Dacă am stabilit că hartiștii tineri suferă de ipocrizie – una fac și alta zic – uite că obosiții pensionari al laboratoarelor foto se pot mîndri cu tupeul. Tupeul acela ordinar, cu duhoare de transpirație de două zile. Și Lazăr scoate asta prin tot mai multe pagini din blogul lui. Mă rog, blogul are un ton pozitiv în general fiind reclame în mare parte sau reluări din altă parte ale altora. Oricum, ajunge la un punct în care musiu începe să căineze o biată femeie dată afară de la Adevărul. Ar trebui fie să tacă pe subiectul acesta, fie să profite de popularitatea nemeritată și să preia legătura fără să scape un cuvînt, cuminte, cu ochii în pămînt.
Despre ce e vorba? O fotoreporteriță Adevărul este dată afară și este în mare rahat cu banii. Ce are Lazăr cu asta? Pai foarte multe…. șobolanii roșii din generația lui de lături s-au ocupat de:
- zero informare despre revoluție; trusturile străine au trebuit să trimită oameni pentru că localnicii erau ocupați cu televizorul și 1-2 poze pe șestache că nu se știe niciodată… de curiozitate șefu’!
- urmările politice de după ‘89 la care au participat și de care au uitat, acum vinovat fiind personajul colectiv din romanul Ion al lui Rebreanu
- lipsa unui sindicat al fotografilor; burtosu obosit care blestemă cînd nu îi dă primarul curent la scările rulante din Universitate să-și care și el bătrînețile uită că gașca lui de nenorociți pe lîngă că nu au popularizat fotografia română ca să nu se remarce non-valoarea nici nu s-au îngrijat decît de propriul cur și au introdus sistemul fiecare pentru el
- asta cu nepopularizarea fotografiei trebuie să stea separat pentru că jigodia se lamentează cum că alții nu au avut decența să publice marii fotografi de după 1950. Cine trebuia să se ocupe de asta? Cei născuți în ‘87? Nu voi care le făceați pantofii și pe la spate îi urați pentru că erau de neajuns?
- lăsarea fotografiei de presă în stadiul de ilustrație; Cînd au fost evenimentele de la Brașov voi ăștia vă pișați în pantaloni și ziceați Nu eu șefu’. După revoluție v-ați făcut specialiști în fesieri și pectorali și vă ridicați 20 de ani mai tîrziu să comentați cum vine cu românii care se înjură în loc să lucreze. Să lucreze unde că voi javrelor ați văzut doar interesul și v-ați vîndut care mai ieftin.
- și așa mai departe, lista poate continua mult și bine.
Biata femeie dacă l-ar vedea pe acest șobolan ar trebui să-i tragă o flegmă în gură a la Hagi ca prea se tot cocoață el pe alții că vezi cum a arătat el problema la modul pașnic.
Criticul Foto 
Măi dragă nu știu cine ești matale, dar dacă te-aș cunoaște aș fugi mâncând pământul.
Te numești critic foto?!!!!! Păi ce critici matale aici? Faci oamenii de două parale folosind cuvinte care nu mă pot duce cu gândul decât la ce fel de om ești, adică zero barat.
Nu ai curajul să spui cine ești, nu ai curajul să aprobi comentariile. Cel mai laș tip de om posibil. Lovește oamenii pe la spate și fuge.
Critici fotografia? Unde? Când te legi de oameni ca persoane, cu expresii pe care un om civilizat nu le-ar folosi niciodată.
Cunosc un abject virtual, dar care merită toată stima.
Tu? Ești un abject și atât.
Acum probabil că mă vei lua și pe mine la pulă, dar puțin îmi pasă, când un nimeni împroașcă ceea ce este: căcat.
Ba pardon, ei sînt natural de o para. Zici că le dublez valoarea? Schimb stilul, parol!
Eu nu stiu daca nea`ogariza incearca sa iti spuna ca esti valoros sau e prea prost pentru a realiza ca face un pleonasm prin stereotipia „zero barat” | Barat=anulat | A fi zero provine de la ideea de anulare de exemplu „egal cu zero”, iar dubla negatie in limba romana nu este o intarire a negatiei ci anularea acesteia: „nu vreau sa nu am …”
„Nu ai curajul să spui cine ești, nu ai curajul să aprobi comentariile. Cel mai laș tip de om” Nu am inteles exact de ce conteaza? nu este mai important cea ce spui decat cine esti? Sau fiind un exponent al nepotismului o. este obisnuit ca este mai important numele sau decat calitatile sale?
Contează imens pentru imbecili să aibă impresia că știu cine ești. Aici vorbim de ultimele vite, genul ahietipului de milițian de la evidența populației care dacă are CNPu’ atunci știe cine ești. Au nevoie pentru a-și satisface o nevoie tembelă învățată la gradiniță cu educatoare la fel de bătute în cap și anume: ba tu – ba tu – de o mie de ori ba tu. În alte vremuri cădeam în capcana asta producînd exemple ca să văd cum inginerul își dă basca pe ceafă și declamă că nu vede nici o diferență dacă era vorba de o comparație neutră – să zicem un pictor digerabil (nimic abstract, mai degraba naiv sau realist) versus desenul fetei contabilei care urma să se facă dizainăr peste niște ani. Dacă devenea personal: contra exemplul era al meu) sau opera criticată era a lui avem de a face cu un inginer ofuscat care te anunță că nu știi ce-i arta și că la arte nu se face școală ca la ei în Politehnică. Evident, avem și cazul vre-unui calificat la locul de muncă gen Moiceanu, Pandele și deja îl vezi pe calu’ lu’ Harap Alb halind jăratic. Cel mai amuzant este să dai peste fr’un Bumbuț care are și asul cu școala și asul cu originile sănătoase și asul cu experiența și asul cu relațiile și asul cu orientarea sexuală. Ah, atunci știi că joacă poker cu două pachete de cărți și că mai bine îl lași în gloria lui.
[îmi pare rau ca raspund atât de greu] Teoria mea legata de: „de ce lumea vrea sa stie exact numele si seria de buletin” este putin diferita dar cred ca a ta este mai exacta. Eu (vreau) sa cred ca este vorba de lipsa de identitate reala, asa ca raspunsul întrebarii „Cine sunt eu” este unul comod (facil) nume de botez + Serie de buletin toate raspunsurile grele în constiinta anonima a masei au o rezolvare facila: Ce se întâmpla dupa ce mor => omuletul cu barba ma ia lânga el. Etc. Si se asteapta la acelasi lucru de la ceilalti din jurul lor (constiinta extinsa) si când acea persoana are raspunsuri diferite o trateaza ca pe o tumoare care l-a afectat pe el. Lumea vrea sa se compare cu cei din jurul lor, mai ales daca simt ca celalalt are o parere diferita. Sunt un fel de celule albe, totul ce este diferit de mine trebuie distrus, pentru ca noi suntem mai buni, dar de fapt si noi stim ca nu suntem, de acea încercam sa luptam cu ei, pentru a ne demonstra ca daca îl învinge suntem mai buni … Si cu toate acestea acest mecanism bazat pe virulenta îmi pare ciudat, nici macar primitiv doar imbecil. Pentru ca la sfârsitul zilei ori cât de multa lume te aproba ori cât de multa lume te huiduie tu ramâi acelasi bucata de energie comprimata sub forma animata.
Bumbut? Iubim imbecilii dorim ca sa fin aproape ce deci mai buni asa ca îi promovam pe cei prosti! ca distanta sa nu fie mare. „Ori ce forma de programare a energiei este practic denumita comunicare” Nu este un citat SF este prima lege a semioticii disciplina pe care arta este fundamentata. Si noi îl avem ca cel mai cel, hal mai bun transmitator de mesaje pe unul care nu spune mai nimic. Cel mai inteligent lucru pe care îl spune prin lucrarile lui este „am fotografiat gagici la mare si un prieten a spus ca sunt bun asa ca m-am apucat de fotografie.” Atât? asta era mare lucru pe care trebuie sa îl ascult? Da nu spunea asta se simtea incomplet, macinat, se zbuciuma noaptea dupa ora doi gandinduse daca nu afla astea ca fac fotografii cu gagici la mare o sa mor incomplet. Uau… sunt eu deplasa si trist? sa fie cu gagici goale pentru ca ele sunt cea ce conteaza cu adevarat, sunt un fel de cutie a pandorei cu iala in p**** (o tin civilizat nu de alta). Nu avem nimic de spus dar femei ca noi nimeni nu are nimenia spunea stereotipia generala /si textul unei manele. Nu asta era motoul româniei înainte de frunza? Si eu am mari asteptari?
Bingo! Sursa mulțumirii financiare Nikon (dacă nu erau măgari să vrea creștere de 5% anual, ar fi ținut-o așa pînă la adînci bătrîneți) este tocmai această lipsa de identitate. Cine sînt eu? Eu sînt și îți scuipă un CNP. Culmea e că încep să o dau în mitul romantic al bunului sălbatic deși știu că este incorect. Ion, a lu’ Rebreanu, era Ion. Care Ion? Cum care Ion – Ion a lu’ Rebreanu. Și de unde ești mă Ioane? De la mine din sat. În sat fiecare avea o poziție. Unul tăia brazda dreaptă ca țăranul sadovenian. Altul avea viteză la coasă. Unul era fierar, altul era brutar. Pînă și Isosică, comunistul nativ lui Preda, nu avea talente, dar nici nu stîrnea cîinii cînd trecea noaptea prin sat. Trecem peste industrializare, societate de consum și intrăm în cultura de supermarket. Iaurtul Danone e identic în toate plasticele, dar zice-se că ar fi diferit de celelalte mărci. Ia-l pe Ion, lucrător la corporație și o să vezi nevoia lui de a se integra, de a ține de un Danone al corporatiștilor care se bate cu un Albalact.
Acum, alege o răutate: spune-i că-i prea negru să fie un Danone, că nu e de ajuns de albastru să fie un Danone, că Danone îl duce în sclavie ca să îl vîndă la unitatea de volum sau, răutatea ta mai recentă: spune-i că Danone nu există. Tu tocmai l-ai anulat. El nu mai e un mail, e copia unui mail în folderul de spam și urmează să fie șters cînd i s-o scula lu’ programu’ lu’ gugăl. Nu are dreptate să fie violent? Nu tocmai i-ai anulat existența?
Dar nu e adevărat că are ceva cu tine pentru că ești altfel. Este o capcană superficială. Are o problemă pentru că îi amintești de ce ar fi putut să fie. Că ar fi putut să fie om. Că ar fi putut să se deplaseze liber în loc să stea pe raft în frigider. El știe (nu conștient). El simte toate astea. Dacă te duci dincolo de raza percepției lui senzoriale va înceta. E ca și cum tu ai știi că ai făcut o tîmpenie, dar e unul care nu face altceva decît să vină să-ți repete ce ai făcut și de ce nu ai făcut bine. Continuu. Indiferent dacă nu se mai poate repara sau dacă deja ai făcut totul ca înainte ăsta apare și îți repetă informația.
Este o perioadă de cădere. În imbecilitatea lor cei de teapa lui Lazăr omoară și sterg tot ce a fost înainte ca să pară mari. Peste ei s-au urcat deja genul lui Bumbuț și Moiceanu, care fac un bănuț frumos din asta, și care vor fi la nevoie să îi sufle lui Lazăr în lumînare. Și ei, la rîndul lor rîd în mințișoarele lor meschine. Dar viitorul nu e al lor căci pe după ei se ițesc Gâîlmeni și Eftenii care le vor face la fel. Deci relativ la năzuințele unei nații – nu ai mari așteptări. Dar la momentul ăsta ai.
Am o problema legata de anularea existentei, nu sunt capabil sa ii anulez existenta decat la nivel perceptiv. Pentru ca existenta lui de la bun inceput nu era cea declarativa, eu doar l-am facut sa vada cea ce el isi reprima. Pentru ca daca nu isi reprima nu puteam sa il conving de nimic. Sunt de acord ca el asta simte, dar in realitate nu i-am modificat deloc existenta, maine o sa se trezeaza in aceai casa mizera si o sa faca aceiasi slujba mizera care il face Danone cel artificial. In cel mai bun caz i-am modificat starea de constienta, si daca as avea cel mai mic indiciu despre asa ceva as fi incredibil de fericit. Dar nici macar atat nu cred ca am facut.
Probabil ca inca ma deziluzionez, poate reusesc sa ma tratez si de asta, dupa dixlexie promit ca scap si de idealism.
Existenta cuiva/ceva. Asta nu este pentru o analiza publica.
Da recunosc ca esti cam tampit. Si ma intreb….cine esti tu? esti cumva cel mai tare fotograf care a existat vreodata? esti asa de tare? dute si cumpara o funie…si daca gasesti o girnda pe masura…sti tu ce poti face mai departe