Șase

Zicea Vladimir C de pozat căței și pisici. Iată o fotografie de grădină zoo. Față de fotografii de natură care au o fixație cu orificiul anal al păsărilor și, cumva, par complet dezinteresați de imaginea din față. Asta tot din săptămîna 28 octombrie – 4 noiembrie 2011 după Yahoo News. Sau la cîte fotografii grețoase au putut produce românii despre mizeria din satele cu cetățeni români care nu au avut șansa meditațiilor și milioanele de țigări și uns administratoarea de cămin. În contra–exemplu fotografia cu un luptător indian care se antrenează. Se putea urîți cadrul în felurite moduri. Sau se putea fotografia un om care se antrenează. Fotografiile astea nu vor schimba lumea, dar arată că există oameni cu un Univers interior mai puțin scabros ca al fotografilor români.

Teodor Radu „Pantea” Photography

Măi să fie! Oradea este inima care bate a fotografiei românești. Un orășel oribil de graniță, prăfos și cu blocuri. Și cu una din cele mai corupte fabrici de diplome din România. Și cu biserică mare să le arate ortodoxii majoritari catolicilor de peste drum! Ultima haltă unde să–ți poți lua biscuiți proști pe lei cînd mergi cu autocarul spre alte zări. Dar pare–se că colcăie cu artiști. Păi de ce nu ați spus frate asta, să știe și prostu’, adică eu? Și eu care credeam că e aberantă mutarea AAFR de la București la Oradea. Mă gîndeam că un Brașov ar fi mai central, mai reprezentativ. Dar nu știam situația din teren.

Teodor Radu Pantea Photography, după burtica revărsată nonșalant peste curea cred că Photography e numele mic și Pantea porecla din copilărie. Citesc însemnările lui și mă crucesc. Uite încă un șobolan roșu care dă din codiță vioi. E fascinant.

Romeo Huidu (5)

S. B.: Cine sunt beneficiarii fotografiilor dumneavoastra?

Romeo Huidu (4)

S. B.: Ce tehnica utilizati?
R. H.: Folosesc Nikon inca din vremea lui 35 mm si am ramas fidel acestei marci. De cativa ani sunt posesorul unui Nikon D200, iar ca obiectiv de kit folosesc un 18 – 200 mm f:3,5-5,6 AF-S, care este un compromis din anumite puncte de vedere, dar care este foarte practic in iesirile la munte, unde trebuie sa am un bagaj cat mai usor. Pentru viata salbatica folosesc un Sigma 100 – 300 mm f:4 cu Sigma 1,4x care, montat pe un trepied sau monopied, la ascunzisul cortului de camuflaj, imi ofera acel cadru plin. Pentru macro folosesc un Sigma 150 mm f:2,8 care, in momentele de liniste, imi da posibilitatea sa fotografiez de aproape viata din natura.

Cinci

Săptămîna 28 octombrie – 4 noiembrie 2011 după Yahoo News și văd o poză din categoria sportiv. Am văzut cred că mii de fotografii făcute de români pe la diverse evenimente. Fotografia anului la români e aia în care s–a nimerit să fie și mingea și jucătorul în același cadru. Dacă se nimerește mingea și reclama patronului sau antrenorul și reclama deja se pune problema: cui îi mai pasă unde–i mingea? Recunosc, am trișat, este o fotografie fără minge dintr–un sport care nu folosește mingea. Dar dacă nu e schi, care e de ajuns de scump să fie cool, românii nu înțeleg sporturi fără minge. Și mai zisesem de Florin Ghioca și al său Afganistan. O fotografie din Pachistan fără ordinarul din viața românului cu jucat de–a soldățeii pe plajă.

20 de milioane de vrăbiuțe și o Roșie Montană canceroasă

Cosmin Bumbuț, Roșia Montană, 2006. Minerit. Clar. Cadraj. Curat. Idee? Ce idee? În teorie muia despre Roșia Montană ar fi sintetizată de Salvați Roșia Montană. Acum poate cineva să–mi explice cum se reflectă ceva din ce scrie acolo în portofoliul lui Bumbuț? Tot prostu’ știe că o poză aproximează undeva între o mie și zece mii de cuvinte. Majoritatea manifestelor în problema Roșia Montană sînt sub o mie de cuvinte. Cîte zeci de mii de poze trebuie să facă grupul lautarilor veseli de la 7 nopți pentru a sintetiza informația aia.

Portofoliul lui Cosmin Bumbuț este compus dintr–o serie de ilustrate. Pot fi considerate și fotografii în sensul că sînt rezultatul unui proces fotografic, dar sînt la fel de impresionante ca mauzoleul ăla de ciment de pe plajă la Neptun. Interesant este și efectul: deși sînt cul, 7 nopți a putut produce doar ilustate care să ilustreze romanța vieții de miner din punctul de vedere al fetei patronului care se excită în fața șemineului la gîndul bărbaților mușchiuloși și asudați cu miros Armani. Sau, mai bine zis, o susținere a mineritului în zonă.

Romeo Huidu (3)

Romeo Huidu: Printre primele fotografii realizate de mine au fost cele de peisaj, imagini accesibile mie poate si datorita faptului ca mi-a placut sa caut locuri noi din natura, sa ma abat de la drumul principal si sa ma afund in locuri neumblate, locuri cat mai virgine, neatinse de civilizatie. De aici si pana la a fotografia viata salbatica nu a fost decat un pas. Interesul pentru fotografia de arhiectura, in special arhitectura veche, sa manifestat datorita faptului ca din copilarie mi-a placut istoria, ale carei urme am inceput sa le imortalizez din adolescenta.

Salonul Municipal de Fotografie pentru Liceeni

Și am rîs! Oltenia face fotografii! Și face și concursuri dacă e să fie. Și cum Oltenia e mai șmecheră ca restul lumii se specifică:

Fiecare lucrare va avea inscris pe verso, in dreapta jos, citet si cu litere de tipar: numele si prenumele autorului, varsta, denumirea completa a scolii, clasa si titlul lucrarii.

și mai jos:

Membrii juriului vor puncta fiecare lucrare in parte cu note de la 1 la 10, fara sa cunoasca datele de identificare ale autorilor si vor selectiona lucrarile ce vor fi expuse in cadrul expozitiei finale

Aha. Adică nu vor știi să citească scrisul citeț nici dacă se întoarce poza accidental. Sau vor fi organizatorii mai smecheri și vor lipi pe paspartu pozele înainte de jurizare și după aia se vor chinui să le dezlipească să afle pe cine premiază?

Lucian Mărginean

Eureka! Evrica. Șamd.

Lucian Mărginean este cel care sparge tiparul. Tot ce pot comenta sînt tăieturile prea brutale la portrete și la naturile moarte nu îmi plac unele combinații. În rest are totul: experimentează cu lumina, încearcă să folosească lumina și cel mai important: oamenii din portretele sale nu ajung să fie pozați din spate. Mai e de lucru cînd e vorba de lumină, dar timp este! Și experimentele arată sincere deci are șanse bune să meargă și mai departe. Și dacă trage tare pe latura umană și continuă drumul pe urmele clasicilor din pictură, de ce nu, poate iese ceva și mai impresionant.

Adică se poate și fără banii și dușmanii?

Bine pus titlul articolului: Noi, aici, nu facem așa!:

Ma gandeam la asta cand am inceput niste cursuri de croitorie. Ca orice femeie imi place moda, ma intereseaza mult si imi ziceam ce bine ar fi sa pot sa ma imbrac cum vreau la orice ora vreau. Primele incercari au fost niste mari esecuri . Nu intelegeam mai nimic- evident am incercat sa fac chestii complicate .Vroiam totul sau nimic, dar eram nula , nula.

Pe cînd un român, în România, să facă ceva pentru dezvoltarea sa personală