Iisus era băiat. Și era sfînt. Asta înseamnă că se poate venera Sfînta Erecție?

Toată discuția pleacă de la comentariile la articolul lui Radu Drăgan Foto jurnalistul nu intervine în nici o circumstanță.

De mancat si respirat ganduri facute de-a gata probabil asa e, dar cac propriile mele pareri, multumesc.

Mda. Și tu ai dreptate cumva.

Dar uite o poveste.

Un român avea casă la marginea unui oraș. Și de la el începea cîmpul. Din varii motive o trupă de țigani ajunge să se instaleze acolo pe cîmp. Țiganii sînt altfel. Și la piele. Și la vorbă. Și la apucături. Deci interacția nu este foarte ușoară. Mai mult, țiganii au avut de tras de la alții ca românul nostru, deci se țin pentru ei. Astfel românul nu află cum de au ajuns acolo. E magie. E miracol dumnezeiesc. Nu că au fost alungați din ultimul loc și cum.

Țiganii nu au teren de casă, vie la țară, slujbă în oraș. Fiind jefuiți de oameni și autorități succesiv, nu au șanse de moșteniri. Și cum să îți iei moștenirea cînd nu ai acte? Și cum să te găsească cu moștenirea cînd nu ai domiciliu fix? Astea sînt apucături pentru alți oameni. Nu și pentru ei. Buletin se dă cînd ai domiciliu. Cînd stai pe cîmp, nu–ți dă primăria. Nici măcar nu e terenul lor și să închidă ochii că nu au casă. De închiriat, cine închiriază la țigani? Să cumperi terenul și să te dea apoi afară? Nu–i afacere bună.

Dar slujbe. Nu au diplome. Nu știu limbi străine căutate. Românii nu caută să facă afaceri cu țiganii, deci nu e nevoie de translatori de romale. Și oricum, țiganii se descurcă și în română.

Așa că, cam greu cu splălatul, parfumatul, urcat în mașină să se ducă la 9 la serviciu și revenitul la 18. Pentru că haina face pe om la români și asta înseamnă să fii respectabil. Un țigan care vinde în piață, tot țigan este. Este mai negricios. Și se vede că e incult. Un țigan în Mercedes și cu lanț gros de aur la gît este Domnule Țigănescu, vă putem lua un interviu? Tot paria este, dar în față nu îl mai scuipă.

Văzusem cu ani în urmă la un ProTV nou deschis cum făcuseră niște reporteri investigație. Cu imagini. Poare reporterul a vrut să arate cît a putut fără să își ia un pat de pușcă în cap. Șeful de post din Pizda–Mă’si–din–Deal prinsese criminalii care defrișau pădurea. Niște rupți în cur cu căruță ca în vederile de secol 19. Și printre ei și topoarele lor erau copaci groși cît să nu poți să îi iei în brațe tăiați drept, vizibil cu aparate electrice. Mă interesa mult subiectul pentru că mergeam mult pe munte și aveam momente de final de Planeta Maimuțelor: și dai un colț de munte și panorama! Doi versanți de munte chei! Nici un copac rămas în picioare pe hectare. Locurile unde mergeam spre Otopeni la cules de flori de primăvară, ghiocei și alte alea, pe cînd începea să se topească zăpada este acum un cartier de vile activ. Au apărut arbuști ornamentali, dar nu mai e nici urmă de umbra de Codrii Vlăsiei.

Să revenim la poveste.

Românul nostru, știindu–se în capătul orașului nu prea avea grija lucrurilor. Cine să–i ia lui din curte cînd ceilalți români trec pe șosea la 140 la oră prin dreptul casei lui? Poate să–i lase ceva nu să–i ia. Mațe, creieri, mai ales ăia pe motociclete. Noii veniți se mai servesc din averea lui. Nasol. Toți delicvenți. Și niște nașpeți. E drept că și românul nostru parchează în dreptul garajului pe trecerea de pietoni, dar el are motive întemeiate. Pe cînd țiganii, niște mincinoși toți: zic că nu pot să intre cu căruțele în noroi că după aia nu le mai scot. Și el, românul, știe că dacă el merge pe jos pe cîmp nu se afundă. De ce ar fi pentru o căruță încărcată cu fier vechi altfel? Sigur este o schemă ca atunci cînd se duc să ia ceva de la căruță să îi mai fure lui ceva din curte. Și uite, nu mai are loc să își scoată mașina de cum au pus ăștia căruța în drum!

Și dă drumul românul la televizor. Și vede că reporterița zice 50% din țigani sînt la închisoare. 50% din 2% din populația totală înseamnă cam 1%. Față de 10% românii, e totuși 50%, nu? Și e vorba de o populație terorizată, exclusă din societate și facil de transformat în țap ispășitor. Notă: valorile sînt inventate.

Mai pune și că poate i–a căzut cu tronc o țigăncușă care știe că iubirea românească are iz de viol și mai e și măritată și are omul destule la dosar ca să conducă revolta cu făclii pentru alungarea nenorociților!

Gîndurile sînt ale lui, din punctul lui de vedere. Dar un rău–voitor ca mine zice că nu au fost niciodată ale lui. El susține că le–a dat, în diverse momente, o șansă. Eu zic că doar a vrut să le ia ceva al lor și cînd nu a mers ceea ce el credea că e un schimb echitabil s–a supărat rău.

La fel eu consider că dacă doi șmecheri de la Cațavencu se duc să facă bîză de Adi Minune să fie bodiguarzii care să se ocupe de ei. Asta nu e libertatea presei, este să dai peste unul mai al dracu’ ca tine. Libertatea presei era să ajungă aproape de el și să îi scrie frumos povestea Lui. Și nu povestea Lor. Dar, scriind povestea Lui, și–ar fi luat asupra Lor stigma. Și cînd jocul lor este nu pentru raportor al Națiunilor Unite pentru discriminare, ci reporter de vedete albe, spălate în șampanie Zarea, Ei au dreptate.

Și dacă sîntem la asta, înțeleg ca Adi Minune să fie un personaj magic. Unul care trage trei acorduri și umple un stadion, ca Oskar Matzerath. Într–o societate de 19 milioane de canalii obsedate de bani, poate 18, poate 17, pana mea! devine prilej de oftică să afli că unul de un metru juma’ primește un Mercedes. Îi doare în pulă pe toți de ce tocmai Mercedes, în schimbul a ce acel Mercedes. Ei vor. Și ca să îi citez «eu am muncit o viață întreagă și nu mi–a dat nimeni un Mercedes». Că TOȚI reprezentanții lor au mașini pe firma parlamentului, service și benzină gratis, «asta o știe toată lumea». Că niște netoți ca Horia Roman Patapievici are mașină pe firmă nu e o problemă, e de–al nostru. Că nevestele divorțate ale politicienilor cu soții noi au case de protocol și plătesc mai puțin decît o cafea la mare chiria pe o lună, asta nu e prilej de linșaj.

Tu crezi că gîndurile tale sînt ale tale. Dar tocmai afirmațiile marchează că nu. Vezi paragraful de mai sus: nu Adi Minune sau Ivan Rachetu se investighează pentru corupție și evaziune. Cînd alegi subiectul simplu, de bun simț zice românul aiurea, devi propaganda. Tu, gîndind așa, îi dai argumente românului cu vecini țigani că așa e. Și el, la rîndul lui, crede că gîndurile alea ale lui sînt generate de el, ba chiar o consecință logică.

Nu pot să neg cu tărie că gîndurile tale sînt ale tale. Sau că ai fi ajuns singur la aceste concluzii. Mai mult, nu ai nici un motiv să ți le schimbi pentru că actuala configurație socială încurajază sistemul de colare a datelor gata digerate de un terț.

Ca ele nu sunt universale e altceva, ma bucur ca avem o discutie serioasa pe subiectul asta, e important.

Nici o variantă nu este universală. Decît dacă ai planuri să îl înlocuiești pe argentinianul care a înlocuit neamțul care a venit după polac.

Amu avem alta problema aici, eu nu sunt de acord cu ideile astea despre realitate si as prefera sa o schimb pe cat pot ca sa fie pe aceeasi linie cu ideile mele despre cum ar trebui sa fie.

De acord, dar ai o variantă foarte romantică.

Martor in amandoua cazurile, in cap acum nu imi vine nici un caz in care un martor sa nu fie si unealta, sau sa nu fie folosit ca atare in orice caz. Parerea mea ca fotojurnalist este ca trebuie sa fi constient de efectul pe care il pot avea fotografiile tale, indiferent de cine sunt folosite, daca esti capabil in meserie ai grija sa fie folosite asa cum vrei tu, daca esti incompetent te plimba aia ca intr-un tur de muzee in Korea de Nord. Dar in nici unul dintre cazuri nu esti ‘’doar un observator inocent’’ esti un martor care vede, care exprima. Daca acuma vi si imi spui ca fotografiile sunt si ele impartiale si nu iau partea nimanui ti-ai pus cruce. As vrea sa imi arati un exemplu de asemenea munca, de oricand din istorie.

Încet.

Le iei prea repede și le combini.

Prima eroare majoră. NU POȚI să fii conștient de efectul acțiunilor tale.

Varianta simplă: dacă omul ar fi capabil de așa ceva, toți fotoreporterii ar produce cel puțin fotografii de premiul întîi Time Magazine.

Varianta mai lungă: într–o vreme în care mulți postulau cum s–ar întoarce în timp și l–ar împușca mai bine pe Hitler pentru a stopa al doila război mondial, Asimov a postulat că o simplă mutare a unui anumit pahar pe o anumită masă de restaurant de pe dreapta pe stînga ar fi de ajuns la momentul potrivit pentru a ucide activitatea politică ulterioară a lui Hitler. Ceea ce insinuau, fără să aibă capacitatea să pună degetul pe rană, creștinii vis–a–vis de dumnezeul lor a toate știutor și a toate pututor.

A doua eroare majoră: NU EXISTĂ indiferent de cine sînt folosite. Pentru fiecare faptă este un timp și un loc. În același moment, același să zicem fapt va fi interpretat diferit de diversele facțiuni ale unei societăți. Trecerea dintr–o cultură în alta amplifică distanța. Trecerea dintr–un moment istoric în altul face gestul de nerecunoscut.

De unde rezultă o ridiculoșenie în era Internetului: ai grijă să fie folosite cum vrei tu. Faptul că publici, dă dreptul fiecărei facțiuni să reinterpreteze informația prin filtrele sale particulare. Exemplu: românii fac coadă la Ambasada Americană pentru a schimba căcatul de pus pe pîine în unt de arahide. Unul din Evidența populatiei, interacționînd cu membrii ai Ambasadei, află că dacă se introduc pașapoartele biometrice, coada va fi scurtată și oamenii serviți mai repede. El mai știe că și Uniunea Europeană are asta în plan. Deci, dacă eliberăm fondurile pentru mașina de făcut pașapoarte biometrice, facem două dintr–o lovitură: oricum trebuia să o luăm. Așa mă împăunez eu cu realizarea și nu cel care îmi va urma. Așa oamenii ăia nu mai stau ca vitele în ploaie și viscol pentru a fi pipăiți de americani capabili. Și totuși, știrea ajunsă în mediile fundamentalist ortodoxe se traduce în Pocăiți–vă! Împărăția domnului e aproape. Nu ai cum să ai în scop două imagini atît de diferite.

A treia eroare majoră: să fie folosite cum vrei tu. Împărați caută asta de cîteva mii de ani. Și au nu doar o pregătire specială în domeniu, dar au și un intreg aparat opresiv loial și antrenat la dispoziție. Și nu reușesc. Poți tu?

Radu nu a pretins nici un moment că omul poate să fie un observator inocent. Dacă da, atunci să–i fie rușine pentru asemenea gogomănie. Omul vine cu experiențele sale. Dacă ai fost la curve și te–ai regulat cu toate fetele de acolo și ți se trimite un plic discret prin care se zice că singura fată africancă este bolnavă de SIDA și tu confirmi că ești sero–pozitiv ești foarte predispus să concluzionezi că ăștia negrii au HIV. Deși, cel mai probabil, infecția ai luat–o de la o cinstită fată albă. Dar prin simpla necercetare atentă a faptelor, e ușor să ajungi la o concluzie cotată drept normală. Capacitatea ta ulterioară de a interacționa sincer și deschis cu gherilele din Republica Centrafricană este foarte afectată. Șamd

E adevărat că reporterul vede. Dar vede ce vrea. Și îi este fizic imposibil să vadă ce se întîmplă acolo unde nu este. Ar fi putut să fie, dar nu este pentru că s–a temut să se urce în mașina militarilor, pentru că englezoaica aia beată părea foarte abordabilă în dimineața aia, pentru că a spart o oglindă și s–a temut de cele 7 ceasuri rele.

E la fel de adevărat că se exprimă, dar asta este o problemă și mai mare în condițiile imperfecțiunii cunoașterii sale.

Cît despre fotografiile imparțiale, Radu are și articol pe tema asta.

Ahaaaa, ma intelegi gresit, nu numai oamenii sfartecati sufera intr-un conflict, majoritatea sunt civili care sufera stres psihic, abuz fizic si multe altele. Sfartecatii sunt un mod foarte bun de a arata publicului suferintele razboiului intr-un mod care sa il inteleaga usor, pozele astea provoaca un raspuns emotional direct si instant greu de replicat in alte conditii. Ca stai intr-un razboi cativa ani, iti faci fotografiile poetice de suferinta si le legi intr-o carte e altceva, dar daca armata nu-stiu-care bombardeaza din greseala un orfelinat, cel mai usor mod de a-ti arata dezgustul fata de asemenea ‘’greseli’’ penibile este sa faco fotografii cu copi morti si sa le pui pe prima pagina a ziarelor din tara armatei nu-stiu-care. Poate atacul se potoleste sub asediul opiniei publice.

Și așa s–a ajuns la reportajul STAS de azi. Cel în contra căruia s–a exprimat Radu.

Din punctul meu taliban de vedere facilitatea asta se traduce în obscen. Iar efectele sînt de căcat. Societatea este scăldată în mațe și creieri vărsați. Și majoritatea vocală tot vrea sînge, vrea dinte pentru dinte, există armate naționale, există granițe naționale, există mai bine copilul lui decît copilul meu. Ceva este foarte bolnav în succesiunea ta de idei. Dar îmi dau seama că este plicticoasă demontarea secvență cu secvență ca mai sus. Poate îți dai tu seama de ce e în neregulă.

Pe cealalta parte foarte des am fost convinsi de fotografi sa fim de acord si cu masacre intregi, sa le confirmam valoarea si onoarea in istorie (cel putin temporar). Toata fotografia folosita de aliati in al 2-lea razboi mondial a fost propaganda. Cappa, George Rodger, etc. Fotografiile lor care condamnau razboiul au aparut abia mai tarziu, cand nu mai puteau avea un impact negativ asupra razboiului. Poti sa te uiti prin colectia LIFE sa vezi ce a fost publicat la vremea aceea si ce aveau ei in arhiva.

Capa este un favorit de–al meu. Poate pentru apropierea cu HCB. Nu știu. Doar că se pare că am o altă părere despre viața lui decît ce se scrie deobicei.

Aliații au folosit imaginea. Capa nu a produs imaginea în rama aliaților. Ci doar imaginea. Și era bun. Foarte bun la produs imagine. Nu găsesc referințe cum că Capa ar fi vîndut soldatul împușcat drept altceva decît un soldat care cade. Că ceilalți i–au dat alte conotații, el a dat din cap. Poziția lui era că era un evreu mic și urît într–o lume de refugiați. Și trebuia să supraviețuiască. A vorbit franceza cu accent unguresc pînă a murit și engleza lui era infectă. Nu mi se pare criminal gestul să fie prostul lor și să dea din cap cînd redacțiile dau valori angelice unei imagini.

Viața lui Capa, deși strîns legată de război, a fost o continuă luptă de a se depărta de război. În Spania a fost pentru că numai rișcîndu–și curul a putut să fie plătit. Vezi handicapul cu limba și distanța lui față de idealul grec clasic de frumusețe masculină, atît de apreciat în Parisul lui 1930. Și a plătit de i–a ieșit pe nas. Iubirea vieții lui a căzut de pe o șenilă și a fost făcută bucăți. O femeie tînără, frumoasă și deșteaptă făcută carne tocată în mai puțin de un minut. Și dacă ar fi fost războinic, asta i–ar fi fost de ajuns să se calmeze. Nu a fost de față, dar a știut detaliile. Și terminase cu războiul. Făcea ciubuce. Și Parisul a fost ocupat. Era în State. Și acolo l–a durut în bască de război. Micuțul evreu se pișa în războiul sfînt al lui Horia Sima și clanului Zelea–Codreanu. Dar America a intrat în război. Și el era cetățean al unei țări cu care se aflau acum în război. Și toată aparatura micuțului evreu a fost luată și a trăit din pomeni așteptînd să fie oferit cadou nemților. Vezi donațiile ulterioare ale americanilor către ruși făcute în oameni. Așa că a fost primul în primul val pe coasta normandă. Trebuia să fie evreul mai catolic decît Papa. Și pulică de la laboratorul din Londra a voalat cam tot ce i s–a dat. Ulterior, a aflat Capa că toată familia rămasă în urmă în Ungaria era moartă. Evreii sînt foarte uniți, foarte familiști, iar el nu mai avea nici cunoscuții de altă dată. Iar acum nimic nu mai conta. Așa că ceea ce tu numești liniștit că abia mai tîrziu a fost militant, eu zic că atunci era gata să moară. Pînă atunci supraviețuise. Și cu toate astea, nu văd să fi fost propagandist nici în perioada cînd era cu cuțitul la os.

Mai mult, Life este unul din principalii agenți ai propagandei americane în prima parte a secolului 20, la fel și cu National Geographic. Ambele au în comun faptu că sînt accesibile prin imaginile care domină. Din aceiași ligă fac parte Playboy și Paris Match.

Sau ia la puricat 90% din fotografia coloniala britanica. Poate albumele de familie ale membrilor KKK, cu familii stand la picnic sub negri batuti si omorati.

Folosești din informația de la mine pentru a–ți servi propriile scopuri. Nu e prea kușăr, dar e un exemplu cum că informația nu poate sa fie controlată o dată eliberată.

Englezii în perioada de glorie a coroanei se făceau vinovați de ce te acuzam pe tine mai înainte. Ei erau fără să vrea agenți ai propagandei de stat. Acei cîțiva care au sfidat norma au fost rapid îngropați de ceilalți. Și pe atunci nu exista Internet. Sau vrei să fi publicat cărți în engleză la curtea cezarilor ortodoxi ai rușilor?

Consider că trebuie păstrată măsura. La 1500 era greu să te dovedești ateu cînd toate erau așa magice. La anul 2000 e dovadă de nesimțire să onorezi sfînta fecioară, chintesență de ignoranță. Pentru că după standardele fundului de Palestina nu știa să scrie, nu știa să citească, nici măcar nu știa să se șteargă după ce mergea la WC.

National Geographic este cunoscuta ca o publicatie care evita scandalul, ei documenteaza, ne arata ca lucrurile sunt frumoase sau ca planeta are probleme apolitice care nu implica oameni si conflicte. De rost are propozitia asta?

National Geographic este esența acelei preety picture. Că birourile de relații cu publicul au ajuns să explice cum salvează NG urșii polari producînd hîrtie cu gloss care împute canalizarea, bravo lor!

Lucrurile NU SÎNT frumoase! Sînt dezgustătoare. Frumosul urs polar este o bestie sălbatică. E departe de romanța de NG. Sau poți să îmi arăți coperta NG care arată hoitul în descompunere al aceluiași urs care a sucombat de la epuizare după ce a înotat de 25 de ori mai mult decît străbunică–su din cauza topirii banchizei. Se prezintă romanța Amazonului și se omit numele corporațiilor care angajază mercenari pentru mutarea sau exterminarea băștinașilor. Și însuși actualul papă este unul din cei care a băgat pula în gura misionarilor care îi organizau pe băștinași să reziste. Iar documentația despre cum se sufocă cu sfînta erecție triburile mărginașe este producția lui Herr Rațingher, la Inchiziția din 1984. Frumos an!

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: