Filosofia imaginii

Dragoș badlion mi–a scris pe mail ceva interesant. Și rar. O listă de propuneri pentru «de bine».

[…] Nu-mi place ca din multi fotografi probabil ne-stiuti si ne-marketizati, multi foarte tineri, dar geniali, nu alegi cativa sa-i prezinti aici pe site. Cateva exemple imi vin in minte: Andu Simion, Dragos Lumpan, Silviu Ghetie, Andrei Iliescu (not so young :)), Ciprian Hord, Horatiu Sava, Dacian Groza, Dragos Rapeanu, IOANA Carlig, si cati altii!

Pe cîțiva îi știu. Pe alții nu. Dar mă voi uita.

P.S. Ca o mica rugaminte, ca tot se cheama criticul foto, arunca un ochi si peste portofoliul meu, nimeni nu mi-a zis nimic pana acum.

Nu sînt de acord cu cererile de comentarii, dar mi–a plăcut mesajul. Cu acordul lui badlion trec discuția în spațiul public.

Întrebarea mea inițială a fost «De ce fotografia?». Din proiectele legate la el pe site am putut vedea doar Guess the car, cel care este deja cazat la el pe site. Pe cele externe nu le–am putut vedea, dar las asta pentru cînd vor ajunge pe site.

Nu am nimc impotriva discutiei publice, in masura in care isi dau si altii cu parerea, eu nu prea ma implic in discutii publice si polemici decat pe alocuri si de obicei destul de moderat.

Eu nu tai din comentarii decît dacă sînt complet în afara discuției. Am renunțat să mai îndepărtez pe cele în care își exprimă doar păreri despre mine personal. Poți să lași răspunsul în comentarii. Sau poți să scri pe orice altă pagină, chiar și <Pastebin.com>, doar să verifici că apare un pingback. Sau pui legătura spre tot articolul în comentarii.

Cît despre cei care vor interveni, răspunsurile lor participă doar în măsura în care le incluzi în răspunsurile tale.

„Guess the car” este singurul „proiect” pe care am avut timp sa-l mut la mine pe site, restul sunt externe pe issu intr-adevar, care merge si nu merge in functie de browser, etc. Cum timpul nu-mi permite sa updatez situl asa des mai am si un fel de blog foto pe tumblr (http://adragos.tumblr.com)

Recunosc ca nu prea sunt fan „proiecte” pentru ca pentru a face proiecte/serii/etc, trebuie sa te implici, sa ai timp, spatiu de miscare, bani, si multe altele (pana si „curajul” de a interactiona cu oamenii, in general) Un proiect care imi vine in minte, cu adevarat proiect este http://postindustrialstories.com, al Ioanei Cîrlig si Marin Raica, ce am eu sunt cateva mini-serii. Cred mai mult in fotografia in sine, nu am inteles de ce se pune accent in ultima vreme pe proiecte, fotografii clasici nu lucrau serii/proiecte (cu mici exceptii, si in orice caz, nu in aceptiunea de astazi), faptul ca dupa moarte lor niste curatorii le-au impartit in serii este altceva.

Seria, ca succesiune de imagini, este puțin relevantă. Ea vine ca o consecință a anvergurii proiectului. Doar să fie mică. Și, la nevoie, pot să mai apară și altele. Față de un pictor, fotograful lucrează cu ce are deja stocat. Dacă vrei să publici 30 de imagini, începe cu 7. Restul sînt pentru la nevoie. Pentru că, dacă începi să ai comenzi, poate să fie tare incomod să produci încă 3 lucrări pentru un client. Iar cele 3 lucrări noi pot să fie simțitor diferite.

Proiectul, în schimb, este esențial. Te pregătești pentru ceva. Intri într–o anumită stare. Altfel rămîn un fel de jurnal. Sînt destule jurnale publicate pînă în 2013, literare sau fotografice. Dar sînt ale unor indivizi cu o anumită înclinație și apoi au fost foarte mult editate. Dacă jurnalul Anei Frank este un document, sînt destule care sînt doar produse pentru a se potrivi cererii pentru acest gen: imitații de jurnal create cu scopul precis de a fi livrate ca jurnal.

Fotografia ca suport, ca memorie externă, nu necesită multe. Chiar și o umbră într–o grădină poate genera posesorului un «uite atît de mare eram în 1902!» sau «ăsta e Rex care ne aduce ziarul!». Orice altceva presupune ce ai scris tu:

[…] trebuie sa te implici, sa ai timp, spatiu de miscare, bani, si multe altele […]

Nu știu dacă se poate vorbi de clasici în fotografie. Poate sînt prea recenți. Unii se extaziază la un Ansel Adams. Unii îl consideră nul. Și, orientativ, cei care îl pun de motto nu îi pot recunoaște mai mult de două cadre învățate. Hai să le zicem bătrînii fotografiei.

M–ar interesa cum crezi că un proiect de la începuturile fotografiei ar fi diferit de un proiect în plină eră digitală. Nu mă refer la aparatură. Zic de abordarea individuală de la 1880 față de 1990, sau oricare alte date pentru «atunci» și pentru «acum».

De ce fotografia?

Simplu. Prietena mea fotografia inaintea mea, am vazut la ea cateva poze si mi-a placut. Fotografiez ca hobby, nu sunt prea grozav la partea tehnica si de multe ori sunt dezamagit dupa ce iau filmul de la developat si scanat (am lucrat pe film de la inceput, cu exceptia cand am colaborat cu o agentie de presa care acum s-a inchis) ca sa constat ca una aveam eu in minte cand am facut poza si alta a iesit…Oricum, fotografiez pentru mine, adica pentru placerea in sine de a vedea un cadru, dar si pentru a transmite celorlalti ce simt. Nu as vedea rostul fotografiei, daca as tine pozele pentru mine sub perna, de exemplu.

Un om aruncă un ou spart într–o tigaie nespălată. Fumegă, dar oul este necrud la capătul cîtorva minute deasupra plitei. Prin această tehnică, tigaia poate să fie schimbată cu efort și cheltuială infimă raportat la costul plitei. Acesta este prețul pierderilor de energie dintre plită și tigaie și cele cauzate de incălzirea tigăii reci.

Un altul îți va explica că trebuie să reglezi plita cu atenție și, într–o tigaie curată, poți face oul în ulei de măsline fără să fumege. Acesta este un hobby. Costul este obținerea unei plite potrivite și curățatul unei tigăi potrivite, orice acel potrivit ar însemna. Diferența de gust este notabilă. Dacă ambele variante se adresează foamei cu cam același aport caloric, a doua cale deschide gustul pentru plăcerea gustului. Atenție! Nu tuturor s–ar putea să le placă. Unii o să fie de–a dreptul supărați de întîrziere.

Bucătarul profesionist (nu am cunoscut în România!) trebuie să atingă un standard de repetabilitate. El nu își poate permite ca oul să iasă mai făcut azi și mai nefăcut mîine. Nu are loc de azi cu ulei de măsline și mîine cu ulei de arahide. Nici o variație nu este tolerată. Deci rețetele complicate sînt evitate fățiș. În plus, se adaugă problema rapidității în servire.

Tu vorbești de o a patra categorie: ocupatul timpului.

M–am obișnuit așa mult cu nivelul forumurilor de fotografie în discuție că m–a dat pe spate remarca ta. Da, tehnica este acolo pentru a apropia imaginea percepută cu imaginea de pe hîrtie sau ecran. Cele două imagini care cînd se suprapun dau focalizarea precisă.

Doar că, pentru a transmite altora ceea ce vezi, trebuie multă muncă. Și implicare.
Poți să ai un japonez de vecin, dar simplul fapt că îl auzi uneori vorbind la telefon de pe balcon nu te face să înveți limba. Dacă îți pui problema să mergi și mai departe și să le arăți și altora ce vezi, povestea se complică uluitor. Asta este problema ridicolilor fotografi, dramaturgi, jurnaliști, romancieri, poeți, șamd români. Dacă se întîmplă ca vecinul japonez să considere că nu se face să deranjezi vecinii cu conversațiile tale private la telefon, un schimb minimal de cuvinte îl va face să corecteze problema. Așa și cu acei români cotați drept relevanți cultural pe plan local. Publicul reacționează ca parohia la predica bîlbîită a unui popă bătrîn. Au auzit aceleași bălării de 40 de ani în fiecare duminică și pot relaționa, chiar dacă abia discern niște cuvinte. Tema scrisă în calendar a predicii din duminica aia plus cîteva cuvinte ghicite sînt de ajuns. Și enoriașii vor reacționa în ton cu rutina deja existentă. Fă–l pe vecinul japonez să considere că este un gest de prietenie că te face părtaș la conversația lui privată, chit că nu înțelegi nici un cuvînt în japoneză și ești deranjat de tonul sporovăielii, și ai o problemă. Omul va înțelege greu și se va ofensa ușor. Dar cel puțin ai atins subiectul.

Ia vecinul japonez virtual și fă ca gestul să fie ceva indiferent lui. Și vei realiza că trebuie ca el să înțeleagă limba în care te exprimi. Apoi trebuie să înțeleagă cultura din care vii. Apoi să își dea interesul să însumeze cele două. Adică să fie interesat de persoana ta.

Cu alte cuvinte, decanul de la Filosofie, la Universitatea București, are un CV demn de invitat la TV în Ro, dar am dubii că vre–un filosof notabil ar fi conștient de existența purecelui. Pe de altă parte, unui Michel Focault i s–a făcut facultate. Sau și–a făcut singur facultate. E de discutat.

Anunțuri
Etichetat

Un gând despre „Filosofia imaginii

  1. Dragos spune:

    Sunt asa multe de discutat ca nu stiu cu ce sa incep. Vorbind despre proiecte, as mentiona cateva care mie mi-au placut mult. Unul serios, este vorba de The Day-to-Day Life of Albert Hastings (http://www.kaylynndeveney.com/bertgrid.htm) al lui KayLynn Deveney, un fotograf din New Mexico. Este un proiect plin de sensibilitate, care te transpune imediat in lumea personajului, lucru nu usor de obtinut (e greu sa faci asta si intr-un film, daramite cu cateva fotografii) Alt proiect, de data asta mai vesel este „Maddie on things” al lui Theron Humphrey. Sunt doua proiecte aparent total diferite, dar totusi au ceva in comun, nu? Apoi sa intram pe Burn Magazine (http://www.burnmagazine.org), eseurile fotografice din partea dreapta sunt destul de diferite fata de ce vedem in Romania, nu? Apoi ne gandim ca in Romania multi se axeaza sa fotografieze mizeria, urmarile comunismului, etc. Ok, dar de ce nu vedem imagini ca ale lui Rimaldas Vikšraitis (http://www.photography.lt/en.php/Photographers?id=135), mediul rural din Romania nu cred ca nu ofera asa cadre? Adevarul ca nu e treaba usoara sa te numesti fotograf. Iar despre paralela cu bucatarul profesionist se potriveste poate doar cu fotograful profesionist, care face asta pentru a-si asigura un venit (fotograful de nunta, de produs, de moda)

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: