Constantin Noica legionarul îmbuibat de mai multe regimuri

Tot citesc despre Constantin Noica, cum că ar fi fost victimă a unora sau altora. Dar dacă citești biografia afli că, deși legionar în apucături și superstițios în tîmpenia lui, Constantin Noica a dus-o bine pentru cum se ducea în vremea aia. Pe cînd mulți făceau închisoare, ăsta a primit doar un domiciliu forțat. Cînd iar s-a remarcat cu cartea lui Emil Cioran a fost condamnat la muncă silnică. Dar din verdict a făcut doar vreo 3 ani, din care a ieșit mai longeviv. Așa rău a fost persecutat legionarul încît în mai puțin de 12 luni de la grațiere este deja călare pe o sinecură la Academie, între alți telectuali ca el. Casă, masă, pensioară. Pentru nenorocitul ăsta tulbure în gîndire nu a existat conceptul de șomaj, de plata ratelor la credite, șamd

Un băiat de prăvălie: Constantin Noica

Turneul de promovare a cărții bilet de grădina raiului a lui Andrei Pleșu tot menționează Noica și Păltiniș. Păltiniș este un fel de Meca sau Lourdes a dejecțiilor absolvente de filosofie în România. Într-un filmuleț pe care un prieten îmi zice că l-a descărcat de pe youtube.com se prezintă Andrei Pleșu pe o scenă mare în Cluj. 2013. Două ore de reclamă la Parabolele lui Isus. Cu un corb de popă în rochie largă să nu cumva să îi accentueze burdihanul umflat isteric de la diavolu pentru că săracul petrece noaptea doar în post și rugăciune. Și cu un mirean mai puțin grăsun ca popa care deplînge cu un puternic acșient că la cea mai mare densitate de fabrici de popi România nu este de ajuns de înapoiată.

Andrei Pleșu și parabolele lui Isus scrise niște sute de ani după moarte

«Înapoi la argument» – Horia-Roman Patapievici cu Andrei Pleșu –
«Despre Parabolele lui Iisus» este într-adevăr un motiv de contemplare. Altfel, e vorba de aproape două ore de gunoi. Timpul este măsurat în mult și puțin. Raționamentele sînt pe măsura Petre Țuțea și Noica: siderante. De exemplu pe după o oră Pleșu remarcă apropierea filosofiei noului testament mai mult de socratici decît de tradiția rabinică. Mda. Tocmai de aceea s-a produs separarea în farisei, prima gașcă a lui Paul – Saul din Tarsus, și creștini, a doua gașcă a lui Paul – Saul din Tarsus. Practic, Pleșu remarcă cu surprindere ceea ce în mediile academice era deja știut de niște zeci de ani. Bravo Bulă! Mă-ta poate să fie mîndră de tine din viața eternă. Toate sînt alternate cu raționamente dubioase. De exemplu, la momentul acesta de la cam o oră și zece minute explică îndepărtarea textului biblic de tradiția rabinică – logic, erau două secte concurente – și apoi explică cum parabola este practicată de precis mult timp înainte de momentul atribuit lui Isus. Bun. Cum știm că este vorba de o tradiție? Păi, explică savant Andrei Pleșu, și la secolul 18 exista un rabin care vorbea în parabole. Cum nu era tradiție rabinică la anul 20 înaintea erei noastre, rabinul care vorbea numai în parabole este dovada elocventă. Deci două mii de an post pentru a demonstra ceva ante. Brava!

În contra argumentului, Horia Roman Patapievici masturbîndu-l drăgăstos pe And rei Pleșu

«Înapoi la argument» – Horia-Roman Patapievici cu Andrei Pleșu –
«Despre Parabolele lui Iisus» era pe Youtube. Poate între acum și cînd vei citi asta va dispare. Poate sînt alte copii făcute. Cică argument! Ar fi fost drăguț să pot găsi niște transcrieri la gogomăniile ăstora. Dar nu am găsit. Am marcat eu cîteva momente, nu am rezistat.

Scuza întîlnirii a fost că volumul lui Andrei Pleșu nu aducea destui bani pe cît estimaseră cei de la Humanitas. Scuza volumului, am scris-o
în articolul anterior, este perspectiva neantului. Pentru un victorios care mînca Salam de Sibiu pe cînd alții stăteau la coadă la lapte, neantul este inacceptabil. Trebuie să fie un rai. Și nu orice rai, un rai cu încălzire și unde foamea nu există. Iar raiul creștin corespunde descrierii.

Un băiat de prăvălie: Andrei Pleșu

Am văzut cîteva filmulețe care să mă lumineze despre cartea lui Andrei Pleșu: «Parabolele lui Isus». Terifiant. «Înapoi la argument» –
Horia-Roman Patapievici cu Andrei Pleșu – «Despre Parabolele lui Iisus». Un Patapievici descompus. Diform. Totuși cu dorința de exhibare de cocotă trecută. Pentru a face și mai deprimant tabloul, în spate se află o poză de tinerețe. Trec 10 minute fără nimic. Doar introduceri. Și încep laudele. O primă calitate este cartea frumoasă. Cu ani în urmă se vorbea despre calitatea execrabilă a cărților publicate în România. Era vorba că aceea era o problemă care interfera cu aprecierea textului. Horia Roman nu este de ajuns de inteligent să fi înțeles că o carte pe care unul ca el o poate califica drept «frumoasă» nu este o calitate, ci mai degrabă un defect. Ulterior apare și Gabriel Liiceanu ca să facă un mic duet. A doua calitate a volumului lui Andrei Pleșu? S-a vîndut deja în peste 30.000 de exemplare. Uau!

Salamul, curcanul, mălaiul și alte înalte deziderate intelectuale ale românului

A. C. Grayling despre umanism. În engleză din păcate. Dar este o oră foarte interesantă, chiar dacă știți cu ce se mănîncă umanismul.

Există o școală filosofică română? Există fripturiști

Mă gîndeam la muiștii naționali cu funcție de filosofi. Profesori universitari care și–au plătit regulamentar postul și au simțit nevoia să ducă stindardul mai departe în pus studenții să le slugărească. O mînă de totalitari. Comuniști? Anti–comuniști? Orice. Sperma să fie grasă că ei nu muncesc pe gratis. Pe partea cealaltă a Rinului, unul, Michel Onfray, face Universitatea Populară din Caen.

Mă uit și dincoace, în WCul din grădină numit România. Și la noi absolvenții de filosofie s–au gîndit să înjghebeze așa ceva. Doar că, copii de țărani șmecheri, au făcut de o afacere. Colegiul Noua Europă. Ca să vezi! Noua Europă. Și mai ciupeau bani și de la Dilema Veche. Veche? Și intrarea era pentru oricine? Nu. E afacere de geambași români. Este un loc «de excelență». Este un loc unde primim pe cine vrem noi să acoperim cu lauri. Și gratis? Gratis ce? Șuncile de pe șoldurile muieratice ale lui Andrei Pleșu se fac la masa săracilor? Care masa săracilor? Aia în care popa se face că îndrumă lumea să dea mîncare de sărbătoare celor care trăiesc mai rău?

Tu alegi cu cît înmulțești zero ca să obti România

vasile b zicea la În România școala te învață cum să fii un căcat în relațiile cu altii

De fapt, căcat școala românească este un imens penitenciar. Unul cu gardieni fioroși cam unul la 30 de elevi. Elevii fac …

creativitate?! nici macar un sistem pus la zi cu situatia din tara .

Intri într-o zonă periculoasă. Care e situația din țară? Cine o stabilește? De ce trebuie pus la zi cu asta și nu cu ceva mai utopic?

„sa dam tarii citi mai multi someri cu diplome !”

Liderii de opinie ai rromânilor

Am ales pentru fiecare din cîțiva pseudo-culți români jurnalul de preferință. Am intrat și am cerut site-ului să-mi dea toate articolele maimuței de la începutul anului. Am început cu Andrei Pleșu. Scurt. Gras. Păros. Articolele sînt identice. Scurte. Îndopate cu cuvinte inutile prin care să își scurgă erudiția de țață. Și, ca un piure plin cu fire de păr, foarte greu de ingerat articolele lui, dacă nu te înscri în tagma care îl consideră automat prea inteligent că să mai ai nevoie să îl citești. Serios? În afară de fani care se pun la curent cu la ce gard să latre în seara asta, îl mai citește cineva pe godac? Am trecut la Alina Mungiu Pippidi. Aceleași caracteristici fizice. Același gen de articole. Dar, poate de vină or fi apele Moldovii, mult mai naționalistă. Tonul este mai ascuțit, mai tembelo-isteric. Dar aceiași impresie generală. Șamd. Am ales numai animale dintr-astea de primă talie. Întîmplător se pare că au toți probleme să își găsească haine în magazinele normale. Dar, mă rog, fiecare cu fericirea lui.

Paul Goma versus Andrei Pleșu

Mi s-a atras atenția că am fost cam nedrept cu Paul Goma. Paul Goma este departe de a fi un sfînt. Și este un foarte slab scriitor în context global. Dar pe plan local, românesc, este toate acelea. Nu merită să aibă propria statuie, cum nici Ion Antonescu nu are nevoie sau Mihai Viteazu. Nu înseamnă că refuz să folosesc banii pentru că nu dau doi bani pe cultul unui moldovean pitic: Ștefan cel Mare și zis sfînt.