Dumitru Stăniloae

Mitică Stăniloae este un alt om de vază al culturii periferice din spatiul est european. Academician, popă, teolog, profesor universitar(e o realizare, nu?), dogmatist, traducător, scriitor, ziarist. Toate în aceiași persoană. Și pentru a–l face mai digerabil, se omite că a fost călugăr. Și ăsta este din casta superioară a românilor și nu uită să menționeze că mă–sa e nepoată de preot. Era în stare să caute pe 10 generații, numai să arate că e din casta brahmanilor. Dumnezeu e tare în stăniloi.

Ca orice bărbat cult român, el se înscrie la litere. Dacă nu era litere, era drept. Și e așa tare că nu termină primul an. Dar e tare! Și se gîndește viitorul popă că teologia îi șade mai bine. Și mai mănoasă. Și cu biroul în curte, nu mers prin trafic jumătate de oraș. Așa că teologie urmează să fie. Și era așa deștept olimpicul nostru! Și cum nu era facultate de teologie la București ce să facă? Brașov? Nț! Cluj? Sibiu? Aș! To’ma la Cernăuți, proaspăt cucerit. Unde își trage și un doctorat, ca să vadă ucrainienii că și românii iubește cartea!

Și era așa bun ăsta micu, că de la cutia milei și–au rupt o bucățică. Biserica, aia care se ocupă de săraci, terminase de îngrășat toți creștinii din România. Și și–au zis poate ne merge nește spoială în curte. Atena, Munhen și Berlin. Nu se găseau bani pentru medicină. Dar pentru vrăjală cu Isus, bineînțeles. Futu–i în gură de cerșetori! Biserica asta nu e pentru milogi. E pentru victorioși din casta popească.

Și Mitică Stăniloae ce să facă? La București nu era loc la teologie de legionarii cei mai fioroși. La Cernăuți era prea departe de moșia lu’ mămuca. Deci Sibiu va fi binecuvîntat cu prezența tînărului plimbat prin lume. Și, de la Sibiu, cînd au dat sovieticii să facă curat de legionari prin București, îl trimit în capitală pe Mitică să se exprime și acolo. Și așa era de mare suferința bisericii ortodoxe sub sovietici că Mitică se duce să binecuvînteze masa la Freiburg, Heidelberg, chiar și Oxford în anii 60. Ba chiar și Vatican. Paris, Londra. Premii, plimbări. Vezi ce bine e să crezi în domnul? Nașterea virgină face minuni cînd e vorba să mănînci bine. Apoi academician pentru vîndut basme și legende.

Și fu Mitică atît de mare și de tare că doi s–au pus încă din viață să îl elogieze într–un volum special. S–or fi temut că moșu e nemuritor.

Și dacă nu era de ajuns de mare, și fi–sa scrie o hagiografie să știe lumea de îngerul pe care l–a avut mă–sa în casă.

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: