Constantin Argetoianu

Constantin Argetoianu a fost un sărac bătut de dumnezeu. Cică neam de boieri. Dar la români toți sînt os domnesc cînd ajung milionari. Și a avut săracul jeg o neșansă! Ca ministru de interne nu are parte de dormit în birou și de regulat secretara, ci de prima grevă generală din România. Pe care o rezolvă elegant cu armată. Apoi, să vezi, se confruntă cu atentatul lui Max Goldstein asupra Senatului. S–a opus lui Ionel Brătianu, dar cum a sucombat acesta din urmă, s–a instalat la liberali. Ca să vezi! Carlist de felul lui, iubește partidul unic și despotismul monarhic. Este, la concurență cu Iorga, primul să bage limba în augustul rect al lui Carol II. Din aceste motive devine cult, inteligent și se remarcă prin «calitate literară». Uau!

Frontul Renașterii Naționale

Frontul Renașterii Naționale. Interesantă titulatură. Se pare că cei care au participat la tulburările din decembrie 1989 știau ce vor să facă. Acela era frontul renașterii. Acesta a fost frontul salvării. Tot naționale. Resuscitare. Gură la gură. Altert.

Se pare că Frontul Renașterii Naționale nu a venit singur. A venit cu un popă lider politic. Patriarhul Miron Cristea nu dormea noapte de noapte ca să stea să îi trimită sfîntu decrete pînă în zori. Și Miron Cristea era un creștin adevărat. A persecutat evreii cu toate celelalte etnii. Și avea ca aliați sfinți dreptcuvioși precum Alexandru Averescu și Nichifor Crainic sau Niculăieș Iorga.

Alexandru Averescu

La școală am învățat despre drama românilor din principate în timpul primului război mondial. Dilema era o țeapă. Oamenii aceia au fost omorîți de cîini de teapa lui Nicolae Iorga care au instigat la intrarea în război. O Românie neutră ar fi adăpostit refugiați și nu ar fi participat la uciderea altor oameni sau la uciderea propriilor oameni. Dar aia era o invenție pentru copii care nu știu cu ce se mănîncă lumea pentru a ilustra răutatea austro–ungarilor. Alexandru Averescu este povestea pe bune. Nu romanța propagandistică de incitare la ură etnică. Alexandru Averescu a fost educat la seminarul ortodox. Și de acolo a învățat cu se poartă un ortodox cu ceilați oameni. Apoi a încercat să fie inginer. Dar între să învețe pentru examene și să facă pe deșteptul ca ofițer de jandarmi, evident că a ales a doua carieră. 1906 îl găsește general. Și 1907 îi oferă o nouă provocare: revoltele țărănești. Mulți soldați refuză să ucidă țărani. Dacă în Statele Unite asta este o dilemă, în țările române utilizarea armatei pentru a distruge opoziția de orice fel este un dat de la duhul sfînt. Așa că Alexandru Averescu consideră că trebuie să îi ucidă pe toți care comentează și să îi pună la vedere ca să nu mai comenteze și alții. Victorie pe toate planurile! A omorît și civili și proprii militari. Dar Stalin era băiat rău și nu păpa tot din blid.

Nicolae Dumitru Cocea

En. De. Cocea, Nicolae Dumitru Cocea, Nely a fost o surpriză în căutările astea. Numele suna cunoscut. Și atît. Și ca să vezi! En. De. este destul de aproape de ceea ce cred rromânii în cretinismul lor despre propriile staruri de media ca Mihai Eminescu sau, mai știu eu, Radu Gyr.

En. De. își cunoaște ascendența. Tot ce am parcurs ca literari și literați de pe la jumătatea lui 1800 pînă în 2000 sînt niște neica nimeni. Copilul prost al unui țăran prost. Puțini, mult prea puțini, sînt de la oraș. Crescuți cu caca sub pat și pișu la copac, într–o lume superstițioasă în care dumnezeu trebuie să boteze animalul ca să nu se îmbolnăvească în fiecare an, devin culți și deștepți. N. D. Cocea poate să își dovedească ascendența între cîinii ăștia pe o sută de ani. A fost fiu de ofițer ajuns general. Dar l–a interesat și viața ăstora mai amărîți. Unde marii scriitori și poeți ai literaturii române sînt copiii unor vite de prăsilă a căror mare calitate e că uneori sînt fete de popi, adică aveau pe cineva care știa să se iscălească în arborele genealogic, mama lui N. D. Cocea este fată de răzeș, dar și scriitoare publicată.