Viața magică a românilor, nu a surselor de hagiografii, ci a «intelighenției» care se hrănește cu ele

Un oarecare, Petruț Călinescu, a devenit peste noapte interesant pentru că a putut să vină cu imagini de stock despre o poveste la fel de comună în mințile euro–rebuturilor ca cea cu țiganii care își ridică palate. Povestea lui Petruț Călinescu era despre cocalarii și cerșetorii internaționali originari din Maramureș.

Fiind albi la piele, potrivindu–se în tiparul arian de gîndire al dreptei politice române, nu mai sînt țigani, nu mai sînt de disprețuit. Sînt de privit cu uimire, cu mirare, dar și cu o doză bună de respect. Sînt oamenii care «muncesc», dar, din cauza unor modele de gîndire arhaice, își investesc prost bănișorii lor.

Doar că mitul este plin de căcat, cam ca mai toate miturile. Nu se pune problema auditării conturilor acestora. Petruț Călinescu scrie pe undeva că un costum tradițional costă deja mai mult decît una din mașinile–tanc de producție americană cu care se afișează presupușii muncitori. Dar nimeni nu cîntărește betonul turnat, costul transportului, utilajelor, manoperei și chiar al sacilor de ciment propriu–ziși.

Și cum naiba poți să ajungi la mașină de curse din muncă necalificată pe șantier? Indivizi fără școală, cu o slabă înțelegere a limbii țării parazitate, care merg de milogi să mulgă asistența socială din «Vest» și între timp lucrează. În Franța?!? Țara care conduce plutonul cu vreo 20 de zile de sărbătoare naționale și în care săptămîna de muncă este 35 de ore? Cum e cu munca grea? Poate lucrînd la interlopi, făcînd diverse comisioane în afara legii și a bunului simț. Dar asta ar cam păta mitul românului harnic și gospodar care se chivernisește pe spatele boierului.

Interesantă este imbecilizarea accelerată a societății române. Asta mi se pare și mai nasoală. Doar pentru că Petruț Călinescu a ieșit din casă ca să le livreze un produs de care aveau nevoie, dar de care le era mult prea lene să se obosească să–l obțină, deja devine bun. Pozele lui de proastă calitate devin automat interesante. Imaginile confuze și cadrate amatoricește devin capodopere la fel cum Nicoale Ceaușescu a făcut Canalul Dunăre–Marea Neagră.

În același spirit fotograful Anthony Karen a venit cu O zi în viața KKK. Parcă e o diferență între asta și Mîndrie și beton. (În josul paginii o să găsiți și o listă a prietenilor cărții.)

Dar ce ziceți de introducerea:

It is enshrined in mythology in the story of Jason and the Argonauts and their search for the golden fleece and merges into Judeo-Christian tradition with Noah’s Arc. Armenia, the first nation to adopt Christianity in 301 AD, once extended all the way to its eastern shore. The Khazars, a Turkic people whose empire covered large swathes of land along the northern and eastern shores of the sea, converted to Judaism in the early 9th century but went into terminal decline thereafter. The Black Sea – mysterious, menacing and mythical – is at the heart of centuries of warfare, turmoil and historical drama.

pentru o serie de poze cu betoane.

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: