Cum e cu datul jos din copac

Ăștia abia s-au dat jos din copac. Expresia asta am auzit-o
de multe ori. De cele mai multe ori legat de africani, dar oricine cu pielea mai neagră se putea califica. Mai tîrziu am aflat că era o expresie extrem de rasistă folosită de englezi în Africa. În sfîrșit, românii au nimerit o expresie sau cuvînt dintr-o limbă străină. Și au nimerit-o bine, era vorba de oricine cu pielea mai închisă la culoare decît vorbitorul.

Am crezut că e o ciudățenie. Poți să crezi în doamne-doamne și că lumea a fost făcută de un dumnezeu impotent cu explozii de masculinism primitiv și apoi să insinuezi că alți oameni ar fi mai puțin evoluați, cumva miraculos ca grădina raiului unde e nevoie de rîuri ca să ude plantele?!? Dar nu, eu mă înșelam profund. Doamne-violatorul, băiatul ăla bătut în cuie și o vrabie jumulită, toți trei au conspirat să facă omul, culmea creației. A luat toată a șasea zi pentru a ieși o labă tristă cu o speranță de viață foarte nespectaculoasă. Și tot restul cîteva zile?!? Dar e irelevant.

Cei abia coborîți din copac nu ar fi ținut de creația zilei a șasea, ci de o zi anterioară. Par oameni, dar sînt un fel de maimuțe. Ei nu se trag din clubul exclusivist al speciei umane. Căci cartea de istorie-drept-chimie-biologie a creștinilor presupune că Adam a fost un masculinist șovin fericit: nevasta i-a făcut doar băieți. Cum remarca un cunoscut: în cazul ăsta cineva trebuia să fută mama. Mișto triplo-Isusul! Și din această cosangvinizare divină botezată de dumnezeu însuși că încă nu existau popi primul născut a fost un ucigaș. O planetă întreagă la dispoziție și pentru megalomanul de generația a treia (dumnezeu, Adam, Cain) pămîntul nu era de ajuns de mare cît să-l împartă cu frat-su.

Partea bună este că africanii nu fac parte din această genealogie miraculoasă.

Anunțuri

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: