Eminescu poponarul

În Sărmanul Dionis am o probă de literatură eminesciană. Pentru a îl crede pe Mihai Eminescu relevant cultural trebuie să fii complet halit de curentul naționalist, dar și mai important să nu fi citit textele papagalului sifilitic sau capacitatea de a citi fără să înțelegi o iotă.

De ce Sărmanul Dionis? Pentru că se poate argumenta că articolele lui de presă erau făcute de foame. Bine, exegeții de talia senilizatei Zoe Dumitrescu măritată Bușulenga nu au mintea să constate asta. Dar o fac eu, preventiv. La fel cum încă nu am citit exegetul care să anunțe că subproducțiile eminesciene postume sînt irelevante pentru că mititelul intelectual ar mai fi lucrat la ele să polizeze balega. Sărmanul Dionis este din alea cîteva pe care maistrul corector de jurnale le-a publicat.

Nu mai puțin de o treime din poveste este nulă. Este doar o scuză pentru a băga niște descrieri luxuriante de foarte proastă calitate. Descrierile, la rîndul lor, sînt un vehicul pentru o filosofie de doi lei. Filosofia descoperită la lumina opaițului de Mihai Eminescu ar fi fost remarcabilă, dacă ar fi fost scrisă pe vremea lui Thales. Încă pe cînd Paul – Saul din Tarsus inventa dumnezeul triplu al creștinilor ar mai fi fost interesante panseurile acelea. Dar pe cînd lumea se pregătea de apariția geneticii și a microscopului electronic, pe cînd Darwin își anunța descoperirile, deja relativismele alea sînt jenante.

Prima treime de text poate să fie rezumată, în lumea unui Kurt Vonnegut, într-un paragraf scurt. Două, hai trei fraze. Textul este greoi. Atributul de rumen revine din lipsa de inspirație a unei minți înguste aproape la fiecare paragraf. Pleonasmele abundă. Interesant, caracteristic aș zice, este inteligența la conservă a românilor de pe toate meridianele. Toți sînt gata nu doar să recunoască, dar să și facă caz din formulări gen «avansați înainte» sau «urcați în sus». Cu toate astea, indivizi care au citit Sărmanul Dionis sînt prea imbecili ca să recunoască alte structuri decît cele rodate bine de 12-16 ani de toceală constantă fără nici o urmă de gîndire critică. Ciudat. Tipic de altfel.

Partea cea mai tare este că această bucată de text homoerotic este considerată de papagali de toate vîrstele drept bună de livrat la școală, pe gînd unele texte eroticel ale așa-zișilor clasici români din epocă nu sînt. Oare de ce? Din aceleași motive ca textele pleonastice eminesciene: pentru că nu știu și nici nu înțeleg. Un text poate să fie etichetat erotic. Și roțile ruginite încep să se învîrtă. Erotic. De la Eros. Mereu papagalii știu detalii de genul ăsta. Cu cît este mai imbecil românul, cu atît știe mai multe. Vezi criteriul definitoriul al unui curs foto de foarte proastă calitate: începe cu o referință la fotografia adică scrisul cu lumină. Revenind. Erotic. De la Eros. Eros. Sex. Sex? Pornografie. Așa ceva corupe mințile tinerilor, care oricum se fut și se masturbează fără nici o jenă. Pe cînd Eminescu, Eminescu este Eminescu. Poate sifilisul îl avea de la bărbatul care îl întreținea. Mai știi. Uite hal de probă Dionisiacă:

— Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?

— Adâncimea mea tu o ai în tine, numai încă nedescoperită. Crezi c-ai pricepe ceea ce zic dacă n-ai fi de firea mea? Crezi că te-aș fi ales de discipol al meu de nu te știam vrednic și adânc? Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.

Evreul este de «antică frumusețe» și arată ca un «înțelept din vechime». Repetiții. Descrierea acestuia se face repetat și inutil, probabil orgasmul eminescian se făcea așteptat. Sau bietul homosexual reprimat era plătit la cuvînt, o poveste de 2-3 pagini devenind o nuvelă. Teza amantului evreu care îl întreținea pe neputinciosul evreu ar putea explica și excesele de antisemitism ale scribului de Moldova.

De altfel, punînd așa problema, s-ar putea explica cam toate penumbrele vieții lui Mihai Eminescu. Ce e cu relația cu Veronica Micle? Amantele cîtor literați mai cunoașteți așa în detaliu? Într-o vreme în care toți erau căsătoriți indiferent de orientarea sexuală Mihai Eminescu nu numai că nu este căsătorit, dar este descris cu voluptate în relatia lui ilicită cu o parșivă fată obsedată de bani. Eminescu sucombă de sifilis, un sifilis la care Veronica pare complet imună. Iar în epoca aceea, dinainte de prezervative, abstinența era cea mai bună metodă de sex sigur. Veronica nici nu face copii marelui poețel local, într-o vreme în care țărăncuțele rămîneau ușor gravide după voia mitropoliților iubitori de războaie sîngeroase. Sau, cum chiar Eminovici scrie:

Ruben își netezi încet barba și o adâncă întristare era scrisă pe fața lui bătrână și înțeleaptă. Dan îi sărută mâna. Nu erau să se despartă pentru totdeauna? Ruben rupse cu degetele mucul căzut al lumânării și se văzu în lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. Amândoi se sculară și Dan s-aruncă la gâtul lui, plângând ca un fiu ce n-are să mai vadă pe tatăl său.

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: