Cosmopolitismul

Cosmopolitismul e simplu. Cetățean al universului. În greacă. Aia veche. Este vorba de cei care aveau mintea să nu fie supuși granițelor politice. Ani după ce cinicii au dezvoltat conceptul de cetățean al lumii, vine revoluția de la 1848 care introduce o nouă abstracție. Dincolo de imperii și regate apare Nația. Altă abstracție criminală pentru a face indivizii să servească un grup mic și tupeist. Și mult sînge s–a vărsat pentru Nație. Și puțini se pișă la totemul ăsta. Dar iată că cinicii erau imunizați și la asta. Cetățean al universului. Dincolo de nație, de etnie și ce alte lanțuri vor mai inventa obsedații de putere.

Ce părere are Larousse? Că e vorba de ceva compus din multe naționalități. Doctrina celor care se consideră cetățeni ai lumii, cu mențiunea că e vorba de stoici. Și caracterul unei plante sau unui animal care se găsește peste tot.

Prin asta aflăm că omul este un animal cosmopolit. Și ete globalizarea! Nu e un fenomen. E o consecință. Nu se combate, la fel cum nu combați aerul și nu combați stelele că nu au orbite pătrate. Și totuși, naționaliștii români vor să se oftice pe planete că nu se învîrt cum vor ei. Deși cică dumnezeul lor le–a făcut așa și ăla crede că e o chestie bună așa cum le–a făcut.

Ce zice Dexul ’98, ăla din care au fost periate ideile perimate ale perioadei ceaușiste?

COSMOPOLITÍSM s. n. 1. Concepție din epoca sclavagismului grec și roman, care promova ideea „cetățeniei universale”. ♦ Concepție potrivit căreia patria e lumea întreagă, iar omul, cetățean al ei. 2. (Ieșit din uz) Admirație manifestată față de tot ce era străin. – Din fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 2) rus. kozmopolitizm.

Să moară Bibi! Este din franceză sau rusă. Clar sînt documentate căpușele lingviste! Și ce e? Păi, dacă cinismul era din Grecia antică, ei bine, cosmopolitismul vine din epoca sclavagismului! Astfel, o mînă de retardați cu patru clase primare făcute și promovați din fabrică pe linie de partid pot înțelege filosofia. Conceptul de nație nu exista acum 500 de ani, dar uite că patria e lumea întreagă. Serios? Și în China, după aceștia, era cazul ca Ceaușescu să frîngă pîinea. Stai o clipă! Dar a fost în China. Dar ceva pute. Parcă doar românii erau ospitalieri și sigurii cu obiceiul frîngerii pîinii. Un frumos obicei. Practicat cu o pîine maaare. Albă. Cu ornamente. Frumos coaptă. Și nația de tîmpiți avea rație la pîine, pe cînd Ceaușescu era un lord și doar înmuia bucățica de pîine în sare, fără să bage în gură. Ar fi putut să îi ofere crutoane că sînt mici și gata sărate. Zicea săru–mîna. Și punea bucata la loc în pungă. Sigur era un linge blide, vre–un Ion Iliescu să înfulece punga cu tot cu plastic din iubire pentru Partid.

Anunțuri
Etichetat ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: