Chirurgul plastician Horia Pârvănescu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Craiova

Mi s–a trimis o referință: cică un măcelar de Oltenia ar face poze ca la sadici, vezi cazul din Germania cu tipul care și–a găsit pe unul din care să mănînce și a filmat toate astea. Gușuliță ăsta atinge viteza de 30 de cadre pe operație zice el. El e un fel de Panda de reclamă la băuturi carbogazoase: și hartist fotograf și chirurg. Și gurile rele zic că și Conferențiar doctor.

Gurile rele mai îmi zic că e boală de familie, secțiile la olteni dîndu–se după relații de sînge sau cosangvinizare. În cazul secției de Chirurgie plastică nu s–a găsit altcineva mai bun în toată țara decît băiatu’ lu tăticu. Ta–su a fost șef de secție pînă a for Junior de ajuns de mare să preia șefia. Și Pârvănescu III e pe țeavă să termine și el de luat diplome și să înceapă să se califice la locul de muncă. Și mai știi, dacă îl ține colesterolul bine pe Junior poate Pârvănescu III ajunge și el fotograf șef de secție conferențiar doctor membru de comitete și comiții.

Și ce mai era nevoie pentru a susține clanul? De un curs foto! Doar toți cocalarii au, el de ce nu ar avea?!? Și, săracu’, la spaga lui nu își permite să aducă pozar din afară ca occidentalii ăia cocliți. A se vedea prin galeria foto asociată articolului pasionanta viață cu „stați să vă arăt pe ecranul color de 2 țoli al aparatului meu”. Deși pare să fie noapte, o parte din participanți sînt în ținută de spital și nu de stradă. Probabil că asigură urgențele pentru nenorociții care nu cotizează anterior consultației.

Aud că la județean 1 nu prea sînt bani de comprese. Iar pacienții vin cu medicamentele în bocceluță. Oare de unde să fi avut reputatul medic bani de dSLR? La programul de lehuze practicat în România în care medicul pleacă la 12 deși semnează că stă pînă la 18, probabil din nunți botezuri.

Cum eu nu practic jurnalismul am zis să verific informația de la rezidenții medicului minune. Cică e tare ciudat un curs foto din partea lui cînd el intra singur în sala de operații să nu vadă nimeni nimic, să nu–i fure tehnica lotusului cosangvinizat. Mă rog, altă sursă mi–a zis că informațiile sînt vechi și fumate, că șmecherul și–a tras să se încuscrească cu juniorul recent fostului rector UMF Craiova. Și acum, că dacă tot sînt rude după bisturiu, nașul și finul mai colaborează. Sau mai precis:

nr 2 pe sectie, dr marius ciurea, specialist chir. plastica: fiul lui tudorel ciurea, rectorul umf craiova din 1997 pana de curand – in 2007 inca mai era in functie. tudorel ciurea este protejatul dnei maria cernea, fosta decan pe vremea cand faculttaea de medicina din cv inca era afiliata universitatii din craiova. drept plata, fiul dnei maria cernea, nicolae cernea, este seful catedrei de obstetrica si giencologie la scju cv – asa ca isi permite sa intre in blocul operator cu hainele si pantofii pe care ii poarta si pe strada. dansul nu isi permite saboti de spital marca scholl, ca studentii fitosi.

Aha. Și doar cine să investigheze? Vlad Mixich, reputat jurnalist apreciat de toți prin fundația asociată cu Mircea Toma zisă și Centrul pentru Jurnalism Independent. Independent de cine — asta nu mai zic. Care Vlad Mixich e rudă apropiată și de sînge cu un alt șmecher de Craiova cu grade, epoleți, colane, șorțulețe, ce o mai fi: Francisc Mixich.

Sau poate să vie Furia Moldovii sub forma unei diforme devenită și asta profesor: Alina Mungiu–Pippidi PhD. Și asta absolventă de medicină ca Juniorul Mixich, ba chiar sub bagheta lu’ tăticu’ nu prin alte centre universitare, devenită jurnalistă fioroasă. Nici ea nu știe ce se petrece prin medicină, și tac–so a luat gradele pentru că era bun la Karaoke: Prof. Ostin Mungiu predicatorul curmării suferințelor românilor.

Ca să vă simțiți prost voi aurolacii cu curs foto de vineri pînă duminică: clanul McPârvănescu, încuscriți cu alde O’Ciurea marcă banul pentru 15 minute, atenție e un PDF, în care șleahta de 14 nu cred că are timp să spună numele și cît e cota pe intervenție.

Mă apucă un rîs amar cînd îi aud pe imbecilii de români că vor să obțină o educație cînd învățămîntul e ăsta. Japița aia care nu poate formula un gînd cap–coadă de Andrei Pungovschi nu și–a pus problema să facă pe investigatorul clanurilor din Universitatea București nici pe cînd nu știa că poate să fie chiar foto–jurnalist. La Jurnalism în Cluj am văzut deja că duduile sînt tare angajate cu lăcrămatul pentru cîte un Tudorică Platonescu sau alt aurolac căruia nu i s–a dat 10 la Bac decît asumatul de riscuri.

Am intrat recent pe niște forumuri de români aflați prin alte țări. Și am rămas cu gura căscată. Am intrat pe alt forum din altă țară și mirarea continua să crească. Imbecilii nu sînt în stare să citească presa locală. Ziceam de o proastă care în 2 ani de vegetat în cea Ghermanie i–a zis ja ja asistentei care o întreba dacă își dă acordul să o sterilizeze după naștere. Ăștialanți cică muncesc prin țările alea, cică interacționează cu localnicii și mai au și o părere bună despre ei românii. Și nu citează presa din țara în care sînt ci Hotnews.ro care citează presa română care citează presa din țara de adopție. Uau! 4 niveluri de bîrfă, un nivel de traducere și totul s–ar fi putut rezolva cu 1€ pentru gazetă.

O! Cîtă ură, cîtă neînțelegere, cîtă suferință tîmpească de grija altuia este pe forumurile alea. Românii ăștia drăgăstoși care urăsc tot ce mișcă: pe localnici că le sînt superiori, pe imigranții cu pielea mai închisă că muncesc mai mult, pe imigranții cu pielea mai deschisă că îi concurează pe locurile lor. Și să îi vezi cum suferă pentru dumicatul din gura altuia, pentru alocațiile altor imigranți, uitînd cîți bani ar fi cîștigat pe munca aia proastă pe care o prestează acolo, dar în România.

E Vlad Mixich rău? Nu. Servește publicul său. Care public nu este interesat de schimbarea ordinii existente, cum ziceam și de lăutarii 7 nopți: ei vor mult de tot să se ajungă. Cînd sistemul se schimbă, nu știi dacă mai ajungi undeva, așa că mai bine păstrezi ordinea și pedalezi pentru un loc călduț. În felul lui, Vlad Mixich este un revoluționar. Este un hipiot în adevăratul sens. Putea să stea la plagiat lucrări de medicină și la făcut poze în sala de operații, dar a vrut să facă altceva. Și face ce și–a dorit. Tipul e deștept. Tipul se descurcă. Față de Pungovschi sau emanația standard a CJI, omul e chiar inteligent. Și e cineva care a avut de ales. În felul lui este un aristocrat: a avut de ales și a ales. Andrei Pungovschi nu a avut de ales. Dacă ezita în orice moment pe traseul lui spre Școala de Vară din America, astăzi nu ar fi avut iPad să accesorizeze gagica în poze.

La fel și pentru Alina Mungiu Pippidi. E o monstruozitate, o Jabba the Hut cu gene românești, și îmi displac analizele ei înțepate. Dar nu poți spune că îi lipsește inteligența. Ca și frati–so puteau să ajungă în halat alb de măcelar să plimbe cu patos eprubetele cu pipi. Dar au vrut să fie altceva. Și au făcut–o.

Și știți care e ironia? Si Andrei Pungovschi a avut alegerea aia undeva. Bineînțeles nu era în cariera jurnalistică, dar fiecare a avut alegerea lui. Nu poți să ai 7 miliarde de faimoși globali. Mintea omului de rînd abia de asimila cîteva zeci de nume cu figurile corespunzătoare. Acum 100 de ani individul imbecilizat din fața televizorului ar fi ajuns să vadă în întreaga sa viață și 2 drumuri cu vitele la tîrg mai puțini oameni decît vede el într–o zi de duminică la televizor. Probabil că Napoleon și Alexandru cînd se zicea că știu numele fiecărui soldat era pentru că în spate, lîngă urechea dreaptă, erau buzele a vreo 5 generali care erau dispuși strategic să poată capta șoaptele a vreo 10 sergenți majori fiecare. Nu se poate! Nu pentru omul comun. Egyed Ufó Zoltán ar fi fost un tip de primă mînă dacă se limita la fundul de sat de unde se trag ai lui. Poate pînă la 30 de ani era și primar și gospodar de frunte. Și toți ar fi fost foarte fericiți să–i umple traista cu mîncare și să–i acopere cheltuielile pentru pozele care li le făcea la evenimente: nunți, înmormîntări, șamd. Echilibrul s–a stricat cînd a vrut să fie mai mult decît este: un țărănete cu inteligență limitată și cultură aproape nulă. Gicu, de faimă Înot sincron, nu a fost mulțumit să fie calculatorist și să facă în 10 ani cît putea să îi lase tătîne–su după o viață de muncă. Pentru dobitocii ăștia nu mai există munca bine făcută.

Nici nu știu ce să mai zic de puzderia de articole apărute acum din elan muncitoresc pe Bad or Good. Să mă bucur prostește că șutul în cur i–a ajutat? Să mă întristez că se încăpăținează în imbecilitatea lor? Să mă bucur că fac eforturi să mai acumuleze ceva ca să nu mai rămînă de cel mai josnic ridicol, cam pe unde stă Feri de la Dalles? Să mă întristez că prostimea Bad or Good crede că prin articole la mîna a treia învață ceva? Să mă bucur că poate din zbaterea asta or să mai ridice puțintel una din cele cîteva comunități foto prin care ajung să treacă mai toți care agită un aparat foto, fie el și la telefonul mobil? Să mă întristez că, asemeni românului cu găina ciordită sub braț, nu o să îi țină mult și fie mai conving pe cineva să le scrie articolele, cum e cel despre grafitti, fie o să revină la pauzele sezoniere cît mai pun tapetul în baie și schimbă gresia din dormitor? Să mă bucur că nu sînt și ei profesori universitari? Să mă întristez că nu sînt și ei profesori universitari?

Reclame
Etichetat , , , , , , , , ,

3 gânduri despre „Chirurgul plastician Horia Pârvănescu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Craiova

  1. cornelyu spune:

    Exista o carte, relativ exhaustiva asupra acestui subiect, care inca se mai gaseste pe okazii destul de des. Se intituleaza Fotografia medicala, autori Valentin Aurel & Ecaterina Cristescu, si este aparuta in epoca de „trista amintire”, sigur ca da, in care nu aveam aparatura si informatii de ultima ora. Daca e sa ne referim la cele discutate aici, intrebarile care se pun sunt: 1. Sunt oltenii romani? 2. Sunt romanii tampiti? Cred ca raspunsul este logic afirmativ prin combinatia 1+2.

  2. Z spune:

    De asta zici cu sterilizarea: https://blomamaind.wordpress.com/2011/05/10/ziua-zet/ ? Citatul mai jos. Cica s-a pus pe impuiere. Fara ocupatie, sta acasa si face copii in Germania. Soru-sa parasutata la fel puradei la fel. Si sint triste nevoie mare ca fratele lor se insoara cu o nemtoaica si probabil nu o sa se puna pe facut copii si trait din asigurari. Oricum si-au adus toti parintii sa traiasca in Germania. Si mai zice lumea de arabi!

    Si cum meditam eu asa la ipostaza de pacienta, vine moasa si incepe sa-mi balmajeasca ceva. Eu acuma recunosc: la germana sunt oarecum lemn, dar cumva reusesc sa ma inteleg cu tot restul lumii, mai putin cu moasa. Pentru ca vorbeste enorm de mult, pe langa subiect, si mie plm.. daca nu imi spui clar, eu nu pricep.
    Spuneam deci ca balmajea madam moasa ceva din care eu am inteles doar: copil nu acuma steril doar zice. O aprob ca de obicei fara sa mai incerc sa-mi dau seama ce zice, ea pleaca, dupa care ma intorc spre anestezista: ce-a zis moasa?
    Anestezista traduce prompt: a zis ca daca vreti, chirurgul va sterilizeaza chiar acum. Panicata, o rog sa ii spuna chirugului ca NU vreau sa fiu sterilizata.

    • Criticul Foto spune:

      Nu. Deci probabil nu e singular cazul. Cică țiganii e răii, ai noștii e toți ca brazii, sau cum se cheama tufele alea în simbioză cu mușchiul.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: