Despre mitul talentului

Un cititor, David, îmi atrage atenția că articolele nu sînt ușor de citit.

Exista posibilitatea ca indivizii culti care au ratat sa fi stat mai prost la capitolul talent decat individul asta incult, iar comsia de admitere sa fi considerat asta mai important pentru un viitor student. In fond, cultura se deprinde mai usor, talentul mai greu.

Este o deducție logică, sau aparent logică, la care ajunge pe baza a două secvențe din CB și o întrebare de–a mea. Să fie o problemă de cum se lamentează ratații cu antiteza teoretician — practician? Nu tocmai.

Problema e mai profundă. Trebuie să scriu niște articole despre scopul învățămîntului organizat. Vladimir C citise niște texte care, în esență, erau corecte: scopul este să producă lucrători supuși. Aș corecta supuși cu productivi. În timp ce supus este un termen destul de bătut în cuie, productivitatea variază de la o decadă la alta și de la un domeniul la altul.

Neînțelegerea lui David, intenționată sau nu, este una împărtășită de cei mai mulți oameni cu care am avut ocazia să mă intersectez. Este vorba de mitul talentului. Ca și productivitatea, talentul este un termen foarte evaziv. În timp ce plebea are niște sentimente asociate cu talentul, gînditorii au mari probleme să formuleze acele trăiri în cuvinte. Și definițiile sînt din cele mai variate. Și de multe ori contrare. Cel mai aproape de adevăr mi s–a părut realismul mercantil american care specifică existența așa numitului talent. Dar îl anunță ca fiind neconstant și irelevant. Ceea ce nu face masele să își reducă venerația pentru acest concept. Motiv pentru care eu l–aș include cu norocul, horoscopul, homeopatia la băbisme.

A doua problemă cu afirmația lui David pornește din ignorarea, conștientă sau inconștientă, a realității universitare române. Avem facultățile falimentare care nu își fac norma de studenți pentru a–și acoperi necesarul de fonduri supte de la stat și unde se va merge pînă la scrierea pe tablă a rezolvării problemelor. O variație apare la facultățile private (toate!) prin care se păstrează aparențele de seriozitate, dar este admis oricine. Unii întreprinzători specializîndu–se în munca sezonieră a admiterilor la aceste facultăți. Mai există malaxoarele care își măresc constant numărul de locuri (în special economie, medicină) și care tolerează cu bucurie concurența, mulți candidați intrînd pe bune cu greu. Rămîn facultățile vocaționale. Înainte comisia trebuia să mînărească notele indiferent de proba practică. Astăzi este necesar să dea admis, pentru că s–a introdus interviul la care pică toți cei care ar ocupa locurile celor pentru care s–a plătit deja. Problema asta apărea și la admiterea pe ierarhia gradelor universitare, rezolvată, la fel, cu interviul.

Dar e dulce afirmația cu comisia care a considerat talentul unui anume viitor student mai interesant decît talentul altuia. Ceea ce și întrebasem: cum se face că talentul rămas peste ani ascuns și neșlefuit al lui CB a depășit pe alții la o facultate unde se dă de mai multe ori pentru a intra și unde practica este să se facă meditații cu cine trebuie pentru a te pune în temă cu gogomăniile comisiei.

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: