Revizionismul

Mă fute grija termenilor vehiculați de români, în limba română. Limba română este o limbă de proastă calitate. Este o limbă de făcătură. Produsul a jumate de secol de latinizare forțată. Urmată de un secol de naționalizare extremă necesară unui imperialism sîngeros. Urmată de aproape jumătate de secol de socialism românesc remarcat prin imperialism într–o lume care urlă la imperialismul altora. Și termenul revizionist este aruncat ușor. Prea ușor.

Cine sînt revizioniștii? Ungurii! Ăia răii care au pretenția asupra unor teritorii care pînă acum un secol erau ale lor. Și care nu au fost pierdute nici măcar prin război, ci printr–o serie de acte de tipul mult lăudatului pact Ribbentrop–Molotov. Dar revizioniști pot să fie și unii care contestă alte chestii evidente inimii românului fără creier. Continuitatea poporului pe aceste meleaguri. Latinizarea de secol 2. Șamd.

Revizionismul este, în fapt, o practică foarte sănătoasă. Mai ales în cazul istoriei. Practicată cu succes chiar și de cei mai înspumați scuipători de acuze de revizionism. Prin revizionism s–a aflat de ce a însemnat revoluția lui Stalin. Prin revizionism au fost făcute publice efectele revoluției culturale ale lui Mao. Prin revizionism s–au aflat unele chestii interesante despre lupta pentru putere la începuturile PMR, predecesorul PCR.

Se poate și mai mult. Prin revizionism apar naționaliștii. Prin revizionism apar cei care neagă Holocaustul. Orice reevaluare, bună sau rea, se face prin revizia datelor deja existente. Și atunci, ce e rau în asta? Apar și sonați, dar ăștia apar mereu, chiar și din nimic.

În cazul Românei, revizionismul a apărut ca un păcat prin prisma marxismului. Pentru că revizioniștii erau cei care vroiau să corecteze evanghelia pură a profetului Marx și să o înlocuiască cu bibliile lor revizuite, adică revizioniste. După modelul bisericii ortodoxe, regimul totalitar se proteja. Șeful era marele preot. Ca și patriarhilor, îi lipsește infailibilitatea. Pe cînd Corneliu Zelea Coreanu era un papă al naționaliștilor, Nicolae Ceaușescu era doar un simplu patriarh: primul între egali. Și, cu toate astea, trecuse prin etapele de episcop și mitropolit și experiența îi era clară. El putea declara eretici. Și putea să ofere clemență. Ce veți lega aici, legat va fi și în ceruri zicea profetul creștinilor. La fel și cu ăștialanți: fără carnet de partid, pula plecări în străinătate, pula acces în CC.

Așa că, data viitoare cînd auziți un naționalist că reclamă păcatul revizionismului la alții, amintiți–vă care sînt dumnezeii la care se închină.

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: