Teza că fascistul Nicolae Iorga ar fi fost un copil minune vine, în mare parte, din neînțelegerea contextului. Neînțelegerea contextului vine dintr–o apucătură specifică raționamentului omului că așa cum știu eu acum, a fost dintotdeauna. La fel cum extremismul de dreapta al lui Iorga devine centru–dreapta prin relativizare. Era un xenofob colosal, dar pus față în față cu Corneliu Zelea Codreanu, pare mai puțin extremist. Cei doi au fost aliați pînă au descoperit că România Mare este prea mică pentru doi, după care s–au muit reciproc după un procedeu care se practică și astăzi aproape neschimbat. Cum Corneliu Zelea Codreanu a devenit extrema dreaptă, nu se poate ca la fel de răul Nicolae Iorga să fie de extremă dreapta. E de dreapta. Și atît. Doar că întreaga gîndire românească era de extremă dreapta. Pînă și liberalii și țărăniștii. Dar pasivitatea acestora din urmă i–a făcut să pară altfel.
Ironia face ca nici Iorga, nici Codreanu să nu fi ajuns să conducă acțiunile pe care și–ar fi dorit, fiind morți în punctul culminant al războiului.
Iorga a fost un caca–maca, la fel cu contemporanii lui. Într–o țară analfabetă el era tot ce vroia. Iar urmașii, din lipsa unor
contemporani notabili, preferă să se retragă într–un trecut idealizat. Atfel el a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician. Doar în România am găsit academicieni de meserie. Alalante nații în care în academie se intră pe merit și nu cu funcția au cîte o mențiune: și a fost membrul numărul N în academie.
Iorga face facultatea într–un an. La Iași. Cînd căutam istoria Iașiului și vedem cum puzderie de netoți devin peste noapte direct profesori universitari, ba chiar unii fac cumul de două catedre începe să nu mai fie așa greu. Erau cam 6 luni de absorbit toată materia care se putea preda la Universitatea din Iași. Restul erau cafelele și plînsul de nu mai e ce a fost! Iorga merge prin vreo 4 centre universitare pînă găsește unul care să îi dea ușor doctoratul. Și la 23 de ani găsește ceea ce căuta și se întoarce om cult.
A fost probabil parțial grec. Dar nu se poate ca un naționalist așa feroce să fie altceva decît român. Incapabil să înțeleagă că poate să fie ceea ce vrea, chiar și marțian, refuză și altora dreptul acesta făcînd tot posibilul pentru a arunca vina pentru orice neajuns pe evrei. Într–un final, naționaliștii s–au pus de acord și au făcut o medie. El a fost aromân. Nu e tocmai român. Dar are român în numele etniei.
Dacă în România secolului 21 absența învățătorilor la școală este considerată un act teribil, care va marca beizadelele pe viață, aceștia neputînd să mai ia 2–3 doctorate înainte de împlinirea a 30 de ani, pentru Iorga șmecheria asta devine meritorie. Învățătorii care iau banii pe ore la care nu participă devine Iorga preda la 9 ani istoria românilor colegilor săi. Cît putea înțelege din niște legende concepute pentru a ațîța ura în teritoriile colonizate un copil de 9 ani? Mult, pentru că era «copilul minune». Poate să fie ridicol pentru un rom cu nanism, dar este onorabil pentru un fascist mistic.
Valorea studiilor lui Iorga este descrisă și de modul în care mereu păduchele trebuie să fie mai în față, mai deștept. Prin modul în care distorsionează fapte petrecute în timpul vieții lui pentru a ataca alte etnii. Și prin scufundarea cu orice ocazie într–un trecut mitic, virtual. Româna vorbită de el este mai roz decît cea vorbită de români în interbelic: «așa cum era vorbită în acele zile: clar, frumos și mai ales și mai ales fermă și colorată, fără intruziuni din ziare și cărțile cele mai bine vândute». Preferă să minimizeze suspendarea sa din liceul de la Botoșani, pentru că nu a salutat un profesor. Poate a încercat să omoare un elev neromân. Dar mai contează? Poate nu s–a întîmplat nimic. Doar că la Iași a primit și bursă. Și canalia era obsedată de bani și dregători, după cum o va arăta mai încolo în cariera sa.
Este catalogat ca fiind fluent în 5 limbi. În secolele 20 și 21 am cunoscut mulți români foarte încîntați de fluența lor. Un accent teribil. O formulare ridicolă. O gramatică inexistentă. Dar ce repede vorbeau cu mîinile. Sînt sceptic în privința naționalistului. Apoi, poate e o omisie fascistă, poate era doar el fascist, poate vorbea doar româna și aia gîngav, dar mă surprinde necunoștința lui de limbile vorbite în Iașiul multicultural. Idiș, germană, rusă, polonă, romale canci!
Într–o țără în care dosarul de securitate al mitropoliților suferă autocombustia și rudele lui X iau mereu note de la 10 în sus, Iorga este mereu suspendat, crează probleme, dar este un student meritoriu. Viitorul dregător, membru de comitete și comiții nu are cumva vre–un merit? Frica unor lipsiți de verticalitate ca să nu fie ei să arate că micuțul era repetent oare nu corectează singură notele?
Este marxist. Fără să înțeleagă eroarea lui Marx. Poate scăparea asta ar fi fost acceptabilă sovieticilor care erau niște mujici lipsiți de aplicățiune. Dar un copil minune? Este favoritul lui A. D. Xenopol, un alt mistificator al istoriei. Un altul cu origini umile pe care încerca să și le acopere prin istorii glorioase certificate în calitatea sa de istoric. Este în gașcă cu Hașdeu, cel la care se găsește originea explicațiilor fără fundament despre șefii de ceată de pe teritoriul viitor al României Mari care cumva se trag din nobilimea dacă. În nici un caz din plebeii daci, asta e sigur.
După plimbarea în străinătate pe banii altora vine și caută să se instaleze într–o zonă cît mai boierească, Grădina Icoanei, și să parvină la o catedră la București. Comisia este în mare parte din cei care l–au favorizat acasă, în Moldova, dar nu obține decît post de suplinitor. Așa că totul se drege din condei: meritoriu la doar 23 de ani.
Fondează împreună cu mentorul lui Corneliu Zelea Codreanu, A. C. Cuza, Alianța Antisemită Universală. Cam mult pentru un pîrț de țară cu independența abia recunoscută. Dar deja evreii erau prea mult pentru bietul Iorga.
Surd, orb, tîmpit, adevarate calități pentru un adevărat istoric. El militează în Transilvania pentru că românii lui nu aveau drepturi egale în regatul maghiar cu maghiarii, dar uită subit de situația evreilor din România.
Politruc, demagog, propagandist, Iorga este demn să stea în linie cu toți legionarii și ceilalți din extrema dreaptă română. Cere insistent războiul (primul mondial), dar este rapid să o taie la Iași pentru a–și salva curul dolofan. În loc să realizeze că este un război aberant organizat de o mînă de militari imbecili, gata să omoare oamenii ca și cum ar fi vorba de o resursă nelimitată, se ațîță în contra
defetismului.
Nicolae Iorga a fost un gunoi uman. O dejecție. Deplînge de la Iași semnarea armistițiului de la București și anunță lipsit de scrupule «Strămoșii noștrii ar fi preferat moartea». El, personal, revine în București după ce armata germană se retrage din țară! Și pentru a mai agita spiritele bese «Învierea lui Ștefan cel Mare». Noroc că sînt naționaliștii cretini și nu exploatează toate oportunitățile. Sau elevii ar învăța că Iorga a fost și vizionar, prevăzînd cu aproape un secol sanctificarea megalomanului fundamentalist.
Nicolae Iorga dezvoltă tehnici intrate de acum în sufletul românilor. Frica isterică de gesturi similare soldîndu–se cu morți. Dacă Iorga merge la Alba Iulia, într–o Transilvanie tensionată, cu țărani cu bîte, apăi să vezi ce frică le e românilor că ungurii vor veni la Tîrgu Mureș la fel. Pînă atunci au venit minerii în București după aceiași tactică.
Inventează alte lucrări cu aparență științifică pentru a–și demonstra că toate teritoriile primite sînt legitime românești. Aparent. În fapt, pregătește românizarea tuturor teritoriilor cu orice preț și cu el ca arhanghel. În Cluj, transformă Universitatea maghiară și impune română ca limbă de predare, în condițiile în care și celelalte parodii de universități române erau echipate cu indivizi de teapa lui: călătoriți prin toată Europa pentru a–și șmenui niște acte cu care să devină profesori înainte de 25 de ani.
Față de profesorii maghiari care s–au sinucis în urma presiunilor, cei români trăiesc bine–mersi și se mută de cîte ori e cazul. Doar nu aveau legătură cu teritoriile invadate. Ei erau doar niște coloniști în goană după recunoaștere academică.
Ca un adevărat om de știință, Nicolae Iorga atacă pe toți cei care îi percepe ca adversari. Îi demască pe opozanți. Se opune ocupării de posturi în aparatul de stat sau academie cînd e vorba de indivizi pe care îi displace. Gîndit la rece, dacă ar fi avut puterea ar fi fost mai rău decît Stalin. Dar viermele ăsta a sucombat după una din manevrele lui. Iar Stalin a murit de bătrînețe. Ceea ce nu îi oprește pe naționaliștii români să umple hoitul cu paie și să–l plimbe pe băț de cîte ori e cazul de agitat spiritele. Era doar un eminent cercetător.
Folosește tot băgatul ăsta în seamă pentru a–și vinde marfa. Începe să construiască case. Și băiatul de țărani devine moșier. Inventează Congresul Internațional al Studiilor Bizantine pentru a–și îmbunătăți tipografia. Tehnică folosită și azi.
Prinzînd de veste că prăvălia lui va merge mai bine cu Carol II de client, decît cu alții, presează pentru justificarea prezenței lui Carol la fel cum și–a inventat originile sau istoria românilor. Dar pe Carol nu–l coafează tipul de populism al Gărzii de Fier. Așa că Iorga se simte obligat să intervină, ajutînd puzderie de legionari violenți să argumenteze că ei nu au fost legionari, ci doar membrii ai Frățiilor de Cruce, UTCul legionar. Apoi, fiind un imbecil cu priză la mase, inventează criza și începe să reducă salariile. Măsura îi alimentează pe legionari.
Promovează rude și prieteni după bunul plac. Dar mai contează? Cînd este totuși limitat în excese nu se retrage onorabil în opoziție, ci își reamintește că are o carieră academică. Și generează «Supt trei regi». Cred că regii au fost mulțumiți de prestația lui Iorga, fundul său fiind prea gras pentru a fi de vre–un folos.
Se pare că, cu tot naționalismul scăpat de sub control, istorici ai vremii au marcat că maculatura care ieșea din curul ridicolului istoric este material didactic inutil bazat pe speculații. Mai rău a fost de cei ce au venit după aceea cărora li s–a impus ca adevărul suprem, tehnică a Bisericii Ortodoxe Române.
Ulterior Basarabia și Bucovina sînt cedate Uniunii Sovietice. Și deși prostălăi de marcă observă că Iorga a publicat poezele
anti–război, este din nou între cei mai turbați care cer războiul. Mă rog. Era anti–război și cerea apărarea armată!
Criticul Foto 