Camil Petrescu: Ultima muie dată, prima luată

Mă pune dracu’ să mă plimb printr–o bibliotecă. Nu una oricare. Una comunală. Nu ca în România, bineînțeles. Pentru că, deși comuniștii au făcut eforturi de carte ieftină, românii au priceput–o doar pe aia cu „Mai pune, mamă, mîna pe o carte, mai fă un cornet pentru semințe”. Evident, bancul nu era cu români. Dar martor mi–e oricare venit din tîrguri de fund de țară devenite orașe și municipii prin apariția blocurilor și canalizării, să zicem Tomazatos. Sau vre–un alt urgisit de soartă să moară cu ficatul în alcool sau să facă bani la București de împuțit țara cu gazele de la mașina lui.

Sănătate multă!

Christian Poveda era la maturitate cînd a filmat pentru La vida loca. Puradela lui Gulea și puradelu’ lu’ Ciulei abia ieșiseră de pe băncile școlii.

Ce înseamnă să te afli în companie proastă. Sau votez Andra Vișan și nu Alex Tomazatos. Acum unde dau SMS?

Mi s–a scris deja de cîteva ori că Tomazatos ar fi ceva. Fără nici o urmă de ironie mi–aș dori ca el să reușească. Am dubii că o să reușească în plan artistic, dar un Cosmin Bumbuț mai deschis spre internațional se poate, de ce nu? Tulbureala și inerția din pozele lui nu este în întregime merit personal, au o bună contribuție și vedetele care vor să și–l ia sub aripă. Dacă Cosmin Bumbuț nu mai are nici un efect asupra unui individ ca Andrei Pandele ale cărui funcții crebrale au intrat în putrefacție de cînd a fost sigur de influența familiei asupra mediului, asupra unui tînar efectul poate să fie dezastruos.

Pentru aceeași zonă de vîrstă aș fi propus Andra Vișan, a cărei serie Death e măcar amuzantă, față de non–valoarea seriei cu groparii de Sulina. Andra mai are niște motive în plus să fie susținută: ea chiar face arte. Are nevoie de un imbold suplimentar pentru a se dezvolta, în loc să ajungă să stagneze prin vreo companie de publicitate obscură. În plus, 1x ne arată că deja se pregătește să meargă pe calea Ancăi Cernoschi și ea absolventă de arte, apropo. Pentru admiratorii de nuduri, poza cu țîțe mai mare.

Jana, românca din St. Petersburg și cultura lu’ Cipri Ciocan

Și pentru că Criticul Foto nu e Critica Foto, și pentru că toți bărbații e porci rezultă prin tranzitivitate că Criticul Foto este un porc. Și dacă e porc, nu joacă frumos ci lovește acolo unde doare pe maimuți. Cică Tomazatos are potențial artistic. Cică Cipri Ciocan are mintea și ochiul să miroasă așa ceva, după antrenamente de gherilă cu șosetele lu’ tac–so. Speranța României. Auzisem de o fetiță, pe atunci, o femeie, pe acum, căreia i s–a zis Micuța Picaso. Nu înțelegeau coada vacii d’alde Andreea Esca și care or mai fi fost pe vremea aia telereporteri ce e acolo. Clar nu era ceva ca să priceapă ei sau erau desenați niște bani, preferabil dolari. Și au fost unii care să deseneze teancul de dolari lîngă tablou ca să priceapă și românul că e pictură abstractă și se vinde. Și atunci România a fost mîndră! Dalai Lama a stabilit: Eliade s–a reîncarnat și de data asta o sa picteze, nu o să mai scrie. Încă o dată România arăta că poate produce ocazional ce alte nații emit de cîteva ori pe an. Oare asta nu probează supremația românilor? Numai un nenorocit și porc nu ar putea recunoaște ceva atît de evident!

Un univers relativ populat de personalități obiective

Calin Ștefan Răgălie. Un puțulică. Ca și Egyed Ufó Zoltán. Are site. Deci și alții care se vor inteligenți în domeniul site–ului devin apărători. Dacă făceau cîte un forum despre rulmenți, ar fi fost subînțeleși drept somități în domeniul rulmenților de către comunitatea de pasionați. Dar nu e glorie în rulmenți de cînd s–a dus afacerea cu rulmenți ciordiți duși în Turcia pe care se luau blugi. Ei s–au orientat pe poze. Cu atît mai bine pentru ei. Pentru rulmenți probabil trebuie să ai un minim de cunoștințe, trebuie să poți citi niște cote pe un plan și să îți dai seama de ridicol cînd atribui altă funcție decît cea pentru care a fost conceput rulmentul din poză. În fotografie se poate orice. Unde mai pui că e important mersul după curent. Este alb–negru? E de artă! Pozele sînt în succesiune tîmpă, ca și cum o maimuță turbată ar fi extras un număr de cadre dintr–un film de vacanță? Este fotoreportaj!

Ce–i aia o Artă Fotografică și cum se măsoară?

Astia, folosesc denumirea generica pentru specimenele cu pretentii “artistice”, vor de fapt sa intre pe usa dindos a artei (sa zicem) pe cale oficiala. Ce daca produci imagini nule dpdv estetic si conceptual, poze banale mai pe intelesul pulimii, ai carnet de “membru” – ai. Fotografia este o arta? Da, este!(da de unde?-ma rog, dar cam asta e rationamentul) Deci continuam tot asa. Suntem noi fotografi? Bine-inteles ca suntem! Ca atare, suntem artisti. Asta e rationamentul. Avem patalama, avem poze, avem salon. Zi nu avem inca. Atentie, s-a decretat Ziua Artei Fotografice, nu ziua fotografului. Se celebreaza arta fotografica si nu artistii. Ma rog, in calitate de autori, de artisti fotografi, sigur ca da, intr-o oarecare masura e si ziua lor. Ca atare, merita sa plece cu doua ore mai devreme, poate mai prind ceva reduceri la carne.

Bineînțeles că pe ușa din dos. Este și singura prin care pot să își șmenuiască accesul: mai cu cărat sculele altora, gen Mihai Mărgineanu, pretenaru’ lui Florin Ghioca, alt specialist în ușa din dos. Se mai poate și că te faci că te duceai la WC, șamd. După tehnica lui Ion Caramitru, incendiatorul BCU, se poate face și ceva de glorie din ușa din dos: este ușa prin care trec artiștii!

Ești artist așa cum alții devin profesori universitari. Prin hîrtii. Asta au învățat–o românii de mult. Și o practică asiduu. Iei diplome. Nu contează ce dai și ce faci pentru a le obține. Și după aia te întrebi la ce–ți folosesc. Pentru că porcăria cu diplomele este ca și cu banii: dacă au prea mulți, atunci își pierd din valoare. Și îți mai trebuie. Îți mai trebuie ceva mai mare. Ceva mai pompos. Ceva cu mai multe semnături. Restul este tehnica minune: ce frumoase sînt hainele astea! Și ce ușoare! Parcă nu ar fi. Asta a știut Cosmin Bumbuț cînd și–a deschis prăvălie. Că trebuie să fie nervos, blazat, în lipsă de ceva. Și doar nu o să fie curva proastă să spună că nu s–a simțit bine cînd știe cît a plătit sponsorul pentru o ședință!