Realitatea absolută totală ireparabilă a fotoreportajului inegalabil românesc

Realism fotografic?

Mi–a displăcut atacul la adresa lui Sorin Onișor pentru premiul său AAFR. Așa cum m–am exprimat deja aș fi preferat să fie dezbătut sistemul. Dar nu se pune problema, pînă și ultimele japițe așteaptă recunoașterea meritelor de către o organizație cu o titulatură așa pompoasă. Iar juriul? Cine să se ia de juriu în afară de Criticul Foto? Să se ia Ufo și să riște premiile viitorilor săi elevi pe ale căror realizări speră să fie cocoțat? Doar nu credeți că are vreo speranță prin ce poate produce el.

Oricum, Onișor a generat un val de imbecilități despre încredere în imagini, etica presei și alte bălării venind din partea unor idioți din cei mai variați. Doar căutați printre articolele disponibile online și o să găsiți și copii de 40 de ani care își exprimă tristețea despre aflarea veștii că Moș Crăciun nu există.

Mai e vorba și de cultură. De o bază de date personală într–un anumit domeniu. Cică Wikipedia sau mai știu eu ce forum ar avea orice informație stocată. Dar este foarte puțin relevant ce informație are orice stocată, indiferent cît de accesibilă poate să fie, dacă nu ești conștient că acel ceva există. Tocmai pe această particularitate s–a bazat întreaga cultură română de prin 1948 încoace. Nu conta că americanii au făcut un film și există o carte. Dacă nu există o traducere cunoscută publicului contemporan românii devin autori reputați doar hoțul neprins e negustor cinstit. Ba chair, fată de alte nații, cînd sînt prinși nu se ascund repede, ci încep să își susțină cauza pînă în pînzele albe și chiar și mai departe.

Mă gîndesc la cîți pică în fund cînd aud de National Geographic. Și, de cînd au dat afară majoritatea personalului calificat și refuză să mai plătească toate cheltuielie fotografilor, românii chiar au o șansă. Nu prin calitate, bineînțeles, ci prin iefteșug. Dar cînd se întristau că Zîna Măseluță nu există din cauză că Sorin Onișor și–ar fi regizat poza, oare cîți știau că Reuters practică basmele industriale? Bineînțeles că de vină e mortu’, adică fotograful prins și ei ar avea înalte standarde pe bani tot mai puțini. Dar, în realitate, toți sînt încurajați să producă, să dramatizeze, să vîndă povestea, iar Reuters e doar un canal de distribuție, o consignație a știrilor. Tot circul cu ne pasă de cretinoizii care ne urmăresc este doar o consecință a faptului că cititorii vor să fie mințiți frumos, cu romanță. Ei nu vor cumpăra ceva cît mai aproape de adevăr. Dar asta nu înseamnă că nu au pretenția că, deși omul e subiectiv, ei ar fi cumva altfel, să zicem, obiectivi. Am zis de National Geographic, ei practică falsul dovedit încă din 1982.

Zic gunoiașii de Sorin Onișor, dar oare cît de violenți or să fie în atac potăile Jurnalul? Falsul piramidelor s–a aflat pentru că fotograful a fost mai interesat de realitate. După cum am mai prezentat pe aici, realitatea care îi interesează pe Florin Ghioca și ai lui fotojurnaliști au o singură realitate: banul. Care pe unde a crescut, dar au un scop comun: să se ajungă. Eventual să ajungă și la televizor, dar asta e secundar. Din articolele prezentate și aici banul este atît de important că pînă și poza lui este de ajuns de puternică să genereze o reacție: fiecare povestind cum nu au văzut bani de luni întregi, dar tot vin la lucru pentru că doar nu o să fie ei absenți tocmai cînd se împarte recolta. Ba chiar unul din pilonii Nikoniștii punct ro este un puțulică de pe aiurea care nu avea grețuri să prezinte suferința umană, față în față cu un taur la fotoreportajului românesc, mîndru nevoie mare că a avut tăria să nu publice poza cu un general de mucava în lacrimi după ce luase o tablă în fața de lingău. Care din ăștia o să se dea în lături să altereze o poză? Care din ăștia va risca salariul neplătit ca să demaște ceva? Și tot ce vine este din ce în ce mai de proastă calitate. Nu credeam că se poate așa ceva. De la fătucele alea tembele pe care le–am citat în povestea lui Tudor Platon pînă la un idiot care trăiește într–o localitate în care cea mai mare problemă este ușa de la magazinul Billa. Măcar în 1980 credeau că știrile sînt undeva în afara lor: să te duci să faci interviu cu muncitorii care sapă ca să se pună canalizare. În 2010 subiectul este o prietenă care credea că face o afacere și s–a ofuscat să afle că este tratată de cît a plătit. Știu că nu este reporter, dar, într–un fel, practică reportajul. Și realitatea lui nu este că are o prietenă proastă și rea ci că ceilalți sînt proști și răi. Ba și agramați! Reportajul viitorului nu este despre cum dau eu muzica tare, este despre vecinul care dă găuri în perete, pentru că, toată lumea știe, eu și Petre Roman ascultăm doar muzică bună. Este despre cum să te superi pe salariul lucrătorului de la primărie pe motiv că primăria nu aprobă cheltuieli să–ți repare ție casa. Și cînd se va pune problema să mărească taxele ca să fie bani și de reparat casa ta vei fi puternic împotrivă și vei găsi tu de la care alții să se ia.

Așa că dacă tot vreți fotoreportaj: înapoi în troacă. Dacă, însă, vreți să faceți ceva mai mult decît sluga servitorului slujnicii de casă a amantei unui magnat trebuie să înțelegeți că realitatea cu care ați fost educați nu există, la fel cum nu există omul obiectiv sau ceva „absolut”. De cîțiva ani s–a împămîntenit atributul de „absolut” atașat la cam orice cuvînt, cu precădere substantive. Nu există. Senzorii sînt relativi, mintea este învățată să comunice prin niște senzori relativi, dar cumva, miraculos ca tratamentul homeopatic, mereu apare cîte unul care știe el că este „absolut” adevărat ceva.

Tocmai acel „Jurnalul”, care cine cireada de copitate cu teleobiective la rît, publică un articol foarte interesant în care se zice că:

Evenimentele petrecute la Arad, in cursul Revolutiei din decembrie 1989, au fost inregistrate pe pelicula de catre doua categorii distincte de „fotoreporteri”: cei proveniti dintre revolutionari, acestia straduindu-se sa nu surprinda pe pelicula fetele demonstrantilor, si cei ai Securitatii, aflati „in misiune”.

Semnat: Vasile Surcel. Adică nea Surcică, care dacă s–ar fi născut în Ghermania l–ar fi chemat sigur von Surcel, recunoaște că doar un securist ar poza din față pe cineva. Și nu orice securist, doar aceia în misiune. Asta ar explica de ce Andrei Pungovschi pozează din față doar prietena.

Ba chiar constat că un Evenimentul zilei de 19 octombrie 2009 scoate sub semnătura unui lingău Marius Mitrache informația:

Şase fotoreporteri, cei mai buni ai momentului, au ajuns în această săptămână la Petrila, la Clubul Elevilor, pentru a lucra la un proiect denumit de ei „7 Zile” şi care are ca finalitate o expoziţie de grup cu cele mai bune fotografii realizate.

E citat și Cosmin Bumbuț. El care prin interviuri nu se dă fotoreporter, dar dacă pică fonduri europene e și dansatoarea din buric a lui Carol II. Deși ceata lui Pițigoi are 7 eunuci păzitori ai bijuteriilor fotografiei românești, își zic 7 zile și au făcut caca la tufiș timp de 7 ani în Maramureșul bumbuțian, Bojan, lăutar de funte, anunță:

Vrem să focalizăm pe fotografiile noastre ceva ce contează, iar la final să facem o selecţie de 5-6 fotografii cele mai reuşite şi sugestive

De proști. Data viitoare, după ce o să citească asta, dacă o să fie unul în stare să le facă rezumat să priceapă și ei, o să fie o selecție de 7 poze. Cine îmi zicea că ei nu sint reprezentativi? Deja încep să vină granturile și bursele peste ei. Că am zis de etica jurnalistică din România, acești „fotojurnaliști” de ocazie ca:

Bogdan Croitoru, Voicu Bojan, Petruţ Călinescu, Cosmin Bumbuţ, Silviu Gheţie. Astfel de proiecte se întâmplă în toată ţara, iar acum am ales Valea Jiului. Grupul 7 Zile înseamnă pasiunea de a povesti prin fotografie ceva semnificativ despre noi şi lumea în care trăim

vor prezenta orice ce le cere selecționerul de grant. Nu vor clipi să facă colaje sau orice e nevoie. Și nu vor avea probleme de conștiință a doua zi cînd vor merge la magazin să–și mai cumpere un gaget cu banii primiți pentru proiect.

Anunțuri
Etichetat , , , , ,

3 gânduri despre „Realitatea absolută totală ireparabilă a fotoreportajului inegalabil românesc

  1. FURIOS4YOU spune:

    Daca eu nu te-am jignit, nu o face nici tu. Multumesc

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: