Christian Poveda era la maturitate cînd a filmat pentru La vida loca. Puradela lui Gulea și puradelu’ lu’ Ciulei abia ieșiseră de pe băncile școlii.
Paul Goma, deși nu e popă, are parte și el de o hagiografie. Și încă n–a murit se pare. Dar nu înseamnă că nu e bun de așa ceva. El, în liceu, este anchetat de Securitate. Pentru ce? Pentru că susținuse în școală cauza unor persoane anchetate. Cum? Bîrfea? A făcut o frescă murală comparabilă cu Guernica, dar distrusă de Securitate? Cum? Ce persoane? Unele. Mai confortabil. Dacă se scrie care, poate se scrie și de ce erau. Dacă se scrie de ce erau la Securitate, poate se scrie și ce interes avea Paul Goma. Și pică castelul de cărți de joc. Important este să rețineți cuvintele cheie «anchetat» și «Securitate». Toate sînt necesare pentru a–ți lua tresele de sfînt al rezistenței anticeaușiste. Și care au fost consecințele? Ca și Tudor Platon, a fost exmatriculat. Dar nu oricum. Ci din toate liceele din țară. Chiar și la alea la care nu a fost înscris. Adică era un blestem. Să nu mai termine liceul. Și așa se face că doar în Făgăraș s–a găsit un director legionar gata să–l ia. Dar nu se invalidează teza cu «toate liceele din țară»? Aparent nu. Nu pentru o minte românească. Și stigma atingerii de către Securitate era așa nasoală că din prima s–a înschis nu la una, ci la două instituții pentru studii superioare. Și nu doar s–a înscris, a și fost primit. E 1954, din anii purificărilor sovietice. În 1956 va fi ultima rundă de săltat și băgat în beci legionarii și ceilalți opozanți politici din vremea războiului. Și unde ăia au făcut pînă la amnistia din ’64 un sejur de patru stele, pensiune all inclusive, la Aiud și canal, ăsta e cu domiciliul forțat în Bărăgan. Continuă lectura
Ciudată formulare. Dar, ca artist sau jurnalist, nu este necesară claritatea. Ba din contră. Cu cît mai nebulos cu atît mai bine. Lasă publicul să–și găsească simpatiile. Tata: toți tații cu probleme de comunicare pot să își găsească visele despre cum ar trebui să fie gîndurile odraslei vis–a–vis de ei. Apicultor: toți naturiștii pot să găsească ceva. E? Paradoxul: albina este murdară, nu este koșer, dar mierea este curată, este koșer. Descrierea proiectului este foarte de bun simț. Simplă, rudimentară, dar corectă. Din păcate:
Între timp, am început să fiu din ce în ce mai fascinat de apicultură, însă fără să conştientizez asta. Continuă lectura
Calin Ștefan Răgălie. Un puțulică. Ca și Egyed Ufó Zoltán. Are site. Deci și alții care se vor inteligenți în domeniul site–ului devin apărători. Dacă făceau cîte un forum despre rulmenți, ar fi fost subînțeleși drept somități în domeniul rulmenților de către comunitatea de pasionați. Dar nu e glorie în rulmenți de cînd s–a dus afacerea cu rulmenți ciordiți duși în Turcia pe care se luau blugi. Ei s–au orientat pe poze. Cu atît mai bine pentru ei. Pentru rulmenți probabil trebuie să ai un minim de cunoștințe, trebuie să poți citi niște cote pe un plan și să îți dai seama de ridicol cînd atribui altă funcție decît cea pentru care a fost conceput rulmentul din poză. În fotografie se poate orice. Unde mai pui că e important mersul după curent. Este alb–negru? E de artă! Pozele sînt în succesiune tîmpă, ca și cum o maimuță turbată ar fi extras un număr de cadre dintr–un film de vacanță? Este fotoreportaj! Continuă lectura
Eu am fost prăduit de acest articol http://www.bacaoanu.com/5107/#axzz1uVp1xZQ3
Nu am rezistat tentației și am cerut browserului să–mi arate articolul prăduit.
Am zîmbit. Era să rîd. Unul face poze și o tanti cu iubiri neîmpărtășite sare de fund, pardon, cur în sus. Genul de umor nejustificat și injust care te apucă la scene inedite, gen cearta între doi cerșetori cu handicap la marginea pieței. Foarte simpatic articolul! Apoi comentariile mi s–au părut imbecile și asta cred că a fost trezirea din vrajă. Ce căutam eu acolo? Fix X prăduit de un articol.
Am mai citit o dată. Superficial pare genul meu de ridicol. Dar răutățile sînt bezmetice și fără finalitate. Fix X? Sigur nu era articolul lui. Ce să fie? Pare scris de idiotul proverbial care aruncă o piatră în fîntînă. Pentru fiecare paragraf trebuie trei de corecții. Dar poate femeia e amanta înșelată a artistului. Poate e ceva personal. Continuă lectura
Se poate mai rău decît Bad or Good al lăutarilor transilvani? Se poate!
Cu ani în urmă se lansa o primadonă cu voce soprană și păr blond ca lița, pe numele de domnișoară: Radu Herjeu. A mai crescut, a mai îngroșat vocea, și a rămas pe dinafară. Ca orice vedetă copil nimeni nu mai avea nevoie de încă un obosit cu riduri în formare la ochi. Și ce să facă, ce să facă? LicArt! Unde și Tudor Platonescu a fost premiat. Unde se practică înalta fotografie. Clasificată competent în „temă diversă”, „portret” și „alb–negru”. Aha! Singurul neajuns față de BoG este că adulții nu se pot premia, deci indiferent că Dinu Lazăr se senilizează sau că Vlad Eftenie dovedește că face fotografie infantilă, ei nu pot să se califice. Ca la Facebook pe vremuri le trebuie adresă de liceu. A, și ar mai fi un neajuns pentru unii, față de BoG, fiind vorba de minori, nu se poate cu poze la țîța goală. Așa că Anca Cernoschi e descalificată și dacă își schimbă data în certificatul de naștere. Continuă lectura
Astia, folosesc denumirea generica pentru specimenele cu pretentii “artistice”, vor de fapt sa intre pe usa dindos a artei (sa zicem) pe cale oficiala. Ce daca produci imagini nule dpdv estetic si conceptual, poze banale mai pe intelesul pulimii, ai carnet de “membru” – ai. Fotografia este o arta? Da, este!(da de unde?-ma rog, dar cam asta e rationamentul) Deci continuam tot asa. Suntem noi fotografi? Bine-inteles ca suntem! Ca atare, suntem artisti. Asta e rationamentul. Avem patalama, avem poze, avem salon. Zi nu avem inca. Atentie, s-a decretat Ziua Artei Fotografice, nu ziua fotografului. Se celebreaza arta fotografica si nu artistii. Ma rog, in calitate de autori, de artisti fotografi, sigur ca da, intr-o oarecare masura e si ziua lor. Ca atare, merita sa plece cu doua ore mai devreme, poate mai prind ceva reduceri la carne.
Bineînțeles că pe ușa din dos. Este și singura prin care pot să își șmenuiască accesul: mai cu cărat sculele altora, gen Mihai Mărgineanu, pretenaru’ lui Florin Ghioca, alt specialist în ușa din dos. Se mai poate și că te faci că te duceai la WC, șamd. După tehnica lui Ion Caramitru, incendiatorul BCU, se poate face și ceva de glorie din ușa din dos: este ușa prin care trec artiștii!
Ești artist așa cum alții devin profesori universitari. Prin hîrtii. Asta au învățat–o românii de mult. Și o practică asiduu. Iei diplome. Nu contează ce dai și ce faci pentru a le obține. Și după aia te întrebi la ce–ți folosesc. Pentru că porcăria cu diplomele este ca și cu banii: dacă au prea mulți, atunci își pierd din valoare. Și îți mai trebuie. Îți mai trebuie ceva mai mare. Ceva mai pompos. Ceva cu mai multe semnături. Restul este tehnica minune: ce frumoase sînt hainele astea! Și ce ușoare! Parcă nu ar fi. Asta a știut Cosmin Bumbuț cînd și–a deschis prăvălie. Că trebuie să fie nervos, blazat, în lipsă de ceva. Și doar nu o să fie curva proastă să spună că nu s–a simțit bine cînd știe cît a plătit sponsorul pentru o ședință! Continuă lectura
Criticul Foto 