Muzeul Țăranului Român și disputa ideologică a bandelor de naționali ști

Din arhivele revistei 22, descopăr un articol. Nu-l descopăr. Îmi este trimis textul ca amuzament. Sinteza Muzeul Taranului Roman : distrugerea prin refacere e în ultimul paragraf, singurul care ar fi trebuit să existe, dacă autorul nu era plătit la cuvînt:

Domnule Giurescu, sunteti un om de cultura, foarte stimabil in domeniul dumneavoastra de specialitate. Am sperat, de aceea, in 2001, ca veti respecta expunerea Bernea, indiferent de conceptia dvs. despre muzeu si indiferent de tipul de muzeografie pe care o veti pune in opera alaturi de expunerea Bernea. Nu a fost asa. Cu deplina colaborare a Getei Rosu, ati „vanghelizat” expunerea Bernea, distrugand bucati din ea si infiltrand in ansamblul ei un cu totul alt tip de „ton” muzeal, care ii batjocoreste foarte rafinata si profunda logica. Va rog cu respect, cu umilinta, cu disperare: abandonati Muzeul Taranului Roman sau ceea ce a mai ramas din el! Incepand de maine! Doamna ministru al Culturii, societatea civila (personalitati intelectuale, specialisti, presa) si-a
facut datoria. A argumentat din plin, in zeci de interventii publice, faptul ca Muzeul Taranului e in pericol. Daca aceasta valoare de nivel european a culturii romanesti va fi in continuare degradata, responsabilitatea o purtati dumneavoastra. Nu costa bani ca ea sa fie restituita in datele ei autentice. Doar fermitate din partea dumneavoastra si a responsabililor de resort din minister. Poate si putina transparenta, din cea despre care vorbiti atat de convingator in media. Vagile declaratii de bunavointa, promisiunile de rezolvare, neinsotite de nici o masura practica, nu sunt de ajuns. Cu fiecare zi care trece, expunerea Bernea de la MTR, o valoare culturala de nivel european, se degradeaza, se macina, se schimonoseste. In curand nu va mai fi prea mult de salvat.

Prima remarcă este că un astfel de demers sforăitor, sec, găsește de cuviință să se exprime într-o pseudo-limbă. Aparent română. Dar folosirea alfabetului englez cam blochează din mesaj. Și apare ridicol în context naționalist.

A doua remarcă este legată de reproșurile care au fost făcute de-a
lungul vremii celor care au scris pentru Criticul Foto. Uite un articol demn, civilizat cît înțelege o minte formată în România. Remarci inutile. Dar foarte necesare în contextul unei societăți formate din oameni bolnavi. Cuțite după perdele: «stimabil în domeniul de specialitate». Adică în altele nu e. Dar autorul este o doamnă elegantă. Insinuează. Scrie cu dumneavoastră. Deci e politicoasă. Mi se pare dezgustătoarea politețea asta de slujnică de la țară. Adică dacă respecți cutuma și faci o compunere cu cuvintele cheie se cheamă că ești aproape egala doamnei căreia îi speli chiloții. Și, la o adică, dacă doamna folosește cuvinte dintr-o anume listă marcată tabu, atunci se cheamă că este mai puțin doamnă decît țăranca nespălată promovată de la dat grăunțe la găini.

A treia remarcă este legată de nevoia pseudo-culturaților de a îngheța totul în timp. Practic între ei și legionari nu există nici o diferență ideologică, doar de gașcă, vezi scrierile din început de 2014 de pe acest site legate de perioada între cele două războaie mondiale. Pentru TOȚI există o epocă undeva, dincolo de cețurile dimineții, unde totul era perfect. Da, ei cred în perfecțiune, chiar dacă confruntați vor nega. Nu este nimic rău în asta. Pot să creadă că Luna este făcută din brînză sau că Isus pîndește de pe nori semnul din culise pentru a-și face a doua apariție. Problema apare cînd acești oameni bolnavi trec la fapte și încep să influențeze evoluția societății pentru o alinia la nebunia lor. Sau, cum preferă ei, întoarcerea la tradițional, origini, ideal, șamd.

A patra remarcă este legată de inutilitatea existenței autorului și a demersului. Autorul articolului, ca întreaga societate din care provine, nu poate să conserve acea imagine pe care o idealizează. În sinea sa, autorul știe mai bine. Știe că ceea ce dorește păstrat este un căcat ca oricare altul. Că însuși el, autorul, conspiră pentru distrugerea oricărei urme a acelui loc sau moment idealizat. Pentru că dacă există urme, locul, momentul nu pot să fie idealizate. Duhoarea de căcat din străzile din Ada Kaleh. Putoarea algelor dezvoltate nu se știe de ce aiurea, din voința unui dumnezeu omniprezent pare-mi-se, din Vama Veche de odinioară. Balcic sat prăfos și fără nimic remarcabil. Toate acestea trebuie să dispară. Fiind aproape, avînd o bază la care să te poți raporta, există totuși limite. Mergi mai departe și vei găsi Șambala, Atlantida, Raiul dintre două rîuri al bibliei. Dacă omul nu era alungat din rai de un dumnezeu imbecil, absurd prin imbecilitatea inventivității oamenilor primitivi care l-au creat, raiul nu are fi fost nici pe departe la fel de drăguț. Dar cum nimeni nu a fost pe acolo de curînd, acolo se poate găsi orice. De la îngerași care își acoperă coițele divine cu aripile pînă la 72 de Marii pururea virgine pentru fiecare sonat cu bombă.

A cincea remarcă este legată de inutilitatea demersului într-o lume ortodoxă. Orice inovator este un eretic în viață. Și un inspirat de dumnezeu după moarte. Dacă gașca lui cîștigă. Dacă gașca lui pierde avem de a face cu încă o existență inutilă. Cum locurile de sfinți par numărate, inutilitatea este normalitatea ortodoxă. Un om face ceva. Nici măcar nu face ceva. Este prea pasiv. Prea temător. Prea prost. Face modificări. Critica nu este că nu a venit cu ceva demn de o titulatură glorificată, și aceasta, inutil. Critica este că a deranjat praful.

Apoi puzderia de caca argumente românești. Apar cuvinte în ghilimele care urmează să fie interpretate de fiecare cititor în parte. Tendențioșenii voalate. Sînt o doamnă bă futu-ți gura mă-tii! Alegem un individ clasat indezirabil. Incapacitatea unui idiot, autorul, de a găsi cuvîntul pentru ceea ce vrea să exprime. Și atunci, ca și pe SMS sau FaceBook, apelează la smiley. Nu scrie cuvîntul, ci adună ca pe o flegmă în gît, toate senzațiile care ar putea să fie generate de un totem politic. Și le aruncă printr-un scuipat elegant: nu folosește nici un cuvînt din dicționărașul cu coperți roșii, ăla rușinos.

Ca să se dezumfle totul într-o stratagemă: to’a’șa educatoare să salveze desenul vandalizat de un măgar.

Cum ar fi să se arunce toate simbolurile alea de căcat?

Cum ar fi să fie îndepărtate toate făcăturile alea de costume care ar vrea să genereze o pioșenie bazată pe o evanghelie a naționalismului?

Costume care dau impresia de la Neanderthal și pînă azi ar fi o continuitate genetică bazată pe țesături. Țesături false, aparent reproduse.

Știți ce era înaite acolo?

Precis același lucru. Muzeul Partidului Comunist.

Prin care se inventa o istorie. Se crea o continuitate a unor idei bolșevice într-o populație turbat xenofobă. Aceia aveau secera și ciocanul. Aceștia au crucea.

Nu ar fi mai bine să fie date toate alea săracilor să se îmbrace și spațiul acestui templu al inventării istoriilor să fie lăsat tinerilor artiști pentru a se manifesta?

Ce vină are țăranul ăla folosit ca poster boy pentru obiecte inutile, adică perfect ortodoxe? Ce nevoie este de fandoseală cu gunoaiele unei nații săraci, fără istorie, fără trecut? În loc să fie un prilej de eliberare de fantomele trecutului sîngeros, bazat pe tîlhării pe toate nivelurile, ar putea să fie un prilej de încurajarea creației.

Care este mesajul trimis de fosa asta mortuară în mijlocul Bucureștiului? Că arta, creația, inspirația sînt nedorite.

Anunțuri

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: