Arhive pe etichete: Florin Ghioca

Cum poate cineva să pozeze fără luminile familiei Rudolf 4ca?

Christian Poveda a profitat pentru a filma La vida loca că vorbea spaniolă. Că era european. Că știa țara de aproape un sfert de secol. Că probabil cunoștea deja tehnicile de inflitrare pentru un reporter, nu parodia cu gușuliță Florin Ghioca, mascota și animalul de casă al soților Rudolf 4K.

Continuă lectura

Anunțuri
Etichetat , ,

Care e fotograful și care e maimuța

E important să știi unde te poziționezi.

Aventură. Călătorii. Palpitații. Va trebui să intri în armată și să faci față probelor fizice de anduranță. Sau, poți să o iei pe calea lui biluță de osînză, Florin Ghioca, și să faci pe măscăriciul vara pe plajă.

De ce așa dramatică diferența între cele două opțiuni. Citesc recent că Dave „Strobist” Hobby a ținut cursuri și la armată pentru că, și ei, au birou de presă. Pentru a te califica trebuie să ții măcar pasul cu militarii în misiune. În cazul descris de Hobby, trebuie să și poți lupta împreună cu soldații. Mă rog, standarde diferite. Am dubii că într–o armată ca cea română criteriile sînt așa stricte. Mai degrabă să ai țigări și priză la localnice ca să fii popular cu ofițerii. Continuă lectura

Etichetat

Pozatul

Și o dată am aflat! Evrica! Aia! Mă–sa!

Poseur. Cel care pozează. Asta era!

Sergiu Nicolaescu a vrut să fie Alain Delon. Și a fost. I s–au dat arme de foc, i s–au dat figuranți, i s–au dat actrițe proaste cu ambiții mari. Bravo!

Nichita Stănescu. A vrut să fie poet modern. Versuri albe. O! Rar! Zbatere. Îngeri și demoni. Noduri și semne — 1982. A pozat în poet. Și toți au aplaudat. Continuă lectura

Etichetat , , , ,

Licențe. Poveste de adormit copii

Facebook. Punct com. Terms. Data use policy. Information we receive and how it is used. Apoi How we use the information we receive. Scrie ținem datele cît credem că te–ar ajuta. Dar ștergerea este garantată mai încolo. Cînd? Nu se specifică. Probabil pînă în primele zile ale Apocalipsei.

Facebook. Punct com. Terms. Statements of Rights and Responsibilities. Secțiunea a 2a: Sharing Your Content and Information, punctul 1:

For content that is covered by intellectual property rights, like photos and videos (IP content), you specifically give us the following permission, subject to your privacy and application settings: you grant us a non-exclusive, transferable, sub-licensable, royalty-free, worldwide license to use any IP content that you post on or in connection with Facebook (IP License). This IP License ends when you delete your IP content or your account unless your content has been shared with others, and they have not deleted it.

Adică, pentru ăia mai cretinei ca Dinu Lazăr sau fanii lui Voicu Bojan, cînd publici pe Facebook, Facebook Inc. și nu Facebook poate să facă ce vrea cu aia. Și pot să și sublicențieze! Și nu doar ce este pe Facebook. Ci ce este în relație (!) cu Facebook. Acel în relație nu e definit. Interesant? Continuă lectura

Etichetat , ,

Despre fotojurnalism, completări la Radu Drăgan

Jakky ecs dixit într’o discuție mai lungă:

“Pentru ca nu este nici ”necesar” asemenea comportament și în nici un caz un comportament universal.”

Ba da este, chiar daca pare un lucru crud ei trebuie, subliniez trebuie sa nu intervină, pentru ca ei sunt martori. Ei nu sunt crucea roșie și cu atât mai mult ei trebuie sa nu fie văzuți ca parți combatante sau pioni in conflict. Ei nu ajuta, ei nu deranjează si ei nu omoară pe nimeni.

Deja ai intrat pe teren minat. Tu vorbești cu tine. Joci și tu tenis singur. Tu servești, tu primești, rămîne de văzut cine marchează.

Un cuvînt în ghilimele în limba română curentă înseamnă precis ORICE. Este acel semn * cînd te referi la numele unui fișier. Este un joker de remi de lungime variabilă. Tu, ca beneficiar al propagandei, îți alegi singur din săculețul de Scrabble literele pînă formează ceea ce vrei tu să citești și apoi pornești dezbaterea.

Continuă lectura

Etichetat , , , ,

Andrei Pleșu vs Dinu Lazăr

Afăcut în comentariul meu o combinație nu foarte cinstită, între un om de cultură cu multe neajunsuri și copilul cu impresii al unei femei de serviciu, care crede că, dacă tătîne-său a fost cineva în partid cu originea lui sănătoasă atunci, își poate permite și păreri. Pînă la urmă se rezumă la acele apeluri către cei care fac ceva în domeniul artei de a-i respinge pe acești monștrii în loc să le ușureze excreția. Să îi lase să aibă propria structură separată, chiar dacă banii rubedeniilor lor pot să pară mai dulci acolo. Lasă să aibă Florin Ghioca petrecere cu vernisaj unde să îi lăutărească Lazăr la ureche, fericit că a găsit, în sfîrșit, unul mai scund decît el. Las’ să-și scoată ochii’n blițuri Onișor și cu Pașca la fr’un vernisaj de pălării kitch pentru o clientelă pe măsură. Nu de alta, dar pînă și falsul ăla de Manson cînta live with the apes man, it’s hard to be clean. Continuă lectura

Etichetat , ,

Fotografia de studio

Fotografia de studio în România înseamnă poze moarte într-o cutie mai mică sau mai mare – după banii părinților autorului. Înseamnă ca putorile nu pot executa un minim de decor, mulțumindu-se (ca și în producțiile cinematografice românești dealtfel) cu ceea ce ei numesc stil minimalist. Adică o sinteză pe cîteva pagini a uneia din cărțile din categoria cum să vinzi mai bine pe ebay. Și cam asta și rezultă – o poză care ar crește cu măcar 10% prețul de ebay al modelului și nimic mai mult. În speță, fundalul este alb dacă nu au hîrtie de pus pe rolă. Asta e metoda Strobist. Căci David Hobby le-a zis la proști că poți să produci poze moarte și fără să plătești la f64. Doar arzi peretele cu o lumină și ai grijă ca lumina aia în exces să nu se verse pe modelul tău. Dacă ai trecut de acest minim și te porți frumos în societate Cosmin Bumbuț te va numi promițător și cu talent. Cemai! Poți deja să intri ca veteran în echipa nulităților de la Junalul – elita la care se uită în sus piticanii gen Ghioca și alți fotoreporteri de ocazie. Continuă lectura

Etichetat ,

Adrian – Silvan Ionescu

Cică predă istoria fotografiei. I–am găsit și un sivi.

Întîi de toate ține să specifice și aici și prin interviuri că este doctor. El este muzeograf prin chemare și repartiție. Dar l–a găsit ’89 că el era directorul adjunct de care avea mare nevoie Muzeul Mun’cipiului București. Pînă s–a învîrtit și el de un post de consilier cultural la PMB. Interesant. Oare prin ce s–o fi remarcat doctorașul. Oare de atunci datează statutul de doctorand? Nu găsesc referințe despre nemuritorii ani de înflorire culturală a capitalei, în special 1994 și 1995. De acolo, sinecură la paraziții cu hemoroizi de la Institutul Iorga. Poziție centrală. Stație de metrou peste drum. Parc pentru cînd vrei să te aerisești de bășinile și tutunul de pipă al colegilor. Din 1996 intră pe ușa din față a UNArte și devine și grad universitar. 15 ani de aur în care a format cunoscuți și reputați artiști și istorici ai artei precum, eu nu știu, dar poate voi ați auzit de ei. Continuă lectura

Etichetat ,

Vama fotografilor de azi

Mă uitam la pozele unuia. Artist se pare. Sau, mă rog, ceva acolo și el. Mai mult portrete și conceptual: adică merge la salonul auto și pozează direct subiecții în sutien, nu mai include și proprităreasa. Bag seamă că nici din sex șouri nu prea ratează. Era în plan un articol despre el. M–am răzgîndit. Nici măcar la capitolul slabă calitate nu excelează, doar niște poze de vacanță mai periate. Aici e și problema: problema care m–a deturnat în plan. A făcut băiatu’ ăsta multe serii în Vama Veche. Cred că vreo șase am văzut. Ba chiar nu și–a dat seama, într–un cadru, că a fost în prezența măreției și Florin Ghioca este foarte în ceață și nu mai revine în cadrele ulterioare.

Mi–am amintit de Vama Veche. În ’80 era prilej de nudiști că era cam departe de zona umblată. Oamenii veneau și stăteau o lună nu cele 12 zile de concediu luat prin sindicate. Și mai erau bohemii care vroiau să și–o tragă în liniște departe de soț sau soție. Luai cameră la cineva și nu–ți cereau buletinul la recepție. În plus, toți ceilalți erau fie cu aceleași scopuri, fie nu–i interesa deloc subiectul. Pe cînd în stațiunile consacrate și amenajate mereu puteai să mai dai peste cineva cunoscut care nu era la curent cu pasiunea înfiripată recent. Continuă lectura

Etichetat

Realitatea absolută totală ireparabilă a fotoreportajului inegalabil românesc

Realism fotografic?

Mi–a displăcut atacul la adresa lui Sorin Onișor pentru premiul său AAFR. Așa cum m–am exprimat deja aș fi preferat să fie dezbătut sistemul. Dar nu se pune problema, pînă și ultimele japițe așteaptă recunoașterea meritelor de către o organizație cu o titulatură așa pompoasă. Iar juriul? Cine să se ia de juriu în afară de Criticul Foto? Să se ia Ufo și să riște premiile viitorilor săi elevi pe ale căror realizări speră să fie cocoțat? Doar nu credeți că are vreo speranță prin ce poate produce el. Continuă lectura

Etichetat , , , , ,