Christian Poveda a mers de mai multe ori în Salvador. Francez de origine spaniolă și–a folosit cunoștințele pentru a obține accesul în lumea Mara 18.
Scriam în Pozatul în Critic de confuzie. Sursa este o problemă de comunicare. Problema de comunicare pleacă de la semantică. Mai mulți, fiecare cu impresii vagi legate de un termen, încearcă să ajungă la o concluzie. Dacă nu își sincronizează termenii nu o să știe niciodată despre ce a vorbit celălalat.
Șansa mea a fost că susținătorii celor comentați pe aici sînt niște imbecili. Iar cei care erau doar accidental în tabăra aceea s–au dovedit a fi foarte raționali. Continuă lectura
Dacă tot mai vreți fotografie, adică să o faceți, creați–vă niște filtre. Adică mulți sînt niște moluște în viața de zi cu zi și nu văd de ce ar fi altfel la cursul foto. Pe de altă parte, nu toți sînt așa. Dar cultura în care au crescut este atît de idioată încît îi învață că totul se rezolvă cu BAN. Vrei să te deplasezi repede și confortabil? Scoate BANi. După aia te oftici ca boul că nu făcea. Și tot nu înveți nimic.
Filtrul e simplu: ce vinde. E ridicol să te duci la caltaboșul ăla de Dinu Lazăr și să crezi că ai ceva de învățat. Cîrnatul nu o să obosească să–ți spună nici să fii atent la caca de cățel cînd ieși pe stradă. Sacul ăla de osînză vrea să vîndă. Și îți va vinde imprimanta minune, cel mai scump obiectiv pe care ți–l permiți sau cel mai scump pe care ți–l vei permite dacă îți faci un credit. Cred că e în stare să se rostogolească de pe bicicleta de reclamă și să scoată un calculator să–ți dea un estimat în funcție de venitul lunar și banca la care ai banii. Continuă lectura
O problemă oarecum de semantică. Fotograf. Și mulți ani am așteptat să curgă arta din rame, dar se pare că fotograf este doar cel care declanșază – fie maimuță austriacă la zoo sau maimuță românească în străinătate. La fel și poezia asta revine ca ceva liric și sublim și se face pielea de găină cînd (vai!) vecinul de bloc face stihuri cu banii și dușmanii. Din păcate poezia este despre versificare, apropo de cei care luptă pentru memoria lui Adrian Păunescu, și nimic mai mult. Ba chiar, unii revizioniști au postulat că nu-ți mai trebuie nici rimă pentru a face poezie și asta înainte să audă lumea de haiku. Revenind, la fel cum urangutanul din poveste este fotograf și deține drepturile de autor, oricine poate produce poezie. Dacă e bună, ei bine, asta este altă problemă pentru un alt gen de critic. Continuă lectura
Fotografia de studio în România înseamnă poze moarte într-o cutie mai mică sau mai mare – după banii părinților autorului. Înseamnă ca putorile nu pot executa un minim de decor, mulțumindu-se (ca și în producțiile cinematografice românești dealtfel) cu ceea ce ei numesc stil minimalist. Adică o sinteză pe cîteva pagini a uneia din cărțile din categoria cum să vinzi mai bine pe ebay. Și cam asta și rezultă – o poză care ar crește cu măcar 10% prețul de ebay al modelului și nimic mai mult. În speță, fundalul este alb dacă nu au hîrtie de pus pe rolă. Asta e metoda Strobist. Căci David Hobby le-a zis la proști că poți să produci poze moarte și fără să plătești la f64. Doar arzi peretele cu o lumină și ai grijă ca lumina aia în exces să nu se verse pe modelul tău. Dacă ai trecut de acest minim și te porți frumos în societate Cosmin Bumbuț te va numi promițător și cu talent. Cemai! Poți deja să intri ca veteran în echipa nulităților de la Junalul – elita la care se uită în sus piticanii gen Ghioca și alți fotoreporteri de ocazie. Continuă lectura
Realism fotografic?
Mi–a displăcut atacul la adresa lui Sorin Onișor pentru premiul său AAFR. Așa cum m–am exprimat deja aș fi preferat să fie dezbătut sistemul. Dar nu se pune problema, pînă și ultimele japițe așteaptă recunoașterea meritelor de către o organizație cu o titulatură așa pompoasă. Iar juriul? Cine să se ia de juriu în afară de Criticul Foto? Să se ia Ufo și să riște premiile viitorilor săi elevi pe ale căror realizări speră să fie cocoțat? Doar nu credeți că are vreo speranță prin ce poate produce el. Continuă lectura
Ziceam anterior de cariera lui Bumbuț. Cum a fost el luat în brațe și făcut pozarul de pașapoarte al unei grupări cul. Acum are și el propriile organizații. Acum e rîndul lui să fie pupat în fund și ridicat în slăvi. Cine știe? Poate ar fi făcut niște opere de artă din pozele de buletin. Dar oricum poarta aia s–a închis de cînd magia fotografiei frontale fără umbre este dată fiecărui agent de la buletine sau pașapoarte. Specialitatea lui râmîn pozele de buletin: seci, frontale. Doar că mai artistice: mai pune un alb–negru, mai bagă lumina cîș. Se poate și altfel. Continuă lectura
Ziceam de performanțele găștilor. Și de tehnica „eu nu mă dau jos din pat dacă nu mă plătesc” adoptată pînă și de Onișor. Cît de nebun să fii să îți zici că vezi ceva în lucrările unor mercenari reci, lipsiți de orice trăire, dincolo de maneaua constantă: banii, dușmanii și durerea despărțirii de creatura căreia îi ofereau confidențe. Îmi pare rău pentru romantici, dar nu cred că un mercenar poate genera trăiri înalte. El nu poate iubi. Dar poate să creadă că o face. Poate să convingă pe alții, bineînțeles. Și, în realitate, poate să sufere pentru ceva ce credea că îi aparține. Pierderea doare, dar asta nu presupune că ar fi avut alte sentimente față de ce nu mai are. Continuă lectura
Calin Ștefan Răgălie. Un puțulică. Ca și Egyed Ufó Zoltán. Are site. Deci și alții care se vor inteligenți în domeniul site–ului devin apărători. Dacă făceau cîte un forum despre rulmenți, ar fi fost subînțeleși drept somități în domeniul rulmenților de către comunitatea de pasionați. Dar nu e glorie în rulmenți de cînd s–a dus afacerea cu rulmenți ciordiți duși în Turcia pe care se luau blugi. Ei s–au orientat pe poze. Cu atît mai bine pentru ei. Pentru rulmenți probabil trebuie să ai un minim de cunoștințe, trebuie să poți citi niște cote pe un plan și să îți dai seama de ridicol cînd atribui altă funcție decît cea pentru care a fost conceput rulmentul din poză. În fotografie se poate orice. Unde mai pui că e important mersul după curent. Este alb–negru? E de artă! Pozele sînt în succesiune tîmpă, ca și cum o maimuță turbată ar fi extras un număr de cadre dintr–un film de vacanță? Este fotoreportaj! Continuă lectura
AG: Stiu ca esti implicat in miscarea fotografica locala nu numai ca profesionist, dar si ca redactor la revista foto-magazin.ro. Ce te-a facut sa te implici in acest efort pornit din initiativa altui fotograf, Dinu Lazar, si el cu state vechi in fotografia comerciala locala? Din frontispiciul revistei citez „o revista realizata de fotografi, pentru fotografi”. In acest sens cum vezi existenta acestei reviste in peisajul publicistic local si care ar fi aportul ei la dezvoltarea fotografiei in tara? Continuă lectura
Criticul Foto 