A. D. Xenopol a fost un tip remarcabil. Un copil minune. Dacă nu era ocupat cu jongleria de funcții și încasatul de lauri ar fi fost personaj de bîlci și și–ar fi zis Xenopol copilul de aur. Dar nu a fost să fie. Și, oricum, actorii, față de oamenii de știință, erau ținuți în desconsiderare.
În opereta xenopolitană avem fapte coexistente, în spațiu, și fapte de succesiune, în timp. În prima categorie sînt încadrate confortabil fapte care NU se schimbă. Rămîn așa. Fără existența școlii, presei tipărite, manualelor și pamfletelor propagandistice, acestea rămîn neschimbabile ca dumnezeul trei în unu al ortodoxilor. A doua categorie are, din contră, situații care se transformă în timp. Și clasarea este foarte importantă pentru că, pentru A. De. cele două să nu fie, în final, vreo separare. Pentru el, divinul și actele istorice se melanjază pentru a produce un hibrid mistic ciudat cu prezență pronuțată de Deux exmachina. Astfel, istoria nu este pentru Xenopol o știință clară, ci o evanghelie care se schimbă perpetuu pentru a servi intereselor cotidene. Este un mod de concepere a lumii. Interesant, nu?
Continuă lectura →