Dumnezeul milei

Mă gîndeam cu groază la dumnezeul lui Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Mircea cel Bătrîn. Citeam texte românești, nici măcar legionare, și mă îngrozeam la cum a fost societatea sub papucul românesc pentru toți cei care nu intrau în grațiile popii și șefului de post. O adunătură de tîlhari pe granița fluctuantă între mai multe imperii. Fără școli, dar cu pretenții de înțelepciune. Brr. Am frisoane.

Românii sînt în mare parte legionari. Pînă și ateii, musulmanii și budiștii sînt pătrunși de ortodoxie precum unghiile îngălbenite ale unui tabagist înrăit. Și xenofobi ca la carte, scriu despre cei mai moderați.

Și dumnezeul lor legionar le dă pilde. Este calificat drept dumnezeul iubirii. Care vine cu concepte cu întoarce și celălalt obraz, aparent pentru a-ți mai lua una.

Citesc poezii române nule. Nichita și alții care perpetuează clișee vechi de un secol pentru a exprima niște idei beșite. Și? Și nimic. Rezultatul este nul. Trebuie să fii într-o stare foarte joasă pentru a le aprecia. Trebuie să nu le citești. Căci, ca și biblia, Nichita Stănescu și Ion Minulescu sau Radu Gyr se revelează cel mai bine cînd nu îi citești.

Yehuda Amichai este un veteran al armatei Israelului. A luptat în mai multe războaie. Și a scris poezie. Dumnezeu plin de milă este una.

God Full Of Mercy

God-Full-of-Mercy, the prayer for the dead.

If God was not full of mercy,

Mercy would have been in the world,

Not just in Him.

I, who plucked flowers in the hills

And looked down into all the valleys,

I, who brought corpses down from the hills,

Can tell you that the world is empty of mercy.

I, who was King of Salt at the seashore,

Who stood without a decision at my window,

Who counted the steps of angels,

Whose heart lifted weights of anguish

In the horrible contests.

I, who use only a small part

Of the words in the dictionary.

I, who must decipher riddles

I don’t want to decipher,

Know that if not for the God-full-of-mercy

There would be mercy in the world,

Not just in Him.

Anunțuri
Etichetat , , , , ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: