O existență fără noimă

Notă. Articolul acesta a mai apărut o dată. Doar prima parte legată de prestația lui Voicu Bojan și asocierea numelui zeroului ăsta cu marca TED. Articolul era mai lung, dar doar pleca de la acel fapt. Aici este în întregime.

Sau mai scurt.

Voicu Bojan este un individ de proastă calitate. Nu știe să vorbească. Dar ține seminarii și cursuri. Filologie! Dacă ăsta a terminat filologie, numai pentru nivelul cultural și consider că profesorii și asistenții care i–au dat note de trecere merită flagelați. Flagelați de istericii ăia care încă mai cred că învățămîntul românesc este altceva decît o imensă pușcărie pentru tineretul care trebuie să irosească ani și bani pentru a realiza cînd sînt scuipați din sistem că nu știu nimic. După 15–28 de ani de carceră mulți nu mai au puterea să accepte adevărul și dezvoltă castele de nisip prin care ei ar știi meserie, ceilalți nu înțeleg.

Proasta calitate a individului Bojan se manifestă de cînd răsare pe scena cinemaului orășenesc. Într–o ținută sobră, de bețivan cam la vremea cînd mireasa a fost furată, se bîțîie și aruncă din mîini în toate părțile. Din fericire pentru el și pentru posibila victimă, scena este goală.

Dar de unde acest tupeu fără limite la țopîrlan? Nu–mi pot explica acest gen de excese. Beat nu pare, sau are experiență cu pileala. Adică a fost chemat să vorbească despre ceva. Tema nu i–a fost impusă. Știa dinainte cît timp are la dispoziție. Și totuși are imagini peste care sare. Și totuși are pasaje, unele nemarcate nici de mine nici de Radu Drăgan, care denotă insolență. Tupeul otrepei care se pișă cu fața la stradă pentru că poate. Un minim de documentație: wikipedia. La naiba, pînă și papagalii BadOrGood ar fi putut să îl ajute.

Pare că a trecut de vîrsta erecțiilor involuntare. Dar face glumițe de doi lei irosind timpul publicului, inclusiv al meu și al celor care se vor duce să–l vadă la scenă deschisă pe Youtube.com. Totuși atmosferă destinsă nu înseamnă că toți trebuie să desfacă primii doi nasturi de la brăcinari. Apoi, că își are origini în pleava societății, nu e vina lui. O radiază prin alura și postură. Dar că nu are bunul simț să lucreze o prezentare este în întregime vina lui.

Mă întreb: asta este apogeul fotografiei românești? Grupul 7 zile. O bandă de neciopliți inculți? Nu aș fi zis nimic dacă era un om de o trăire deosebită. Dar trăirea lui e ciubucul și ciupitul. De ici. De colo. De oriunde. Se scrie și se vorbește de tehnică. Pînă la punctul în care tehnica își pierde sensul. Pentru că pentru 800×600 am nevoie de 480.000 pixeli. Simplificat 0,48Mpx. Atît! Și nici un punct în plus. Pixelul nu are o mistică. Are voltaj. Și nu e definit de o stare înaltă. Ci este definit de o rezistență.

Dar există și alt aspect tehnic. Sensibilitatea suprafeței impresionabile. Raportul dintre distanța focală și deschiderea diafragmei obiectivului. Și timpul de expunere. Timpul cît acea diafragmă este deschisă. Niște oameni deștepți au stabilit niște trepte. Niște ingineri au stabilit jumătăți și treimi de trepte. Raționamentul e simplu. Urci o treaptă pe o scală, cobori o treaptă pe oricare din celelalte două. Urci 7 trepte pe o scală, ai 7 trepte de distribuit cum ți se scoală ție pe celelalte două trepte. Șamd.

Acest aspect tehnic este vital pentru reușita unei lucrări fotografice de o minimă semnificație.

Ce film bag în aparat în funcție de valoarea barometrului la 30 de minute înainte să ies din casă? Pot să schimb rapid pe aparatul digital această valoare. Dar așa mai am încă 250 de valori de schimbat. Mai bine o fixez de la plecare și o las fixată pînă nu intervine un motiv foarte foarte bun să o schimb. La fel și diafragma. Eu vreau o anumită deschidere. Pentru că știu ce vreau să fotografiez. Și știu deja ce profunzime de cîmp și alte consecințe are acea deschidere. Iar timpul? Și timpul se fixează înainte tot din motive tehnice. Și socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg. Metrul îmi spune că realitatea este alta față de ce stabilisem. Și aici trebuie să schimb aceste valori pentru un impact minim asupra planului meu de acasă. Tehnic? Foarte!

Exclusiv din cauza forumurilor s–a dezvoltat global o impresie că tehnicul este rău. Dar e vorba de o neînțelegere generată de oameni stupizi. Era vorba de prima categorie. A doua categorie de griji tehnice este esențială pentru a te apropia măcar de imaginea din cap cu imaginea de pe cardul de memorie.

Un alt aspect surprinzător este capacitatea, dezvoltată din proprie voință și nu coercitiv, de a vedea o bilă albă și de a spune ochiului să o vadă neagră. Este ridicol să pozezi pisici. Dar Bojănelu’ poate să pună poză cu pisică și să fie epocală? Poze de familie? Să văd cît de necalificat la scris este puradelu’ lui Voicu scăldat în profunzime mică de cîmp, poate chiar și ajutată cu niște încețoșări digitale pe ici, pe colo. Asta e imagine? Imagine de pus în linie cu Doisneau? Care e pasul următor? Dă–i lu’ ăla micu’ o Smena 8M gata încărcată cu film și apoi petrece ore întregi să vezi HCBul din cadrele lui? Ca la Tudor Platon. Bravo! Ați văzut ceva la ei. Eu nu văd. Dar nu–s Mafalda. Nici Mama Omida. Nici Ilie Șerbănescu. Poate peste 20 de ani o să mă lase ete așa cu gura căscată. Poate o să simt nevoia să dau jos posterul cu Chaplin pentru a pune pe perete un Bojan III. Nu contest pînă acolo. Dar HCB avea o familie educată. De la Tomazatos din Deltă pînă la Clubul Nufărul din Arad, ăștia nu au cultură. Că nu au primit–o de acasă ca HCB nu e vina lor. Că îi prinde 30 de ani și pot să îmi turuie nume de fotografi și scriitori fără să fi înțeles pe vre–unul e grav. Apoi HCB a avut și o pregătire în domeniul artelor. Niște ani. Pe bune. Nu marca UNA. Și a avut o viziune: cu un Leica poate să facă clic și să înghețe realitatea din fața ochilor. Și a avut și un plan. Și a muncit mult pentru asta. Nu–mi veniți cu gogoși că puradelu’ lui X poate de la 6, 12, 18 ani! Da. Sufocat de teme aberante. Chinuit de lipsa de joacă pentru cei mai mici. Sau de valuri de hormoni cu care nu știe ce să facă. Și poate să se concentreze la o viziune artistică. Și apoi dă–l la meditații. Chinuie–l să ia examene standardizate: capacitate, bacalaureat. Și cu vocea în schimbare și personalitate nedefinită va face un Opus! Opus Puradelul.

Bre! Idealul vostru în viață pentru copiii voștrii este Adrian Copilul Minune. Dar Adrian a muncit vere! A muncit! Nu a fost tîrît de la ore de engleză la meditații de matematică făcînd pianul și balet. Ăsta probabil nici nu dădea pe la școală. Acordeonul și cîntatul din gură.

Chiar mă miram de unde discordanța asta. Românii încearcă toată viața să îi copieze pe țigani. Dar în loc să–i respecte îi urăsc cu o ură nestăpînită. Unde mă întorc aud nu că sînt rasist, dar aș lua o mitralieră și i–aș împușca pe toți. Asta după ce ți–a spus că avut țigani care erau ok, ba unii l–au și ajutat. Dar era ura viermelui pe fluture cînd își dă seama că el tot vierme va muri. Românii își cresc fetele să lepede copiii de pe la 14 ani, dar dau din cap bătrînește cînd află că populația e în scădere. Păi știau țiganii ce știau cînd și–au ridicat casele cu turnulețe. Blocuri întregi de români, îngrămădiți ca asiaticii, ies seara pe la geamuri să fumeze și îi roade invidia că stau în 40mp cu nevasta și copil și țiganul are casă cu terenul aferent. Pooooliția! Sînt ilegali! Să le luați. Pardon? Așa s–a condus tot evul mediu. Se îmbogățea unul. Dacă nu se impunea vecinii îl omorau să–i ia averea. Miorița. Și tot ce văd canaliile astea lacome este elegia, resemnarea în fața morții. Moldoveanul se pune la sfat cu unul să omoare pe un altul și să–i ia tot ce are! Nu, că să vezi, moldovenii sînt oameni muncitori. Da? Unde–i, frate, ABBA moldovenească în atîta amar de șomeri? Scuze. Nu–i izolez pe cei din Moldova. Toți românii, fiecare provincie și capitala mai presus de toate.

Am cunoscut un român. Auzise că se poate să sculptezi în gheață. Bețivii de români din jurul lui rîdeau. Dar acum face asta prin America. Putea să se șteargă la cur cu diploma dată de o facultate românească. Dar s–a șters la cur și cu supraparafele Ministerului Educației. Chiar mai frumos! Le–a dat flit. Nu și–a echivalat diploma pentru că nu avea nevoie. Nu e un Brancussi al apei la -4 grade. Dar e mulțumit. Altul făcea castele de nisip. Acum face alte chestii cu nisip. Și ăștia doi au ajuns în fața cohortelor de contabili și notari cu meserie bună, mănoasă.

Dar muncă. Aia e. Voicu Bojan nu muncește. Șmenuiește. E editor. E traducător. E familist. E fotograf. E mercenar fotografic. Dar și fotograf cu grupul de creație. Ține cursuri. Bine, am văzut că nu are capacitatea intelectuală de a organiza nici 20 de minute, nu cred că îl chinuie rău talentul cînd e să umple cu remarci două zile de atelier foto. Dar ăsta ce e? Agricultor? Dimineața dă grăunțe la găini, la prînz e la cosit și seara repară acoperișul? Ce face el? Ce știe el să facă? Nimic. Și în această lume va crește copilul ăla cu scris nesigur. Și va fi artistu’ taichii. Și i se va oferi să continue tradiția familiei în a face orice să șmenuiască un ban. Trist. Nu e un iad ca pentru copiii trimiși în prostituție sau puși să muncească precis în acest moment 16 ore pe zi pentru a țese și coase haine ieftine pentru alți copii. E un purgatoriu. O existență fără noimă.

Anunțuri
Etichetat ,

2 gânduri despre „O existență fără noimă

    • Boicu Vojan spune:

      Cartea e materializarea unui spirit de gasca (şi gîscă) subliniat de autorul articolului la care comentam prin inserarea unei fotografii proprii intr-un sir de valori care au un caracter universal. Imbeti audienta si ii mai dai cu cacat pe la nas din cand in cand, si pe cand sa simte putoarea, i-ai bagat iar sub nas ceva crinulet. Asa si cu cartea aia. Se tot piaptana aia intre ei pana cand vreo trei, mai tupeisti incearca un tun. Gîştele, nefacand diferenta dintre mentalitatea de gasca ce are la substrat doar nevoia de a parveni ca si imagine intre pseudointelectuali contribuie: ori cu bani ori cu logistica ori cu promovare. Cumpara cartea, ajuta la expozitii sau aici la lansare, fac poze si publica pe internet – facebook. Costuri zero pentru cei care scot cartea. Idem Bumbut, idem oricare authton iesit in print. Asta, daca nu te obliga de la partid sau vreun profesor de la scoala sa ii cumperi cartea, ca daca nu ….. nu mai esti gîsca din gaşcă. E simplu. Cel puţin pe partea asta a globului.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: