Mircea Eliade este un măgar

Mă miram de unde mi-a fost inoculat conceptul ăsta de mitul bunului sălbatic. Păi de la Mircea Eliade. Prin intermediul unor profesori proști. Și inculți. Adică numai buni să-l considere pe Mircea Eliade sculă pe basculă. Și e destul de ușoară localizarea. În franceză e bunul sălbatic, în engleză e nobilul sălbatic. Iar punctul de pornire pentru ridiculoșenia de cultură română este prin anii 60, în engleză. Ciudat, nu? Eliade deja o freca la Chicago. Și emite Mituri, vise și mistere.

Lucrarea este incoerentă pe varianta optimistă. Cretină pe varianta pesimistă. Paragrafele sînt lungi. Dar frazele sînt de sine stătătoare. Dacă pici în reverie la un moment dat, poți să continui de unde vrei. Vei avea impresia că precis acolo ai rămas. Iar firul logic nu pare să se întrerupă. Pentru că pur și simplu nu există! Toate par să fie soluția finală a ceva, de multe ori fără legătură cu cele scrise anterior.

Exemplu:

Ce este de fapt un „mit”? In limbajul curent al secolului al XIX-lea, mitul semnifica tot ceea ce se opunea „realitatii”: crearea lui Adam sau omul invizibil, istoria lumii povestita de zulusi sau Teogonia lui Hesiod erau „mituri”. Ca multe alte clisee ale iluminismului si pozitivismului si acesta era de origine si de structura crestina; caci pentru crestinismul primitiv tot ceea ce nu-si gasea justificarea in unul sau altul din cele doua Testamente era fals: era o „fabula”. Dar cercetarile etnologilor ne-au obligat sa revenim asupra acestei mosteniri semantice, ramasita a polemicii crestine cu lumea pagana. Incepe, in sfarsit, sa fie cunoscuta si inteleasa valoarea mitului asa cum a fost ea elaborata de societatile „primitive” si arhaice, adica de acele grupari umane in care mitul se intimpla sa fie chiar fundamentul vietii sociale si culturale. Or, un fapt ne uimeste chiar de la inceput: pentru asemenea societati mitul este considerat a exprima adevarul absolut, pentru ca el povesteste o intamplare sacra, adica o revelatie transumana care a avut loc in zorii Marelui Timp, in timpul sacru al inceputurilor (in illo tempore). Fiind real si sacru, mitul devine exemplar si in consecinta, repetabil, caci serveste de model si in acelasi timp de justificare tuturor actelor umane. In alti termeni, un mit este o istorie adevarata care s-a petrecut la inceputurile Timpului si care serveste de model comportamentului uman. Imitand actele exemplare ale unui zeu sau ale unui erou mitic sau, pur si simplu, povestind aventurile lor, omul societatilor arhaice se detaseaza de timpul profan si intra magic in Marele Timp, timpul sacru.

Limbajul curent. Pardon? Nu se specifică limba. Oriunde e bine. Și dacă ai un contra-exemplu, atunci precis la acel caz nu a făcut referință.

Omul invizibil este o poveste cultă. Adam este numele dat de abrahamici. Primul om are diverse nume. Și diverse origini. Pămînt. Cheag de sînge. A fost nevoie de genetică pentru a arăta ca între bărbatul care este tatăl tuturor oamenilor de astăzi și mama tuturor oamenilor sînt cîteva milioane de ani. Cu alte cuvinte, chiar și pe minciuna că Adam a trăit o mie de ani, tot nu ajungea să și-o tragă cu Eva. Dar este un mit. O scrie chiar Eliade.

Remarc deja instaurată boala de a pune ghilimele aiurea și în exces. Astea nu sînt citate, sînt cuvinte la derută. Așa zice cineva. Cineva care este citat. Dar nu se spune cine. Și nu se spune în ce context.

Din început avem referința cultă ca multe alte fără să se facă o singură referință. O lucrare științifică de excepție! Pardon, sînt sarcastic.

Și paf! cercetările etnologilor. Nu cine. Nu unde. Nu pe ce temă. Dar introduce un aer scientist bun. Sînt cercetări. Și sînt niște oameni a caror ocupatie se termină în logie deci e o știință. Cînd s-au făcut? În ce context? Mister. Eliade, ca și Iorga, este discret în privința surselor. Fie că le plagiază, fie că doar face referință la ele, Eliade maschează sursele dacă nu e vorba de nume pe lîngă care se dă bine (v. Dumezil) sau nume care dau bine. Și cercetările ne obligă. Ne obligă pe cine? De cînd eu, cititorul, sînt în gașcă cu el, șarlatanul? Dacă pe el îl obligă, el nu se simte la fel de obligat să explice cum și de ce. Dacă pe mine mă obligă, nu văd cum. Eliade! Geniu de latrină după multă bere.

Și! Hocus! Pocus! Puf! Mitul devine real.

Injecția este subtilă. Atît de elegant făcută că îmi dă convingerea că Mircea Eliade nu a fost nici un moment conștient de măgăria la care tocmai am asistat. El vorbește despre sacru. Și brusc, mitul devine și real. Cum putea să creadă cineva că este real? Dumnezeu imaterial care face pămîntul? Chiar și material. O face de dinainte de inventarea timpului. Deci nu prea real.

Mai mult, scamatoria continuă. mitul devine exemplar. În ce constă exemplar? Termenul nu este definit. Dar mitul devine exemplar pentru că este real și sacru. Nu o scriu eu. O bese Eliade. Dar mitul nu este real. Asta a scos-o el din pălărie. Și mitul își cîștigă o a treia proprietate din nimic. Din simplă sacralitate.

Este mitul sacru? Asta e o problemă de oul și găina. Mitul explică sacrul. Sacrul este mitic. Asta este presupunerea de secol 19. Eliade pune sacralitatea asta în cîrca societăților arhaice și primitive doar în ghilimele. Eliade nu a cunoscut astfel de societăți. Cei din care preia Eliade pentru a-și produce acest bricolaj intelectual greu de susținut nu au cunoscut nici ei. Dar este sigur.

Să zicem, de dragul argumentului că mitul este sacru. Din două fraze, Mirciulică fără frică umflă trei atribute. Mitul devine sacru, real și exemplar. 200% profit!

În consecință, e loc de mai bine. Mitul devine repetabil. De ce? căci servește de model Pardon?

Și nu doar atît. Dar mitul este și istorie adevărată. Cinci! M-a dat pe spate.

Iar acest mit, devine un mit discret, personal, în slujba textului lui Eliade. Căci mitul trebuie să se petreacă la începutul timpului. Ceea ce cam retrogradează hagiografiile de ev mediu la simple povești, fără grad de mit.

Isus însuși, cu o vechime în carieră de numai două mii de ani este retrogradat la simplă poveste de adormit copiii. Deși, existența liturghiei și a tuturor scrierilor ulterioare l-ar cam califica.

Anunțuri
Etichetat ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: