Arhive pe etichete: Matei Petre

PM: Cinematografia europeană față în față cu cea română

La îndemnul Criticului am văzut Diminețile unui băiat cuminte al lui Andrei Blaier. Și mi–a plăcut. Interesantă poveste, mai ales în sistemul promovat, cam ca apusurile de soare în fotografie, fie cu epopei istorice fie cu romanțe ușurele stil Angela Similea. Mi–am zis că dacă a fost așa bine pentru un film mai de la început, cum ar fi cu următorul, trei ani mai tîrziu. Surpriză! Un film românesc. Apoi s–a născut „Legenda”. O tentativă de refacere a filmului anterior. Viață. Șantiere. Prea multe personaje. Prea multe piese combinate. O încercare de a relaționa cu anumiți indivizi din audiență. 12 ore mai tîrziu am avut ocazia să văd Vacanze d’inverno. Doi regizori. La fel o poveste în continuarea unui film anterior. Tot o poveste de dragoste plasată între multe personaje care au multe povești secundare. O comedie. Dar parcă iese altfel. Să fie de vină de Sica și Sordi față de Ilarion Ciobanu? Sau problema e mai profundă? Mi s–a zis că nu se puteau face povești de moravuri pe vremea aia și vacanța de iarnă e mai mult Legături periculoase. Asta să fie? Cînd s–a ridicat Cortina de fier a ieșit Filantropica și nu Lola rennt.

Simt că diferența din fotografie este pe undeva pe acolo. Și că sursa problemei este aceeași. Altfel, apusuri de soare pe care să le laude toți din cercul de cunoscuți există și în Occident. La fel cum există poze decupate aiurea cu combinații contrastante cum ar fi vagabondul care doarme într–o stație de autobuz sub o reclamă la sutiene și corpul tînăr și îmbunătățit digital accentuează degradarea corpului îmbrăcat în zdrențe murdare. Dar acolo mai există și alți fotografi. Aici nu.

Etichetat

PM: Internetul

Internetul limitează percepția. E vorba de scop. Calculatoarele limitează percepția. La fel, e vorba de scop. Fotografia, ca și desenul, trebuia să extindă percepția. Dar, prin digital, pare să limiteze. Nu ar trebui. Doar tot fotografie e. Și nici calculatorul nu ar trebui, doar noile aparate foto asta și sînt: niște calculatoare specializate. Atunci de unde fotografiile pe bandă rulantă? Se caută să se probeze teoria aia cu numărul infinit de maimuțe care să bată în butoane la mașini de scris și să rezulte Shakespeare?

Etichetat

PM: Freddy a vrut să aducă baletul maselor

Farrokh Bulsara parcă. A cîntat. Dar el a zis că a vrut să aducă baletul maselor. Eu cred că a reușit. Voi ce idealuri aveți? Să luați banii maselor?

Etichetat

PM: Artă versus Dorință

De mîncare. De mîncare pentru minte.

Amyl Nitrite: Our school motto is Faites vos desirs realitie. Make your desires reality. I, myself, prefer the song „Don’t Dream It, Be It”.

Amyl Nitrite: [reading from book] In those days, desires weren’t allowed to become reality. So fantasy was substituted for them – films, books, pictures. They called it ‘art’. But when your desires become reality, you don’t need fantasy any longer, or art.

Asta să fie arta? Surogat de viață pentru cei care nu vor să aibă o viață? Merge pentru producția de masă. Telenovelă ca să își trăiască gospodina fanteziile fără riscuri pentru un preț infim: consumul televizorului. David Lodge sau Marc Levy sau Tolkien pentru cei care se vor culți și fini. La prețul unei cărți fără poze, dar cu copertă fițoasă.

Dar nu se poate și o artă mai înaltă dincolo de producția de idealuri muncitorești: ce mult se iubeau mirii la momentul nunții, ce frumoasă era actrița pe vremea reclamelor la săpunul X?

Etichetat

PM: Părul lung în fotografie

[Varianta originală a cîntecului „Hair”](http://youtu.be/tL96JU-ptfo). Merită urmărit. [Merită ascultate versurile](http://www.stlyrics.com/lyrics/hair/hair.htm).

Tu prin ce te remarci? Îți tai unghiile zilnic? Că ai zile cînd nu te bărbierești înainte să te duci la uzină, probabil cînd nu e șeful la birou?

Etichetat

PM: fiecare e responsabil de cum crește

Este era informatică. Digital. Totul plutește pe undeva. Poate la 12 ani încă îți era frică de mami. Deși, poate la 12 ani cînd ai început să fumezi, deja erai prea mare pentru bau–bau d’ăsta. La 16 ani deja nu mai e nici o scuză. Sau chiar trebuie să te anunțe cineva că ai făcut vîrsta legală să poți să decizi singur? Poți să crești cu asta: http://youtu.be/6mEeFXGT7-A sau cu asta: http://youtu.be/OxkDtMSLoKQ. Tu alegi și nimeni nu e de vină că alegi una sau alta. Sau sînt unii care să spună că nu este nici o diferență?

Etichetat

PM: Comparat mere și pere

Fiecare ajunge să compare mere și pere pentru că e prea ușor să le îndeși în aceeași categorie ca fructe. Și, pînă la urmă, gogomănia nici nu este atît de mare, doar nu compar un fruct comun cu unul exotic cum ar fi ananasul. Și citesc foarte des aruncată ca o minge de ping–pong.

La noi e rău. La ei e bine. Sau iarba e mai verde pe partea cealaltă a gardului. Am ajuns cu niște prieteni în Grecia. Ce bine mergea transportul în comun. Nu ca acasă! Organizat, cu tabele cu orare. Aveau greve. Dar ce frumos era metroul. Doar că metroul era cel mai nou metrou al Europei. Și transportul funcționa așa pentru că totul se schimbase din cauza Olimpiadei de cu un an înainte. Cu numai doi ani înainte autobuzele arătau ca în Republica Moldova, programul nu exista, iar taxiurile funcționau ca microbuzele: nu plecau pînă nu se umpleau și puteau să oprească pe traseu să mai ia mușterii în direcția aia. Și fiecare își plătea partea întreagă. Dar erau ieftine. După Olimpiadă taxiurile au început să funcționeze cam ca în restul Europei, dar și prețurile s–au aliniat.

Vedeam în primăvară un album cu fotografii cu autobuze și troleibuze franceze. Foarte drăguț. Dar materialul rulant la început de anii ’90 era cam ca cel din România în ’90. Mașinile din ’70 erau ca cele din România din ’70. Ruptura s–a produs cînd au început să compare oamenii imaginile din vacanțele occidentale cu cele din arhivele românești.

Criticul a dezbătut asta. E prin arhive. Se compară munca la Photoshop cu perioada analogică. De ce?

Etichetat

PM: Circ

panem et circenses

Juvenal. Ați citit Juvenal? Pînă în 10 lei. O! Și cred că îl au și la bibliotecile alea de cartier, dacă au supraviețuit nevoii de dughene cu biscuiți, cola și țigări.

Adică cum interpretez eu, că ce a vrut Juvenal nu cred că știe cineva. Pîine. Burtică plină. Și distracție. S–a dat pîine. Și lumea era nefericită că nu se dădea distracție. Știrile erau toate cam la fel. Arta era toată la fel. Cînd s–a oprit mîncarea atunci s–a lăsat cu sînge pe străzi. Acum lucrurile au revenit la normal. Și pîine și circ. Nu văd nimic rău în asta. Și nici nu cred că merită criticată situația. Așa este omul. Dar unii oameni se pare că vor mai mult. Și fac mai mult. Dar ziua are un număr finit de ore. Ce te faci? Trebuie să dormi. Trebuie să te ocupi și de tine. Deja, pentru majoritatea, ziua s–a înjumătățit. Mai e loc de pîine și circ? Sau de idealuri mai înalte. Nu cred că merge cu amîndouă.

Etichetat

PM: Facultățile — școli profesionale

Mi se pare foarte bună observația Criticului Foto cum că facultățile ar fi niște școli profesionale(parafrază).

În Orient meseria e în continuare brățară de aur. Se mai practică ucenicia și sistemele tradiționale de învățare. Doar copiii elitei scapă din această lume mergînd la școli înalte prin țările industrializate. În Occident meseria este respectată. Calificarea. Infirmieri, brancardieri și ambulanțieri, șoferi și pompieri. Fiecare își face treaba. Poate nu sînt din tată în fiu asta. Poate nu e prima alegere, poate e a doua sau a treia. Poate că pur și simplu a ales ceva mai bine plătit sau care oferă posibilități de aventură. Poate a făcut–o pentru un bărbat. Contează? Încearcă să își facă treaba bine.

În capsula protectoare a Cortinei de Fier a apărut posibilitatea să fie toți cu mapa, toți cu pixul și doar cei pe care pică măgăreața cu sapa. Și puf! Deodată școală profesională înseamnă ceva rău. Înseamnă că e locul unde se duc cei care nu au avut resursele să se ducă la un liceu teoretic. Paria. Cei neplăcuți la vedere. Și se uită că întreg învățămîntul este organizat pe baze practice, oricît de teoretic ar fi. Ironic, nu? Tinerii se plîng că studiile sînt prea teoretice și nu de ajuns de în practică. Maturii vorbesc de formarea la locul de muncă și de tinerii absolvenți cu idealuri fanteziste. Și toți preferă să nu ducă gîndul pînă la capăt și să își creeze iluzia asta a superiorității față de școala profesională.

Și în fotografie e așa. Acum arta ar trebui să fie ceva mai mult. Și asta nu se poate preda sau ar ieși toate creațiile la fel.

Etichetat

PM: Sensul fotografiei

Unealta lui Shakespeare a fost engleza elisabetană și nu pana de gîscă.

Cel mai probabil Fil Hunter scria asta. Dar nu știu sigur. Dacă știți mai bine, dați un semn în comentarii. Și niște referințe, vă rog.

Am citit numai prin intermediul Criticului Foto cred că mii de pagini despre ce cameră să alegi. Apoi, cei puțin mai avansați, despre camera care nu contează. Am citit despre ce obiective se potrivesc pentru ceva sau altceva. Doar la Criticul Foto am citit despre cel mai bun obiectiv este cel care îl ai deja. Poate și el a citit–o undeva. Mai rar citesc despre ce blițuri sau fleșuri ar fi mai bine să ai. Eu am găsit că un parasolar ieftin este acceptabil pentru lucrările personale. Că un parasolar tratat cu folie de aluminiu este și mai bun. Și că lumea te judecă după aparențe, deci dacă ai studio îți trebuie ceva care să arate profesional și nu _home made_. Am citit și interviurile cu un faimos fotograf autohton care trăiește din exploatarea la sînge a relațiilor pe plan local și care vede lumina ca pe ceva mistic. Este aproape ca un preot al unei noi secte: eu văd, tu nu vezi că nu ai fost inițiat. Dar contează toate astea?

Am candidat o dată pentru admitere pe un forum care pretinde că ar corecta problemele altui forum, ambele românești, și, în replică, îți pretind să dai un număr de poze cu explicații și membrii să te voteze. După aceea am văzut discuțiile. Și mi s–a luat o piatră de pe inimă cînd am fost înștiințat că dacă nu vin cu explicații amănunțite sau alte fotografii, mai de soi, mi–am ratat calificarea.

În fine, singurul loc unde pare să se discute sensul fotografiei este aici. Se discută și de formă. Se discută și de cauzalitate. Se discută și de potențialitate. Cred că se discută pur și simplu prea multe. Eu o să plec de la acest citat și voi încerca să mă limitez doar la sens. Și voi lăsa altor locuri să se discute despre formă.

Etichetat