Dacă gîndirismul a fost organizat în jurul revistei Gîndirea, unde practica beșitul în scris un titan al nației rromâne, Nichifor Crainic, Poporanismul s–a remarcaat în jurul revistei Viața românească. Tartore a fost Constantin Stere.
De fapt, poporanismul este o ciordeală. Este o traducere și mînăreală a conceptului narodnic de la ruși. Alți participanți la mascarada asta sînt Mihai Sadoveanu, comunist marcant, dar și Octavian Goga, nazist marcant. Îl avem pe Garabet Ibrăileanu, Șteo Iosif, Castrat Hogaș, dar și popa superstar Gala Galaction.
În acest caca maca de filo–totalitariști de stînga și de dreapta găsim perle. De exemplu, de la primul număr se lansează îndemnul «muncii pe cîmpul culturii naționale». Frumos, nu? Unde erau agricultorii! Și se mai miră unii de cultura de țărani inculți, puși pe tunuri și profit imediat.
Al principiu poporanist a fost emaniciparea țărănimii. În teorie. În practică pe asta au făcut–o ceaușiștii. Dacă se poate numi
culturalizare industrializarea și impunerea unui manual naționalist drept adevăr suprem. Partea mai clară este respingerea înfrumusețărilor inutile, a idilismului practicat de Coșbuc și Vlahuță. Dar oare? Adică diareea aia fără limită de pagini a lui Sadoveanu, ce pana mea e?
Poporaniștii au vrut democrație. Adică principalii sînt țăranii. Care erau cam toată populația. Buuun. Dar să fie conduși de oameni de cultură. Așa ca ei. Care să veghește asupra idealurilor țăranilor. Idealuri făcute prin propaganda generată tot de ei. Cam circular. Dar aceștia sînt intelectuali români. Nu intelectul este punctul lor forte. Ei sînt de–a dreptul inteligenți în imbecilitate lor. Iar confortul vieții dus de aceste javre este într–o opoziție spectaculoasă cu viața dusă de cei pe care vroiau să îi ghideze. Pișa–m–aș în curentul lor!