Falusul la care se închină o nație: un cartuș cu cerneală

Înșiruire.

Scriu. Pe vremuri, înainte de 1990 aveai de ales între stilourile românești de căcat și Hero, marcă chinezească. Mai scumpe. Dar copiii de familie bună trebuiau să se remarce.

Cum se poate ca venerabilul dom’ Pache Poienaru de la Vîlcea să fie inventatorul stiloului?

Toți căcații susțin că așa ar fi. Ceva nu e în regulă. Dejecțiile astea nu știu să își găsească curul căutînd cu ambele mîini și stăpînesc așé bine historia? Inventatorul stiloului!

Secolul 10, un calif primește așa ceva. Comandă specială. Nu se cunosc detalii. Puțin probabil să fie pixul Bic cu bilă.

Secolul 18, o publicație germană descrie un astfel de aparat făcut din două pene.

1. Onor dom Pache primește un patent francez pentru un cartuș de stilou. Sau, mai generos, stiloul cu cartuș. Un patent! Care patent, te căcai în el dacă nu ar fi fost mașina lui Mitchell din 1830 de făcut penițe din oțel. Mitchell mai există ca marcă de penițe și azi.

În România nu se foloseau stilourile cu cartuș. Erau prea scumpe de folosit. Erau din alea cu pompă sau cu piston. Și călimări. Și pliculețe cu Pic curățătorul de cerneală. Și nu era o problemă să scoți petele de cerneală. Nu erau prea multe feluri. Iar românii, intelijanți de felu lor, spuneau tuș la alea mai groase. Cînd am vrut să ies din cocina numită românia am descoperit că o gamă largă de pigmenți se cheamă Ink. Care pigmenți includ și cerneala și tușul. Și că degeaba cauți diferența între tuș și cerneală. Că nu e. La noi era. Pentru produsul calitatea a doua, mai diluat.

Dar Hero ăla frumosu’, de aveau și doctorii să–l țină lîngă parafă, era o clonă după designul Parker. Parker 51. Demontat nu era la fel. Parker era și cu pompă și cu piston. Două variante.

Parker era firma unui domn Parker care fusese în afaceri cu stilouri. Și el are un patent pe numele lui. Dar față de maimuțoiul umplut cu paie fluturat de căcănarii naționaliști, Parker avea în cîțiva ani cea mai mare fabrică de stilouri din lume. Pache era acasă. Se ocupa cu politichia și cultul personalității. Cică l–au prins pandurii lui Tudor Vladimirescu că nu are pistol, dar are călimară. Și ete așa prinse drag de el Boer Vladimirescu. Că pe atunci nu era corupția să intre tac–so la ceas de seară să stea la taină cu șeful Vladimireștilor și să își vîndă copilul de scrib pentru o cauză nobilă. Obiceiurile turcești au intrat în spațiul românesc după secolul 20 și nu mai devreme.

Dar domnul Parker a murit. Și în urma sa a rămas o corporație parșivă decisă să rămînă numărul unu. Au refuzat toate standardele și mereu au făcut produse incompatibile. Și a ținut. Erau cel mai mare producător. Măcar dacă ar fi lăsat pe alții să producă copii. Dar nu a fost cazul.

Unde e Parker acum?

Păi a fost asimilată de Gilette. Prin Paper Mate – făcător de pixuri. Gilette vinde tot ce are de scris lui Rubbermaid. Și după aia sucombă după o succesiune de tentative de preluare. Azi e doar o siglă pe pălăria Procter & Gamble. Gilette adică. Căderea a fost cauzată de un proces pierdut pe tema lamelor de ras cu Wilkinson Swords. Care Wilkinson nu mai face de ceva vreme săbii. Coroana Lizicăi a 2a le cumpără de la nemții de la Solingen. Sau din India. Și le gravează la afacerea unui domn Pooley. Care, cum altfel, are Săbiile Pulii. Wilkinson Swords face azi doar lame de ras, chestii de grădinărit și, ocazional, motociclete.

Iar Parker este în portofoliul Rubbermaid, niște făcători de containere alimentare din plastic. Alături cu Rotring și Waterman. Waterman e cam de domni, românașii nu au auzit. Dar toți cu desen tehnic la activ au auzit de Rotring. Nemaipomenitul sistem, nemaiîntîlnit decît la Staedtler, concurenții lor.

La ce vă trebuie mărci, carne de tun? Cînd ies din țară îi văd de departe. Arabii, din Maroc pînă în Iran, or iubi profetul mul mult de tot, dar le trebuie ochelari DG, imitație de plastic și parfum dat din abundență. Esticii au nevoie de trening adidas și teneși puma. N–or fi ei sportivi, dar poate se lipește ceva de ei și scade riscul de boală cardiacă.