Teodosie Petrescu

Teodosie Macedon Petrescu este un șmecher încă în viață. Este un alt ziditor de biserici care preamărește sfînta treime: botez, cununii, înmormîntări. E al 17lea copil al unora care își doreau mult să ia ajutoarele pentru făcut copii. Seminar, facultate teologică și apoi asistent universitar. 1987 are viziunea să facă un gest patriotic și să semneze actele cu Securitatea. În 1990 devine sîngele tînăr de care aveau nevoie popimea. Și devine Teodosie Snagoveanul. Probabil de la țigările de domn, nu Carpați ca tac–so. Și rapid după aia îl fac patron peste țîțele goale de la Tomis să poftească la trupurile expuse ostentativ pe plaja gay. Devine doctor în arginți și teologie. Și profesor universitar.

Cosmopolitismul

Cosmopolitismul e simplu. Cetățean al universului. În greacă. Aia veche. Este vorba de cei care aveau mintea să nu fie supuși granițelor politice. Ani după ce cinicii au dezvoltat conceptul de cetățean al lumii, vine revoluția de la 1848 care introduce o nouă abstracție. Dincolo de imperii și regate apare Nația. Altă abstracție criminală pentru a face indivizii să servească un grup mic și tupeist. Și mult sînge s–a vărsat pentru Nație. Și puțini se pișă la totemul ăsta. Dar iată că cinicii erau imunizați și la asta. Cetățean al universului. Dincolo de nație, de etnie și ce alte lanțuri vor mai inventa obsedații de putere.

Universitatea română Victor Babeș

Universitatea lui Babeș și Bolyai e un caz foarte interesant.

În secolul 16, un prinț de Transilvania, István Báthory, probabil un Ioan Vasîle mascat, își trage colegiu la Kolozsvár. În secolul 17 alta. În secolul 18 alta fondată de Maria Theresa. Pînă acum numai maghiari. Românii se ocupau intelectual cu mulsul oii, trasul pisicii de coadă și lăbăreală cu duhul sfînt ortodox.

În secolul 19 ministrul maghiar al educației prezintă parlamentului maghiar o propunere de universitate. Ulterior, aceasta se va numi Frantz Joseph, după un alt mare român. O! Dacă trăia în alte vremuri și ar fi fost român, Franz sigur ar fi luat cîteva premii Nobel. Vezi Nadia. La sol și la bîrnă.

Gabriel Liiceanu

Problema cu Gabriel Liiceanu pornește din cauza unei confuzii. Gabriel Liiceanu NU este un om de cultură. Nici nu a fost. El a fost un politician de succes. Și ca și Gică Hagi, cariera lui l–a ajutat să acumuleze niște diplome. Pentru că era băiat bun și șefii aveau de cîștigat de pe urma lui. Așa că s–au tras niște sfori și a fost omul dus mai repede. Sistemul era încă de pe atunci extrem de putred. În toată corupția aia nu se schimba nimic cu unul în plus sau în minus. Și doar nu ceruse baiatul să facă sex cu Elena Ceaușescu! Ce mare lucru să pui o vorbă bună pentru hahaleră?

Alexandru Mironov

Pentru a vă descurca în lume este nevoie de niște filtre. Cam ca alea de Photoshop. Doar că astea sînt intelectuale. Nu orice căcat trebuie stocat drept aforism. Și pentru asta trebuie să dezvoltați o gîndire analitică.

Gîndirea analitică se poate dezvolta în principal prin efort propriu. Sînt și niște cărți pe tema asta, dar cine vă spune că nu sînt doar alte gunoaie? Deci trebuie gîndire analitică pînă și pentru a citi o carte care să îți educe gîndirea analitică.

Cum poți să zici că românii nu au nimic de zis?

Cheia e să lași mintea liberă. Dacă profețești, poți să dovedești orice prin corelații. Așa că observă în tăcere intelectuală. Zomotul să fie la what if și nu la aha, știam eu că așa vor face.

România nu are mesaje. Nu are revoluții. A fost ceva în ’68. Pula. Ion Iliescu personal s–a ocupat de igienizare.

Românul e născut poet?

O problemă oarecum de semantică. Fotograf. Și mulți ani am așteptat să curgă arta din rame, dar se pare că fotograf este doar cel care declanșază – fie maimuță austriacă la zoo sau maimuță românească în străinătate. La fel și poezia asta revine ca ceva liric și sublim și se face pielea de găină cînd (vai!) vecinul de bloc face stihuri cu banii și dușmanii. Din păcate poezia este despre versificare, apropo de cei care luptă pentru memoria lui Adrian Păunescu, și nimic mai mult. Ba chiar, unii revizioniști au postulat că nu-ți mai trebuie nici rimă pentru a face poezie și asta înainte să audă lumea de haiku. Revenind, la fel cum urangutanul din poveste este fotograf și deține drepturile de autor, oricine poate produce poezie. Dacă e bună, ei bine, asta este altă problemă pentru un alt gen de critic.