Cum trec de Ungaria timpul se dilată

Ziceam de ce făcea în ’60 Ken Loach pentru BBC. Fiecare minut contează. Pelicula e scumpă. Timpul de emisie e scump. Momentul de liniște e la început. Pentru a se injecta genericele. Dar și acel moment este folosit pentru punerea în scenă.

Dincolo de cortina de fér.

Ecran negru. Pauză. Muzică. Casa de filme XX.

Coproducție. Asta ziceau și pe afiș. Reanunță.

Literele se mișcă. Dar nu tocmai animație ca la capitaliști.

Imagini disparate. Nume.

Se termină genericul.

Pauză. Să știi că începe filmul.

Nasol.

Altă situație. Altundeva. Altfel luminată.

Unul aleargă. Aleargă altul după el. Lumină? Pula. Îi distingi prin faptul că sînt singurii care se mișcă în alt ritm. Exterioare. Megalomanii. Gîfîieli. Să știi, dacă nu remarcasei, că cei doi aleargă. Să tot pierzi 5 minute. Apoi pauză. Ritmul se rupe. Poate să fie în altă parte, din nou. Liniște. Încep să vorbească. Ce făcea Loach în două minute cu generice cu tot, ăștia fac în 10 minute. Plus generice. Dar mai puțin clar. Mai slab delimitat.

Căcat cinematografie română!

Anunțuri

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: