Arhive pe etichete: Adrian Păunescu

Soluții universale nu prea sînt. Mai degrabă opinii

Teo dixit:

… dimpotriva! nu spun ca sunt entuziasmat de faptul ca ma incadrezi la unul din arhetipurile de care faci vorbire, dar nici nu ma deranjeaza! fiecare nu poate fi altceva decat ceea ce este! multumesc ca imi urmaresti blogul si ca imi semnalezi partile sale proaste. am sa incerc sa le remediez!

as vrea sa mai fac o singura mentiune: nu sunt si nici nu ma straduiesc a fi un formator de opinie, iar rolul blogului e sa explic lucrarile proprii cu scopul ca rezolvarea temelor sa nu fie considerata facuta intamplator, ci asumata din punct de vedere teoretic si tehnic… tema prezenta este legata de reinterpretarea unei fotografii prin recontextualizarea cadrului sau a ideii!

M–ai înțeles greșit. Nu ești un arhietip. Poți să fii, prin efort personal. Scrierile mele fac referință doar la aceștia, doar la o animită subcategorie.

Continuă lectura

Etichetat , , , , ,

Nichita caca

Nichita Stănescu. Poetul nepereche. Mort de tînăr. Mă rog, nu mai era așa tînăr și era alcoolic în ultimul hal. Mai tînăr a murit Labiș. Dar și ăla, să vezi ce cult de Kennedy! Am citit că ar fi și o conspirație. Că l–au asasinat. Ratații ăia care nu erau în stare să omoare 10 bășini varicoase de la Radio Europa Liberă, pe ăsta au conspirat să–l omoare cu tramvaiul. Dar ziceam de Nichita. O! Ce autor! Ce poezie. Căcat.

Gregory Corso. Allen Ginsberg. Mulți, mulți alții. Poeți. Versuri albe. Despre viață. Despre ce îi înconjoară. Secolul 20. Nu căcaturile cu iubiri apuse. E drept, mai greu accesibili unui public care citește doar în română cînd nu e vorba de etichete. Continuă lectura

Etichetat , ,

Românul e născut poet?

O problemă oarecum de semantică. Fotograf. Și mulți ani am așteptat să curgă arta din rame, dar se pare că fotograf este doar cel care declanșază – fie maimuță austriacă la zoo sau maimuță românească în străinătate. La fel și poezia asta revine ca ceva liric și sublim și se face pielea de găină cînd (vai!) vecinul de bloc face stihuri cu banii și dușmanii. Din păcate poezia este despre versificare, apropo de cei care luptă pentru memoria lui Adrian Păunescu, și nimic mai mult. Ba chiar, unii revizioniști au postulat că nu-ți mai trebuie nici rimă pentru a face poezie și asta înainte să audă lumea de haiku. Revenind, la fel cum urangutanul din poveste este fotograf și deține drepturile de autor, oricine poate produce poezie. Dacă e bună, ei bine, asta este altă problemă pentru un alt gen de critic. Continuă lectura

Etichetat , , , , ,

Ce–i aia o Artă Fotografică și cum se măsoară?

Astia, folosesc denumirea generica pentru specimenele cu pretentii “artistice”, vor de fapt sa intre pe usa dindos a artei (sa zicem) pe cale oficiala. Ce daca produci imagini nule dpdv estetic si conceptual, poze banale mai pe intelesul pulimii, ai carnet de “membru” – ai. Fotografia este o arta? Da, este!(da de unde?-ma rog, dar cam asta e rationamentul) Deci continuam tot asa. Suntem noi fotografi? Bine-inteles ca suntem! Ca atare, suntem artisti. Asta e rationamentul. Avem patalama, avem poze, avem salon. Zi nu avem inca. Atentie, s-a decretat Ziua Artei Fotografice, nu ziua fotografului. Se celebreaza arta fotografica si nu artistii. Ma rog, in calitate de autori, de artisti fotografi, sigur ca da, intr-o oarecare masura e si ziua lor. Ca atare, merita sa plece cu doua ore mai devreme, poate mai prind ceva reduceri la carne.

Bineînțeles că pe ușa din dos. Este și singura prin care pot să își șmenuiască accesul: mai cu cărat sculele altora, gen Mihai Mărgineanu, pretenaru’ lui Florin Ghioca, alt specialist în ușa din dos. Se mai poate și că te faci că te duceai la WC, șamd. După tehnica lui Ion Caramitru, incendiatorul BCU, se poate face și ceva de glorie din ușa din dos: este ușa prin care trec artiștii!

Ești artist așa cum alții devin profesori universitari. Prin hîrtii. Asta au învățat–o românii de mult. Și o practică asiduu. Iei diplome. Nu contează ce dai și ce faci pentru a le obține. Și după aia te întrebi la ce–ți folosesc. Pentru că porcăria cu diplomele este ca și cu banii: dacă au prea mulți, atunci își pierd din valoare. Și îți mai trebuie. Îți mai trebuie ceva mai mare. Ceva mai pompos. Ceva cu mai multe semnături. Restul este tehnica minune: ce frumoase sînt hainele astea! Și ce ușoare! Parcă nu ar fi. Asta a știut Cosmin Bumbuț cînd și–a deschis prăvălie. Că trebuie să fie nervos, blazat, în lipsă de ceva. Și doar nu o să fie curva proastă să spună că nu s–a simțit bine cînd știe cît a plătit sponsorul pentru o ședință! Continuă lectura

Etichetat , , , , , , , , , , , , , , ,