Mircea Vulcănescu

Mircea Vulcănescu este un alt pluridisciplinar român. Economist. Filolog. Filosof. Publicist. Sociolog. Teolog. Profesor. Și nu orice fel de profesor. Ci de etică! Și de meserie victimă a represiunii comuniste din România.

Tac–su e inspector financiar. Deci băiatul avea un viitor mare. Și face școala primară în Bucale, apoi gimnaziul la Iași și Tecuci. Apoi liceul la Galați și, înapoi în Bucale. Naționalist pînă în pizda mă–sii, se înscrie la «Înfrățirea românească» și scrie poezii și eseuri de felul «Conștiința națională la români» sau «Cine e poetul românismului». Impresionant, nu? Se bagă în predecesorul ASCOR, pe atunci Asociația Studenților Creștini din România (ASCR). Ca să știe nația că tac–su băga mîna în banii de șpagă numai pentru că dumnezeu vroia ca ăsta micul să ducă o viață lipsită de griji.

Mircea Vulcănescu este un muist de la care toată Europa a avut de învățat. Greu de crezut, dar el a inventat existențialismul scriind «Sistemul meu filosofic: existențialismul». Și așa un publicist de marcă a fost curtat de toată presa română, dar a publicat doar în Buletinul ASCR. Sau cum altfel? Să înțeleg că devine publicist pe banii de hîrtie plătiți de popime pentru creșterea naționalismului creștin așa cum a fost el promovat de primul român al țării Isus Cristos.

În 1925 Mircea Vulcănescu se duce și el ca atîți Rădulești Motri și Tiți Maiorești la Paris pentru a crește prețurile la chiriile franceze. Cică studii de specialitate. Deja anunța nu unul, ci două doctorate: unul în drept și altul în sociologie. Doar că francezii i–au arătat lungul nasului și gunoiul a constatat vitregiile vremurilor. Așa că, cu două războaie civile în Paris și patru crize economice, toate în 1925, Mirciulică Vulcănică se întoarce să vulcanizeze prezervative pe cheiul Dîmboviței. Soarta amară. Și rasismul occidentalilor. Noroc că dumnezeu îi iubește mult pe teologi.

Mircea Vulcănescu, mare iubitor de domnul, se pare că regulează toată producția Universității București în materie de femei. Se căsătorește de două ori. De fiecare dată cu colege.

Și pentru că nu cîștiga destul pe unde freca menta a fost și director la Vami. Dar fanarioții erau corupți. Străinii furau. Și toți directorașii și miniștrii erau români vero. Ciudat. Dar necunoscute sînt căile domnului! Ar fi rămas mult și bine la dijmuit vămile, dar a avut un conflict de interese cu ministrul Comunicațiilor care făcea contrabandă cu alcool. Dar dacă l–am scoate din sicriu pe putoarea aia de Nicolae Iorga, sînt cîrciumarii evrei care făceau probleme și nu românii alcoolici.

Dar, lumea l–a văzut că e mare intelectual. Economist. Filolog. Filosof. Publicist. Sociolog. Teolog. Profesor de etică. După ciordelile de la Vămi, i se dă direcția datoriei publice în Ministerul de Finanțe. Și, fiind intelectual, Mircea Vulcănescu călătorește intens prin toată Europa pentru a eșantiona icrele negre de pe toate meridianele. Între timp țăranii sînt ca în scrierile lui Marin Preda sau mai rău. Muncitorii nu sînt cu mult mai bine decît scriau comuniștii mai apoi. Dar canalia asta îndumnezeită meditează la miracolul nașterii virgine din restaurantele din toate părțile pe banii statului. Apoi, cînd anunță că are probleme de dinamică sexuală din cauza oboselii cauzate de curvele din mai multe capitale europene, românii se înmoaie. Nu se putea să nu dea țării bărbați viguroși. Așa că îl fac director de CEC–uri. În paralel, activitatea lui de finanțist îl susține să aibă o importantă contribuție intelectuală ca asistent la catedra mentorului lui, Dimitrie Gusti. Și nu orice asistent. Ci asistent onorific! Oare cîte învățau de la ratatul ăsta studenții? Bănuiesc că destul ca să perpetueze nivelul zero al educației române.

Ce alte contribuții a avut trimisul domnului Mircea Vulcănescu? Păi, în loc să ofere românilor șansa unei neutralități în război și să salveze niște sute de mii care urmau să moară, el obține material de război din cel cu care Germania își înzestra toți aliații. Dar dacă el a semnat de primire, se cheamă că el a făcut ceva. Și oamenii au murit. Pentru care, a fost acuzat pe nedrept de crime de război. A murit în pușcărie, așa un om al dumnezeului legionarilor, în fițuica cărora se beșea constant. Și a avut tratament inuman, cum sufereau cei mai favorizați în pușcăriile acelor vremuri. Dar mai bine trecem sub tăcere ce pățeau cei acuzați pe nedrept, care nu aveau resursele să își cumpere un trai mai bun în pușcărie pentru îmbunătățirea vieții de acasă a gardienilor români. Și putem dramatiza cum se chinuia Vulcănescu constipat și fără vas de WC încălzit.

Anunțuri
Etichetat , , , ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: