Și s–a confirmat că dacă citește e mai tare. Și s–a ignorat înțelegerea textului. Ulterior a mai apărut o problemă: punerea în context. Un căpcăun de extremă dreapta va vorbi despre societatea nazistă în contextul legislației de secol 21 și nu al Legilor de la Nuremberg. Ce am aflat de la români este că punerea în context produce un șoc atît de mare încît trebuie scoasă artileria grea: atac la persoană.
Și s–a mers mai departe. Mai multă școală face mai mult.
Problema era că bazele sistemului educațional organizat în culturile vestice[1] au fost puse de acei indivizi care au răzbit dincolo de căsătoria de interes. Și care descopereau memoria colectivă a scrierilor. Probleme pe care le găseau fără soluție tratate în mod aparent elegant în cîteva pagini de text. O lectură de 20 de minute, urmate de o meditație de 2 ore spulberă 2 ani de zbucium. Mișto? Foarte!
Deci s–a pus problema să se dea cheile maselor. Clasicii erau în elină. Cei de după erau în latină. Unele texte avansate erau în arabă. Multe texte de filosofie erau în sanscrită. Deci se predau limbile străine. Apoi s–a constatat că și limbile moderne nu sînt de refuzat. Cînd regele Franței plătește erudiți pentru a–l linge în cur, accesul la franceză înseamnă accesul la acei oameni. La fel cu germana pentru vienezi. Șamd. Oamenii au început să comunice. Înainte aveai acces la cît îl ducea mintea pe bășitul bătrîn din tîrg. Cu noile tehnici lumea ți s–a lărgit considerabil. Fiecare, în cîțiva ani de studiu, putea să devină Alexandru Macedon fără să mai aibă nevoie să învețe să aprecieze homosexualitatea.
[1] Se poate ca și în Orient să se fi petrecut la fel.
Criticul Foto 