C’așai sexul la români

Brodie dixit:

Ultima parte mi se pare exagerată. Implică că singura cauză a situației din Spania sunt românii. Dar nu vreau să dezbat subiectul, dacă nu te superi. Nu am trăit în Spania, nu am experiență cu situația de acolo.

Dar nu e singura. E cea mai dezgustătoare. Poate ai auzit de bărcile scufundate în drum spre Uniunea Europeană. Aceia au probleme. Și nu sînt ajutați destul tocmai din cauza acestora. Așa că situatia din Spania nu este generată de români. Dar situația emigranților din Spania este înrăutățită considerabil prin contribuția directă și continuă a românilor. Am mai dat citate de prin presa italiană de limbă română. Bisericile românilor dau românilor. Românii trimit bani în țară să cumpere betoane și să crească prețurile apartamentelor existente în orașe. Italienii rămîn cu paguba.

Uite un alt traseu de scurs banii. Asigurarea le permite spitale. Deci se duc. O mai citam eu pe una plecată cu copilul în poală să mulgă țița germană. Cum cred românii că pleacă țiganii, pleacă doar românii. TOȚI țiganii pe care i–am cunoscut în vest sînt plecați cu familia bucăți. Unii copii pe la bunici. Soția deportată cu altă ocazie. Ăi bătrîni în România. Rromânca noastră are mama în Germania, are soacra cu șederi lungi, are sora cu puradel făcut pe asigurările nemților, are sora și cumnatul instalați, are soțul pe supt asigurările de șomaj. Ea e specializată în tras banii pe concedii de maternitate. Pentru că și ea, ca și soru–sa, cînd i s–a terminat timpul de stat acasă cu primul, să vezi al dracu ghinion de neșansă! A rămas borțoasă. Nu a găsit de lucru pînă a intrat în concediu alți ani cu următorul. Toți puradeii băgați în școală. Cînd e cazul școală catolică că românii sînt neam de olimpici. Are pînă și un frate pe asigurările germane. Dar decît să plătească școala și să pice la examene că sînt în germană, s–a dus frățiorul să își șmenuiască nește diplome în România. Unde profesorii cer prezență, nu înțelegerea materiei. Și diplomele astea se vor echivala uite așa. Acum muncește fata după mulți ani de stat acasă și a dat–o în isterie. Pentru asta are vreo 4 medici specialiști care să o trateze și o sacoșă de medicamente subvenționate că nu au cum să localizeze problema psihică și la terapie nu se duce fata că știe și ea soluția.

Bineînțeles, poate sînt eu rău și are un cancer galopant și se curăța în 2 luni și rămîn copilașii pe drumurile străinilor. Să fim serioși! Cînd dau cu nasul de vest, româncele devin mai toate fetița cu chibrituri. Chibrituri. Și un hectar de vie acasă.

Merg la restaurantele lor. Într-o țară unde poți alege din atât de multe restaurante cu specific, ei merg să mănânce sarmale prost gătite. De ce ai încerca chinezesc, georgian, rus, armean, japonez, filipinez, american (aha!), italian, indian, pakistanez, libanez etc, multe făcute pe rețetele originale deținute de emigranți din țările respective. Pe lângă mâncarea locală care este incredibil de gustoasă.

Nici o problemă. Motivul pentru care alegi unde îți dai banii ca să mănînci, te privește. Eu cred că pierd neadaptîndu–se la culoarea locală. Cît despre bucătăriile cu specific sînt doar fandolseală. E plăcut. Dar poate unora nu le place.

Vezi mai sus. Problema este cu schimbul. Stă păsărica căscată o săptămînă în spital. Nu dă șpagă. E tratată de doamnă, nu de pizdă ca în maternitatea română. Îi aranjaează patul, pernele, o învață cum să aibă grijă de copil, cum nu a avut de primul. Dacă se pișă pe ea nu o fac de căcat, ci fac tot posibilul să se simtă cît mai confortabil. Are vizite medicale pe gratis. Are medicamente pentru copil pe gratis. Are prioritate la coadă că are copil mic. Și NU dă nici un ban. Dacă nu ar avea jenă că ia puradelul princiar păduchi la lingurița de argint din gură, ar avea acces și la haine pe nimic sau pe cîțiva șfanți.

Și nu vreau răul nimănui. Nu vreau să fete în România. Și nici să se întîlnească cu medicii români. Sau cu asistentele românce. Și dacă se poate să aibă ajutorul ăla social prin care să trăiască bine, și nu cît să acopere consumul de scutece și atît(!) de ce nu? Omul vrea mai bine. Fără asta nu aveam eu WC cu încălzire și apă caldă la robinet.

Dar să facă ceva. Poate să ajute vecinele că tot stă acasă și nu face nimic. Cățelele astea nu sînt nici măcar recunoscătoare infirmierei care șterge după ele. Sînt prințese născute în blocuri de prefabricate. Nu îi cer să fie servitoarea asistentei în spital. Ar fi și ciudat. Dar faptul că toți sînt tratați așa nu este un argument să desconsideri ce îți dă acea țară prin efortul acelor oameni care sînt atît de diferiți de canaliile din care te tragi. Fă–le viața mai bună. Cumva. Ei ți–au făcut–o deja de multe ori. Adună după tine. Întreabă unde se duce gunoiul, nu–l depune în coșul de lîngă banca din fața blocului pentru că ai parcat lîngă scară și nu ai chef să treci strada pînă unde e colecta de gunoi menajer. Ia sacul scump, și du–te și ia de acasă al doilea sac și adună după tine gunoiul dacă se sfîșie sacul pe drum. Nu arunca chiștoace, tampoane și alte alea după cum ți se scoală.

La dracu, în Germania am stat puțin într–un bloc într–un oraș nici prea mare nici prea mic. Mi–a picat fața. Oamenii aveau bicicletele sprijinite în scara blocului. Nimeni nu întreba nimic. Căruțurile erau puse tot așa. Nici un șmecher nu își punea bicicleta în locul de căruțuri de lîngă lift, pentru că îi era sictir să coboare 5 trepte pînă la demisol. Și unii veneau după munci fizice destul de obositoare. Peste tot în jurul blocurilor erau jucării. Biciclete. Trotinete. Triciclete. Carturi mici. Ale copiilor. Și toți copiii știau ale cui sînt. Și nimic nu dispărea. La români dacă îmi las bicicleta în scara blocului sînt convins că dispare. De aia acolo eram singurul care își lega bicicleta. În centrul orașului, unde umblă lumea beată și auzi vorbindu–se română se leagă bicicleta. Și se fură. Se văd roți legate și bicicleta nu–i, mai dispare șaua, oglinda. Și știi care e faza? Dacă în România mă învîrt pe undeva, zonă mai retrasă, am suspicioși care mă întreabă ce caut, pe cine caut. Le zic și îi intreb unde îl găsesc și se uită de ce fac mișto de el. El mă întreabă pe cine caut, dar nu își știe vecini. La nemți cînd salut înseamnă că vreau ceva și lumea se oprește și vine spre mine.

Cum scriam în articol, românii pot să participe la independența unei regiuni. Unii, în funcție de țară, pot vota pentru primărie. Pot să se ducă la întîlnirile de bloc și de cartier. Faci o plăcintă din aia soioasă și cu umplutura neuniformă cum fac româncele gospodine și te duci. Sau poți să stai la televizor. Pot să se ducă cu jumate din bloc la mare, festivalul berii, ce distracții sînt practicate pe acolo. Sau să vadă că românii e singuri și nimeni nu serbează cu ei Ziua Imperiului Român, 1 decembrie, cînd occidentul a dat Bucureștiului Rromânia Mare! Au timp de mai multe ore de televizor și internet decît în România. Și trag de acele ore. Nu îl întreabă pe vecinul dacă nu are nevoie de o mînă de ajutor cu căratul mobilei că se mută soacră–sa [a vecinului].

Explicam unei românce online cât de mișto e să prăjești un ou în ulei de măsline, încercam să-i explic cum am învățat și eu de la un grec. M-a întrebat de ce aș face așa ceva, i se pare scârbos. Am întrebat-o dacă a încercat vreodată. Cică nu.

Pentru că la gaz e aproape imposibil. Trebuie o plită electrică, unde controlezi temperatura. Uleiul de măsline are cel mai scăzut punct de afumătură. Doar untul e mai rău și untul nu e ulei. Eu nu am văzut ou gătit bine pînă nu am plecat prin alte țări. Apoi am văzut că nimic nu se gătește bine. E sanatoriul de retardați și, cumva, infirmierii au dispărut.

Eu mi-am făcut un prieten din Siria, are o rulotă în care face falafel, la doi pași din zona industrială, pusă într-o parcare. Zona nu arată minunat, dar el a pus două mese și ghivece cu flori în fața rulotei pe care le strânge în fiecare seară. Pe 40 de grade stă în 3x4m și gătește falafel. Vine afară și vorbește cu tine, dacă te-a citit că nu ai avea o problemă cu asta. În toată parcarea aia dezolantă, pe marginea străzii, el a reușit să-și facă mini-restaurantul mobil cu falafel.

Tocmai. Românii au mașini mai noi și mai bune decît aia din care și–a făcut ăsta bucătărie.

Diferența nu e atît bucătăria. Este dezolarea. Hrăpăreala dusă la extrem. Poți să îți împuți casa cu ulei prăjit. Poți să drăcui că se duce prea repede uleiul. Tipul cu rulota are niște bidoane de măcar 5l. Are conserve ca alea de masline cu grăsime vegetală. Are multe. Tu iei uleiul la 1l și la preț de detailist. Apoi, nu îți imaginezi cîte accidente sînt de la friteuze. E interesant de futut jurnaliști în fund cu o coadă de mătură cu multe așchii. Sînt mai mulți copii mutilați cu ulei de prăjală decît de cîini. Dar mai contează? Cînd te duci la rulotă, el se arde. Și îți face mereu proaspăt. Nu e că mănînci tu cartofii stătuți. Nu put hainele. Nu pute părul. Dar românul e așa curat! Și toate astea pentru cîțiva șfanți. Și băieții și fetele din România arată la 30 cum și–au trăit viața. Prăjală. Grăsime. Fum de la tigaie. Fum de la țigări. Occidentalii la 30 arată ca intrați la facultate. La 40 distanța se mărește. Ceea ce face occidentalii la 50 foarte atrăgători. Fizic. Sexual. Și românii niște mamaie și tataie.

Mai e și gustul. Sirianul, chiar dacă nu are școală de bucătari, a fost niște ani ucenic de bucătar, fie și din ăsta de rulotă. Românul este un subinginer, care ziua pune faianță și seara e bucătar pentru că are experiența a 10 grătare pe plajă la m–am aia.

Și ca să o leg de tema discuției: sirianul zice sărumîna. Sirianul zice și bogdaproste că nu e în Siria să îl anunțe unii sau alții că dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră. Românul se cacă pe capacul de la WC și zice că oricum puțea a pișat. Sirianca zice că e bine, că nu e nici o frăție islamică să o bată că nu se acoperă. Românca aruncă tamponul pe lîngă coș și îi e jenă să pună mîna să îl ridice, deși acolo au și săpun și hîrtie igienică. Alt aluat!

În barul meu preferat, un bar de vin deținut de un cuplu cu care suntem prieteni, sâmbătă seara cântă o localnică școlită zece ani în state. Barul plin, dar nu am văzut picior de român. Proprietarii sunt enciclopedii de enologie și îți vor explica tot ce vrei. Dar de ce ai merge acolo, când poți să bei Noroc în fața magazinului românesc.

Și nu îi pică fața că cîntă în bar. Știi cum au nemții? Oameni cu meserii solicitante. Oameni cu familii pe care și le cresc singuri și nu cu toată șatra de români de acasă. Oameni care fac sport și ies săptămînal în natură, chiar și pe ploaie. Și care vin anual în piața orașului să cînte în fanfara locală. Dacă le dai masa o să îți cînte și la nuntă. Vor fi chiar recunoscători. Nu că i–ai tocmit fără bani, ci că i–ai făcut parte din familia ta extinsă. Se întîlnesc să repete ce vor cînta. Au seri de poker sau de bridge sau skat. Văd televizor. Cînd sînt bolnavi. Cînd e meci și se adună cîte 10 la unul. Și știi ceva? Femeia nu este o spălătoreasă ca românca. Femeia fie participă la meci cu toți, fie este cu prietenele la un ceai.

Îmi e foarte simpatic Tomescu, violonistul. El chiar vrea să facă un efort pentru români. Pentru români e ceva ieșit din comun ce începuse el să facă popularizarea muzicii clasice. Și în discuție tipul e foarte ok. DAR E ROMÂNIA! Aici se rupe filmul. Apocalyptica este un alt univers. Într–o galaxie foarte foarte departe. Am cunoscut tipi care îi sint mult inferiori. Ca educație, ca cultură. Dar cîntă din gură. Corzile vocale sînt sensibile. Și consumabile. Vioara se înlocuiește. Dar tipii de care zic nu au nici o greață să facă duminica ambient la restaurantul de lîngă. Șpaga omului este o masă caldă și respectul mesenilor. Trăiește din bacșișuri. Nu are bani. Nu are salariu. Nu are contract. Dacă nu are chef nu vine. Dar vine pentru că îi place. Și anunță cînd se duce la pescuit cu tovarășii. Îl prinzi seara în bar? Nici nu trebuie să îi dai o bere. Trebuie să fii doar simpatic. Și cîntă. Și dacă cînți cu el, cîntă și mai abitir. Și ca să finalizez ca toți românii: de asta e occidentul ceea ce este. Nu pentru colonii. Oamenii nu au cîștigat nimic din colonii. Au cîștigat vecini cu pielea neagră și apucături ciudate. Au cîștigat stress. Pentru că la români țiganul este lovit pînă renunță la școală ca să nu tragă clasa în jos. Iar la occidentali puiul de român care se pișă în pat la 12 ani și se scobește în nas cu degetul băgat pînă la ceas este prilej pentru toată lumea să se chinuie să îl ajute să recupereze. Și cînd ajunge rromânul tras din iubirea anală dintre Traian și Decebal la facultate pe banii statului Italian, el uită italienii care s–au muncit pentru el, el uită supermarketul care i–a vîndut lu mă–sa caiete la reducere și își regăsește originile demne, împărătești. Este meritul LUI că a învățat. Și sînt italienii proști că nu au trecut la admitere pentru că nu au muncit ca el.

Petrecerile companiei sunt cât se poate de posh. Opulent este un cuvânt mult prea ușor pentru a le descrie. La ultima au adus un bucătar specilist în risotto, premiat internațional, un fel de geniu al risotto-ului se pare. Cam asta ar fi mediul, nu chiar stilul meu dar why the hell not. Pe la mijlocul petrecerii, ne aude vorbind în română unul din chelneri. Vine lângă noi, râde tâmp și ne spune că dacă ar fi știut că suntem români ne-ar fi adus vin românesc de acasă. Trec pe lângă inconștiența de a face asta ca angajat într-un hotel de cinci stele, dar presupunerea lui m-a lăsat mască. M-am uitat în jurul meu așteptând să observe gestul meu, am zâmbit la el și l-am întrebat politicos “de ce?”.

Vezi mai sus. Pentru că, deși ospătar, este mai bun decît bucătarul cu 20 de ani de muncă 16 ore pe zi. Și îl doare în cur de soarta ospătarilor. Tocmai pentru că este așa bun. La nevoie el se face șofer pe tir. La nevoie își scoate certificat de handicap. E bun și la parcat la ușa supermarketului.

Magazinele românești sunt puncte de întâlnire. Stau acolo, cu berea la 2L la picior și scuipă semințe. La unul din ele, șmecherii parchează ca o pulă și încurcă juma de trafic pe una din străzile principale. Seara sunt romantici, ascultă muzică la volum mare.

Și toată lumea ar pica în cur de plăcere. Și tot occidentul s–ar pleca precum salcia în fața lor. Și oamenii ar plăti bilete să îi audă. Și interpet să le traducă.

Dar trebuie să nu faci impresie proastă. Trebuie să nu te piși pe gardul omului dacă îi vrei respectul. Trebuie să eviți scandalul și bătăile cu cuțite care îi fac pe toți stresați. Trebuie să eviți ocazia confortabilă de a vinde prafuri ilicite pentru că aici e piața. Trebuie să nu explici cu patos cum e cu Rromânia din inima ta.

Mai mult. Trebuie să ai ceva de zis. Dacă ești maestru povestitor, oamenii se vor opri să te asculte. Ca și cu cîntăreții de mai sus, oamenii vor plăti să te audă. Și vor angaja și translator. Dar trebuie să ai o ocupație. Să știi ceva. Să știi istoria naționalistă a Imperiului României Mari, nu merge. Mai merge cu povești cu Ceaușescu. E un brand recunoscut. Dar nostalgii cu ce bine era înainte să, nu ține mult. Manelele îi dezgustă pe occidentali. Nu că sînt manele. Ci pentru că occidentalii au alte gusturi. Muzica la conservă se ascultă în căști. Ia să aducă taraf cu țambal și vioară și să cînte gratis în stradă sîmbăta și duminica că o să vezi oameni în balcoane. Macarena pe țambal ascultă TOATĂ lumea. Noi sîntem români ascultă doar sifiliticii în stadiul trei, cei pe chipul și asemănarea poetului nepereche.

Să vină unul să facă portrete tuturor trecătorilor pe creioanele și foile lui. Și occidentalii, simțiți față de români, vor întreba dacă pot să își aducă verișorii din partea cealaltă a orașului. În occident am văzut oameni care desenează live cărți poștale. Și vînd. Cam slăbuț. Dar dacă își acoperă materialele se cheamă că au făcut practică. În Bucale fac 15 modele de vederi clișeu cu principalele atracții și își trag stand din sîrmă împletită. Cînd am vorbit cu străinul mi-a zis că e bine, că îi place că vede lumea. Că lumea e drăguță și îl apreciază. Că se cumpără. Puțin. Dar nu–i bai că e mai plăcut aerul pe chei decît în mansarda lui. Rromânul la 4 camere singur îmi explică că lumea e de căcat. Că nu apreciază arta. Că publicul este incult. Că speranța sînt străinii care mai cumpără vederi turistice. Le găsește el uz trecătorilor pentru harta lui. Scoate o țigare. Din aia maro, fină, cu aromă de cireșe. Suferă. Dar își bagă pula. Mîine are șuting. Și nu stă el la căcaturi dintr–astea. După două săptămîni e doctor și poate ține o conferință despre public și starea educației în România. Ar vrea să mai vîndă vederi. Dar nimeni nu vrea să stea pe cîțiva bani toată ziua în parc. Simt că vrea să treagă o flegmă. O ține. E prea domn. Să–și bage pula că pînă și liceenii vor bani serioși ca să facă o treabă simplă și să se aerisească în parc. Cumva, argumentele lui nu funcționează însă pe el. Și el își permite să aibă standul plin și să–l bage în cămară. Ar vrea să îl lase la hoteluri. Dar îi cer comision prea mare. Occidentalul întîi bagă banii în pierderea cu hîrtia groasă pentru desen cu cărbune. Apoi pentru haleu. Apoi pentru pileală. Pe român în doare în cur. Tac–su e ceva la bancă. Dar el e independent. În viața lui nu a luat bani de la tac–su. Aș vrea să îl întreb de locuință. Știu de dinainte răspunsul. Este salariul lui și e o investiție bună. Și tatăl? A! Doar avansul. Dar sînt chit acum. Căca–m–aș în ea de nația română!

Cumpără din Carefour sau mai nou Lidl. Deși mulți boicotează Lidl pentru că, ghici, primesc informații că mai toți trag pe acolo. De două ori am fost înăuntru, prima dată să văd cum e, nu am cumpărat nimic, a doua oară eram drogat și căutam dulciuri, deci se scuză. De ce ai cumpăra de la fermele locale, la doi-trei km de oraș? De ce ai cumpăra de la piața de legume, unde după ani buni de client fidel pe lângă faptul că patronul mă îndrumă spre marfa potrivită, chestiile mărunte nu mă lasă să le plătesc. Mă uimește gestul, nu economia. Câștig destul de bine încât să nu conteze, nu spun asta ca să mă laud dar pentru a îi răspunde potențialului tâmpit care ar spune că motivul pentru care nu merg în Lidl este pentru că și primesc aceleași discounturi dar în alt mod.

Doar că uiți că românul este curat. Legumele la borcan sînt gata spălate. Alea din piață trebuie ȘI curățate.

La minunatele lor magazine, se vinde vin românesc. Trăiesc într-o
țară care produce mult vin și deși localnicii îmi spun că vinul lor nu este comptetitv, majoritatea străinilor care vin aici spun cu totul altceva. Despre vin românesc nu mi-a spus nimic nimic, dar îmi aduc aminte că în România toată lumea spunea că vinul românesc este the shit.

O! Și Moldova are vinuri bune. Mai ales în Transnistria.

La capitolul tu ce otravă preferi, spirtoasele locale sunt excelente. Dar preferă să își aducă 5 L de țuică în bagajul de cală, simți românii în aeroport după faptul că zona lor pute a țuică. Fascinant sacrificul de a îți impuți hainele din bagaj pentru a bea țuică într-o țară unde ai atât de multe alternative. Un coleg este specialist în votcă. Întradevăr, este rus. Sommelier în votcă (!), deja merge spre exotisme. Dar nu e orb la orice altă băutură, e prieten cu toate. Eu sunt cu Ouzo și niște chestii locale pe care nu le voi numi aici. Am o teorie, beția de la ouzo îți ia mințile și să te îmbeți cu grecii de pe aici e pur și simplu genial.

Am trăit propaganda în Corsica. Acolo unde oamenii sînt răi. Și nu aveam țuica la mine. Deci jumate din poveste e imaginată. Dar cînd bei cu ei, marfa lor, foarte mulți sînt gata să încerce și marfa ta. Și dacă le place, vor trece. Dar trebuie să urmezi niște pași. Trebuie să nu le vinzi marfa ta ca mai bună. E marfă străină. Dacă nu este excepțională, atunci vor prefera dracul cunoscut. Trebuie să îi asiguri că toată marfa e la bătaie. Față de români, occidentalii se jenează să îți facă pagubă. Și am cunoscut de aproape mai multe românce care sînt specializate în pus țița pe umărul occidentalului pînă anunță că plătește el consumația. După aia iau INVARIABIL ce este mai scump pe listă. Mai mult decît poate mînca. Oferă și prietenilor. Eu sînt dintre acei prieteni fără scrupule. Și fata? E fată cinstită! Cînd ajunge față în față cu el se pupă, dar nu se fute pentru că nu ea nu e din alea. Omul ia țeapa. Și pleacă. Și fata oftează: un fraier. Poate îi era mai bine cu un român care să îi pună pe tapet toate elementele de curvă percepute în comportamentul ei sau al rudelor apropiate. Trebuie să îi explice în detaliu ceea ce i–ar face el dacă nu ar fi un băiat așa finuț. Și trebuie să îi reamintească obiceiurile erotice ale rudelor cu vagin. Ale ei bineînțeles. Uneori o lovește. Dar asta numai pentru că a băut. Puțin. Și că este obosit și supărat. Foarte.

Din păcate românii sînt oligofreni emoțional. Tîmpiți de mici sentimental și sodomiți intelectual pînă la prolaps de o societate creștin ortodoxă cu drept divin asupra altor nații. Ce crezi că românilor le este mai bine sub români decît maghiarilor? Nu sînt mereu în țintă. Nu sînt scopul tîlhăriilor. Dispar în majoritate și nu se ia mereu lumea de aceiași. Doar atît. Calvar este pentru toți sub românism.

În occident, am cunoscut o femeie cu multe probleme. Este gay într–o relație stabilă. Partenera a născut anul trecut parcă. Nimeni nu vrea să o omoare. Deși sînt unii care o displac. Eu cred că este din cauză că este așa vulnerabilă. Și simt asta. Și cred că este gay pentru că hetero nu au ajutat–o niciodată destul. În România o femeie cu mult mai puține probleme este urîta aia! Șleampăta! Ai văzut cum se îmbracă? E normal să fie singură, nu ai văzut cum arată! Și e și puturoasă. Ea nu are familie ca mine și mereu pleacă cînd se termină programul de la lucru. Șamd. România nu e departe de Africa unde se practică violul corecțional.

Activism pula. Ultima manifestație mare a fost Occupy! (au mai fost și altele micuțe, dar nu o ducem atât de prost cum scrie prin presa internațională). Întâlnirea principală a fost într-o piață din capitală. Am ajuns seara, știam că o să plec următoarea dimineață pentru că era ultimul autobuz. Vreau un premiu pentru asta! La doi pași de noi, pe bănci, aveam români (printre altele) care se holbau la noi cu berile în mână. Am fost de toate națiile acolo, futui până și bulgari, polonezi, sârbi! Români, eu și doamna eu (partenera mea adică). Povestea s-a repetat pe la toate la care am fost, să fi fost doar o coincidență?

Da. A fost o coincidență. Și tu ești rău intenționat. Bagă Gabriel Liiceanu. Rezistență pasivă. El și cu Andrei Pleșu. Cîrnatul de Pleșcoi băgat adînc, pînă dincolo de omușor. Pîinici cu salată boeuf. Salam de Sibiu curățat între dinți cu degetele unsuroase. Știi cum se recunoaște un domn? Nu se șterge de grăsime pe sacou! Românul suferă cînd se duce ca nemțoaica din povestea de sus cu o falcă în cer și una în pămînt că nu i–a intrat pe card alocația pe luna trecută și ea are chirii de plătit. Unii au și rate la apartamentele luate cu ipotecă înainte să plece.

Și știi ceva? Însoțeam o prietenă dragă la Grigore Alexandrescu, spitalul de copii, și era fata stresată. Și copilul clar în suferință. Și românii cu copii valizi, dar grăbiți să ajungă la meditațiile de vioară sau de supt pula sau ce făceau ei așa intens intrau înainte pentru că făcuseră coada și acum două săptamîni. Și m–am dus pînă la automat să îi iau o băutură dulce amicei. Și ghici ce? În mulțimea aia o pirandă cît casa cu fuste pliate, din alea tradiționaliste, tatuate cu numele bărbatului, urlă după copil că a dat pe jos un pahar de plastic cu apă. Se apleacă și îl ia. 10 minute mai tîrziu, românca albă se uită cum copilul desface pachetul de biscuiți și aruncă după scaune abalajul. Nu schițează nici un gest. Mai tîrziu se pune să vorbească la telefon. Intră în cabinet înainte prietenei cu copilul în scoică. Scaunul puradelului e plin de frimituri. Și ea încă mai vorbește la telefon cînd deschide ușa cabinetului. Aș fi uitat–o pe țigancă, dacă nu era imaginea românilor atît de tare. Am zis că pișa–m–aș pe nația lui Ion Antonescu și să fac scutece din simbolurile naționale?

Cu proprietara casei în care stăm, pe care nu o cunoșteam înainte să ne mutăm aici, ne facem cadouri și stăm la cafea. Ne-a invitat la nunta fetei ei. Dacă uităm să plătim chiria, nici măcar nu se gândește să facă vreo aluzie. Mulți români spun că au probleme cu proprietarii. Și noi am avut în altă parte, dar nu problemele constante pe care le descriu ei, încep să mă gândesc că problema nu ar fi proprietarul.

Problema e lăcomia. Îmi povestea un româno–francez venit să își administreze moșia cum a pățit–o el în Franța. Păi și–a luat casă mare în chirie. Și chiria era cu reducere pe decembrie că omul nu avea clienți. Și a plecat el din 2 camere la 4 camere. Și era bine. Și vine ianuare. Sau martie. Sau pana mea. Și vine foaie de la primărie. Cel care locuiește într–o locuință platește impozitul. Adică el, chiriașul. Dacă stătea pînă în luna fatidică la 2 camere avea de plătit cîteva sute mai puțin. Așa–i că francezii sînt rasiști?

Româncele arată… , excepțiile sunt foarte puține. Poate așa au fost tot timpul, poate sunte genele, atitudinea și hainele, deși cred că este o cobinație din toată într-o măsură mai mică sau mai mare. De fapt mă refer la alea care se cred frumoase, de fapt nu sunt capabile să citească eticheta pe care le-o pun admiratorii sperm dumpster. Vorbeam ieri cu Doamna Brodie Duffy, despre o amică a unei amice, franțuzoaice ambele. Are nasu mare. Gura puțin strâmbă. Și totuși, e foarte drăguță. Modul în care se îmbracă, atitudinea și conversațiile politicoase dar nu reci pe care le ai cu ea. Scriam în altă parte, ca să nu fiu înțeles greșit, nu toți românii sunt urâți, dar ăia care nu sunt de obicei nu se autoetichetează ca fiind astfel. O nație atât de corcită genetic are și exemplare frumoase fizic. Ce pun ei peste, cred că schimbă lucrurile decisiv. Aha, m-am contrazis.

Ăsta este singurul loc unde nu îți dau dreptate.

E vorba de diferențe culturale.

Cum îmi povestea un portughez. Cu fetele din România ieși la un film și gata! sînteți împreună. Bine, ăsta e occidentul decadent unde te fuți cu o colegă din lipsă de altceva și după aia vă vedeți fiecare de viața lui. Ce reci! Ce distanță! Românca suge pula și așteaptă mutare în spațiu, parte la moștenire și să–i vezi copiii nenăscuți în privire. Așa e cultura. De asta e greu să te vezi cu o femeie și să vorbești de sex toată seara ca apoi să te duci acasă. E deja lezată. Dacă a acceptat toate astea a fost pentru că trebuia să o conduci acasă și să faci ceva cu ea. Mai demult, la primele ieșiri, eram dat pe spate: dansa languros, se freca de toți și toate. Te lăsa și să pipăi. La sfîrșitul nopții intra singură în cameră. O dată am intrat la una cu mai mulți petrecăreți să continuăm noaptea la ea. Tipa dormea goală. Și a fost mizerie mare de la 5 tipi cu paharele pline. Dar fata la care am intrat a făcut sex abia peste 2 zile cînd i–a venit prietenul în vizită.

Ca turist, la româncă poți să fi primit în casă. Dar nu în dormitor. Dormitorul este un sancturar. Este un loc anume. Poate conține și patul fecioriei. Între americani am auzit voci că femeile s–ar masturba fără nici o jenă. Doar că nu recunosc. Îmi povestește o nemțoaică că a pus 2 în camera de oaspeți. Unul pe hol. Și unde să mai pună 2 din grupul de 5? În dormitor. Dar nu în patul ei. Și e drăguță povestea. Se pune să vadă un film la calculator. Și unul din oaspeți nu doarme. Așa că îl lasă în pat cu ea la film. La români ar fi fost cu pus mîna pe colo pe colo. Și fata adoarme cu laptopul în brațe. Crezi că românul i–a furat parola pentru contul bancar? I–a citit mailul ca să știe cum stă treaba? Nu. Că nu era român. Dar se trezește tipa că cineva îi linge urechea. Și nu avea pisică. I–a explicat că nu e cazul. Și omul s–a întors în sacul lui de dormit. Știu și eu ce eliberare am simțit cînd mi–am negociat pe față cu o americancă (cultă!) o partidă de sex. Am primit un nu categoric. Și am rămas prieteni. Cu românca aș fi avut un rămînem prieteni. Și să–mi aduci flori mîine că poate mîine te las. Știu, sînt un frustrat.

De ce nu taie cordonul ombilical? Măcar puțin. Nu spun că eu l-am tăiat de tot. Încă vorbesc română. Încă moștenesc parte din educația de acolo. E scris pe buletin. Trăsături de român nu am, dar e irelevant pentru că nu vorbim despre ereditate.

Tu de ce nu–l tai? Ce ai cu locurile alea? Tu și Mihai Întîiu? Aștepți palatul părintesc să ți se deznaționalizeze? Unde ți–e bine? Unde stai sau din fosa septică de unde ai venit? Dacă te ia uraganul pe sus ca pe Dorothy, unde ai vrea să te întorci? Futu–i pe ceilalți!

Poate în alte țări s-ar putea spune că din cauza mediului dificil comunitatea lor tinde să fie puternic închegată și din cauza asta se întâmplă, printre altele, cele descrise mai sus. Căcat. Nu unde trăiesc eu.

Dificil? De ce nu se întorc acasă?

Etichetat , , , ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: