrei Pleșu

Andrei Pleșu este bun pentru un poster ceaușist. Născut pe 23 august 1948, la 4 ani de la schimbarea părților în al doilea răzbel. Și în 1948, anul cînd comunismul a început în România. Lojile masonice au fost închise. Și proprietățile lojilor au fost naționalizate. Dacă pînă în ’48 s–a mai putut pleca, din ’48 au început procesele și umplutul de închisori pentru indezirabili. Și din tot căcatul și suferința asta apare dopul culturii române! Voala! Fiu de chirurg, niciodată blocat pentru că era copil de chiabur. Așa–i că–i mare Isus și proorocii?

Doctor ete așa. Nu o dată, ci de două ori bursier în vest. Bineînțeles că nu a avut activitate de poliție politică. Doar este unul din cercetătorii de bază ai arhivelor securității. Oare de ce? Altul nu ar fi știut cum să se orienteze prin idexii de dosare, decît Andrei Pleșu?

Continuă lectura

Etichetat , , , ,