Arhive pe etichete: Matei Petre

PM: Nu mai există artiști marțiali

Nu mai există artiști marțiali.

Există armată, poliție, supraveghere electronică. Mai există entertainers și faith healers ca să mimeze continuitatea.

Se pare că la fiecare ciclu apar meserii și dispar meserii.

Anunțuri
Etichetat

PM: realitatea

The media became their only reality.

Ca artist ce propui? Realitatea ta e cea de la televizor?

Etichetat

Căutați–vă sfătuitorii

Dacă tot mai vreți fotografie, adică să o faceți, creați–vă niște filtre. Adică mulți sînt niște moluște în viața de zi cu zi și nu văd de ce ar fi altfel la cursul foto. Pe de altă parte, nu toți sînt așa. Dar cultura în care au crescut este atît de idioată încît îi învață că totul se rezolvă cu BAN. Vrei să te deplasezi repede și confortabil? Scoate BANi. După aia te oftici ca boul că nu făcea. Și tot nu înveți nimic.

Filtrul e simplu: ce vinde. E ridicol să te duci la caltaboșul ăla de Dinu Lazăr și să crezi că ai ceva de învățat. Cîrnatul nu o să obosească să–ți spună nici să fii atent la caca de cățel cînd ieși pe stradă. Sacul ăla de osînză vrea să vîndă. Și îți va vinde imprimanta minune, cel mai scump obiectiv pe care ți–l permiți sau cel mai scump pe care ți–l vei permite dacă îți faci un credit. Cred că e în stare să se rostogolească de pe bicicleta de reclamă și să scoată un calculator să–ți dea un estimat în funcție de venitul lunar și banca la care ai banii. Continuă lectura

Etichetat , ,

Clasicii

Clasicii trebuie puși în context.

Altfel cititul e nul.

Poți să citești memoriile unuia de la sfîrșitul secolului 19. Zero. Chimia care o știa el vine gata dozată și ambalată. Cultura pe care o avea acum nici elitele nu o mai au în multe cazuri. Mintea se ocupă cu La Vache qui Rit și ce făcea marmota în reclama aia. Deja să știi ce e aia frumusețe boticeliană este amețitor.

Gunoaiele cu trecut rușinos numesc punerea în context atac la persoană. La fel și nulitățile care le țin trena. Pentru că atîta profet au putut să găsească. Dacă lovitura clatină soclul eroului de mucava, pentru trepăduși lovitura este dublă. Întîi lovești idolul. Apoi îl lovești pe el. Căci dacă idolul este ridicol, cum este el care se află mult mai jos? Continuă lectura

Etichetat , ,

Ieșire la pozat, dar fără aparat

Mă întreb cu ar fi să te duci la o ieșire la pozat cu mîna goală, fără aparat, fără scuză.

Oare se vor înghionti să îți dea unul aparatul „de rezervă” pus de–o parte pentru cazul în care o văd pe Greta Garbo printre mormintele de la Bellu? Continuă lectura

Etichetat

William H. Mumler

Altul de care nu ați auzit. Nu a inventat dagherotipul. Nu a vîndut peliculă cît să înconjure pămîntul de X ori. Nu are expoziții recente. Dar a făcut ceva remarcabil. Înainte de Lightroom. Ce? Înainte de Photoshop. Varianta 1. Înainte. El făcea poze cu fantome. Se vindeau binișor pe vremea aia. Și nu am motive să cred că astăzi s–ar vinde mai greu. Singura problemă este că a avut un proces de fraudă. Oamenii au crezut că vroia să îi înșele. Și a murit în sărăcie. Nu prea interesant model de referință pentru o țară care vrea să exhibe avere. Dar interesant de studiat. Dar e și o carte. Poate vreți să o citiți. Ghosts Caught on Film: Photographs of the Paranormal de Melvyn Willin. Nou–nouță, 2€ plus livrare.

Etichetat

Anthony van Dyck

Anthony van Dyck. Culori. Saturate. Foarte saturate. Contrast. Dar nu excesiv. Lucrări în colecții publice și private din Anglia, Olanda și altele. Citesc la unul, citesc la altul: culori saturate. Asta se zice că vrea publicul. Ken Rockwell cu care ar vrea mulți din România să semene laudă saturația culorii. Oare de ce nu văd poze care să îmi aducă aminte de Anthony van Dyck?

Etichetat

Ralph Bakshi

Ralph Bakshi. N–ați auzit de el. Probabil nici nu ați văzut ce a făcut. Nu aveați cum. Prin 60 și 70 cînd se ridica el românii aveau Omulețul lui Gopo. Tot animație. Sau Miaunel și Bălănel. Profunzime. Simplitate. Zero teme sociale.

Nici o problemă. Există Google, exista Youtube, toate gata să ajute la spoială. Mai bine decît citit frustrările unui anonim frustrat, Crticul Foto adică.

Etichetat

PM: despre făcut faimă

Nu se face faimă din fotografie.

Textul este aproape același ca la făcutul de bani. Prea mulți, prea variați. Este extrem de greu să fii atît de bun încît să te remarci. Este și mai greu să fii atît de prost încît să te remarci.

Nu fiți fraieri! Fotografii faimoși publicului vînător de aparatură de astăzi sînt niște oarecari. Dacă ar fi făcut un obicei din a–și da pantalonii jos la transmisiile televizate în direct cu președintele ar fi avut și o șansă de intrat în cărțile de istorie. Nu e loc de faimă în fotografia de astăzi.

Carol Popp de Szathmary. A fost primul. Primul pe o piață. Primul într–o zonă care își dorea mult să pară că nu e nici o diferență fața de vecinii mai răsăriți. Și mai avea și avantajul de a fi stăpînul unei secțiuni dintr–un volum de magie neagră: chimie pe cînd se lucra cu substanțele și nu cu flacoane gata dozate, gata calibrate, numai bune să le verși în apă și apoi la chiuvetă pentru a purifica apele orășenești. Chiar dacă îl închideau și îi furau borcanele tot nu ajuta pentru că, dacă greșești proporțiile, rezultatul este nul. La Photoshop e simplu: tragi de bară. Și dacă e prea tare, faci „undo”. În chimie există undo, dar e mai complicat decît eșecul inițial. Apoi, că ai umbrit ochii miresei un pic prea mult se cheamă că ai făcut–o gînditoare. Acum 200 de ani pretențiile erau mai ridicate. Umbră peste ochii femeii însemna femeie de moravuri ușoare sau măcar cu un trecut dubios. Astăzi clientul vrea din tot sufletul să se recunoască în imagine, nu se împiedică el în detalii. Bine, dacă plătește ar vrea să simtă o diferență între pozele făcute de colegi cu mobilul și profesionistul cu camera mare. Dar rareori se obosește să mai și vrea să vadă diferența.

Așa că: nu se face faimă din fotografie. Dacă ați reușit, bravo. Dacă nu, nu vă faceți speranțe degeaba.

Etichetat

PM: despre făcut bani

Din fotografie nu se fac bani.

E de notat și reținut. Apoi, dacă se ivește ocazia, cu plăcere.

Asta pentru că este foarte multă lume care produce de calități foarte variate. Dar aici, e vorba de creație. De făcut poze la niște indivizi care stau în picioare, aici nu e nici o filosofie: aparatul știe și face totul. Adică tocmai zona de confort, aia cu imagini perisabile: albumul școlii, portofolii de actorași, nunți, tocmai astea sînt ușor de acoperit. Asta nu s–a întîmplat complet întîmplător. Este zona cu cel mai mare consum. Și inginerii companiilor de aparatură foto de orice fel au fost biciuiți tocmai pentru a face mașina să acopere aceste zone care nu necesită inteligență, cultură, șamd.

Rămîne zona cu adevărat creativă. Stocul este deja scufundat în ofertă din cea mai variată. Dacă aș face o carte de fotografie Așa nu, companiile de stoc vor fi mai mult decît bucuroase să își vîndă rebuturile. Și chiar dacă stocul ar dispărea peste noapte, se pare că ar însemna că a dispărut cam 1% din producția de imagine care se dorește vîndută și există deja online.

Mai mult, cu cît urcați pe scara valorică a contractelor cu atît vechii fotografi sînt mai hotărîți să vă rupă picioarele și să vă spargă aparatura dacă le intrați pe teritoriu. Așa că la ce bun?

Din fotografie nu se fac bani. Se pot face de supraviețuire. Ba chiar și de o excursie în Cuba pe banii voștrii și nu ai unei companii sponsor. Și dacă voi reușiți să faceți și mai mult, păstrați ideea mai la umbră, că sînt mulți care ar vrea o cotă.

Etichetat