Femeia: tehnologie învechită de spălare automată

E mai rar că am comentarii din partea femeilor. Deși mi se pare absurd, pentru că scopul inițial și demult pierdut de a sălta puțin nivelul discuției fotografice ar fi însemnat că îi privește pe toți fotografii, inclusiv femei. Și, dacă te uiți la cursuri, sau pe bloguri, raportul este cam 1:2. Speculez că ar fi fost 1:1 dacă corporațiile făcătoare de aparatură foto nu ar fi ales calea facilă a prezentării aparatului ca un gaget, chestie care nu este foarte interesantă altora decît băieții rămași în urmă pe partea afectivă, dar cu un buget considerabil pentru a–și face micile capricii.

Oricum, se simte atingerea feminină: ideile sînt clare și separate prin paragrafe. Mai rar la băieți.

nataliacimpoca dixit:

De cand am inceput sa ma uit pe youtube la diversi oameni (care in mod dubios au pareri despre orice bazate pe vasta lor experienta subiectiva) am observat un trend anti-feminist. Iar argumentul cel mai solid pe care l-am intalnit a fost ca feminismul vrea drepturi pentru femei, cand ar trebui sa se concentreze pe drepturi pentru toti oamenii indiferent de sex.

Ai observat consecințele a două curente. Care se sparg ca valurile în capul acestor beneficiari de propagandă. Unul este tendința anti–toate pentru a duce la inutilitatea acțiunii, a gestului. Este un anestezic social. Și celălalt, de sens contrar, dar nu opus, este curentul individualist. Uneori cu consecința lui: după mine potopul.

Primul predică în contra toți și toate. Superficial ca și textele de aici. Dar efortul de a le reconcepe într–o altă formă, distinctă ar fi deja treaba unui colectiv.

Al doilea predică patriarhatul. Pentru că indivizii de pe youtube sînt beneficiarii sistemului. Nu sînt castele inferioare din India. Nu sînt triburile pe care de exterminare din Africa. Nu sînt copiii țiganului care caută la Glina în gunoi. Nu sînt fetele care se vînd pe șoseaua de centură a oricărui oraș mai răsărit al Europei. Sînt bărbați, băieți dacă preferi. Sînt preponderenți albi. În special din Europa sau America de Nord. În condițiile în care bărbatul alb este o minoritate globală, chiar dacă la Boston pare să fie peste tot.

Și eu am avut această placă, recunosc. Și uniformitatea ei mă face să mă întreb cît este culturală și cît este produsul propagandei. Dar dacă este propagandă: a cui și pentru ce? Nu știu.

Lucrurile s–au clarificat foarte mult citindu–l și ascultîndu–l pe Malcom X. Întîi de toate știu acum că nu pot să fiu feminist. Doar femeile pot face asta. Cel mult pot susține cauza. Și chestia cu concentratul pe egalitate pentru toți este o platitudine. Sună frumos. Este la fel de greu de contestat ca și zicalele generate de Lenin. Pentru că tocmai asta este esența. Și aberația în același timp. Pentru că omenirea a făcut progrese considerabile în domeniul relațiilor cu publicul. Nu mai avem mențiuni deranjante ca pe vremea patriarhilor din Palestina. Nu mai există mențiunea feministă: și femeia să nu fie niciodată vîndută pe mai puțin de echivalentul unei puști și a unei cămile decît dacă are un important handicap vizibil prin hijab. Vezi tu, adică lipsește protecția acelei ființe fragile, insignifiante, care agasează cînd își reduce importanța, ca vagin, în mediul familial.

S–a crezut, fals, că nevoia de a oprima femeia a fost înlocuită de progres. Pe alocuri, poate. În general, deloc. Avantajul globalizării. Nu te mai limitezi la spațiul român cînd faci o observație. Doar că, prin industrializare, chiar și a agriculturii!, a scăzut întîi nevoia de prunci. Apoi a scăzut nevoia de femeie. Femeia era un partener la muncă, nu și la profit. Acum nu mai este necesară nici la muncă. Ce ne facem? Le facem să producă. Măcar să aibă un aport la profit. Același lucru s–a întîmplat și cu sclavia neagră în State. Nu Lincon i–a eliberat. Ci the cotton gin. Și atunci ce te faci? Inutili. Dar, dacă ai o idee bună, încă pot aduce profit.

Revenind la palpabil: eu, ca bărbat, trebuie să mă simt amenințat. E drept că fotografie au făcut și femeile încă de la începutul timpurilor. Dar fotografie de război? Dar mers și lucrat în condiții grele? Dar gloria tîmpă a fotografiei de sport? Dar… Pula! Nici un dar. Pot să facă la fel. Și ca venind din inferioritate, din servitute, sînt gata să se dovedească, să se auto exploateze fără normă și fără noimă. Ceea ce eu nu vreau. Și mașina este gata să mă înghită pe mine, fotograful bărbat, în favoarea noilor veniți «flămînzi» de glorie și independență, fie și doar aparente.

Și este și mai ușor să dai în cel mai slab, decît să te sumețești să îți pui scula de care ești așa mîndru pe biroul șefului și să anunți că poate să cheme și patronii să o sugă, dacă nu se crede în stare.

Programator? Eram regii calculatoarelor. Făcute de bărbați, pentru bărbați. Așa scria pe cutie. Dar femeile pot să vină cu abordări noi, creative. Să mă fut! Și uite că s–a dublat numărul de candidați. Scade prețul. Pot să fac un sindicat, să creez autonomie, să mă ridic în contra regulilor și să creez un joc nou. Sau pot să ridiculizez prezența noului venit pe scenă.

De fapt, sînt viermi. Indivizi prea insignificați ca să fie prea siguri pe posturile lor ca să nu se cace pe ei la umbra oricărui val care poate să îi spele de pe nișa pe care au ajuns atît de greu.

Dar, pe langa argumentele tale, cred ca mai e un aspect. Daca folosesti logica asta Bono nu ar trebui sa se cace atata pe el cu copiii din Africa pentru ca sunt copii care mor in Asia. Si daca nu ajuti pe toata lumea, mai bine nu ajuti pe nimeni. Adica e discriminare impotriva copiilor Asiatici, nu? Discriminare pozitiva s-ar numi, nu?

Ooo! Dar mai sînt argumente. Astea sînt doar cele din categoria cum ar fi să fii tu acolo. Sînt argumente palpabile. Numai în zona supunerii sexuale și există și alte mai greu de relaționat cu ele. Unii pot spune că uite că femeile din vechiul testament erau niște profitoare: se făceau cu un patriarh și aveau cort separat de celelalte soții. Dar e vorba de un moș tîmpit care pute a hoit. E vorba de o vreme cînd spălatul însemna dat cu apă pe față dimineața la trezire. E vremea cînd o puteau omorî pentru că nu dădea băieți sau, mai rău! nu făcea copii deși poate jucăria patriarhului nu mai funcționa. Mai greu să relaționezi cu o imagine îngropată de un secol. Sau vai că în India sînt violurile colective. Să nu o dăm în relații sexuale pe același sex. Un tip atacat de o haită de femei turbate. Mai greu să facă desprindere de vagin, mai greu cu rupturi anale. Și totuși, imaginația nu are limite în materie de viol. Dar luăm o variantă foarte cozmetizată și rar întîlnită în natură. Doar că violatoarele nu sînt alese în mod democratic, hai că o iau și p–asta, chit că e nașpetă. E agresiunea. Cum rămîne cu atacul în sine? Cum rămîne cu bătaia de după ca să nu zică nimic? Poate vor să plece cu vreo amintire de la el, un oușor, ceva? Șamd.

Ce ne învață biserica este că imaginația e puntea diavolilor și că viața nu are decît soluții simple. Ca oamenii de pe youtube.

First of all, Bono is number two.

Astea fiind clare, Bono a recunoscut că el nu face caritate. Ci awarness. Asta după ce s–a dovedit cu acte în regulă că, deși prinde sume imense, 95–96% sînt consumate intern de corporație.

Toate astea se rezolvă în cheie anarhică imediat: lîngă tine și atît. Nu te oprește nimeni să fii maica tereza și să te duci în India. Dar, o dată ajuns în India, tot la ideea inițială ajungi: ajuți lîngă tine și atît.

Discriminarea pozitivă mi se pare la fel de aberantă. Pentru că izolează pe beneficiari. Ceea ce se traduce în practică în cu o mînă dai și iei cu două. Vor beneficia de ajutor, dar dacă nu reușesc să își ia zborul imediat, vor fi făcuți poster de mulțimea care consideră că și fără îndeplinirea criteriilor ar fi avut șansa să ia unul din acele locuri considerate puse de–o parte. Pe cînd, locurile speciale sînt de cele mai multe ori suplimentate.

Si logica asta am mai auzit-o odata la o persoana care mi-a spus ca nu ar adopta un copil pentru ca nu i se pare corect sa aleaga dintre mai multi copii orfani. Mind blowing.

Dar ar face tratament hormonal pentru că al meu, al meu, al meu. Patriarhiat. Posesiune. Și discurs corect politic.

Ca și cu feminismul, aveam o problemă cu corectitudinea politică. Adică cine sînt EI să îmi spună MIE cum să mă manifest?. Era un atentat la libertatea mea de exprimare. Apoi am realizat că nu știu cine sînt ei. Apoi mi–am dat seama că nu prea mai e mare lucru care să mă restricționeze pe mine. Bine, mai mulți ar fi interesați de o pedeapsă fizică adusă nenorocitului, adică mie, dar e mai complicat. Ca și Occupy cu măștile cu Guy F puse, și eu sînt Criticul Foto, Radu Drăgan, Vladimir Chira, Nelu Botez și încă cîțiva. Mai bine nu ne gîndim.

Între timp am realizat că am personal o problemă cu subiectele discursului corect politic. Și că, prin educație, asta ar trebui să fie un concept care nu poate veni nimănui. Dar atîta vreme cît există discurs corect politic, undeva este un fals. Fie la gura care vorbește. Fie la urechea care ascultă. Iar eu consider că este aiurea să stabilești că ĂIA fac și dreg. Că ĂȘTIA sînt niște sfinți. Că ALEA se fac vinovate implicit de asta și aia. În unele părți ale Africii, dacă clitorisul iese de sub calotă trebuie tăiat! În România, dacă are clitoris înseamnă că are ca scop în viață să se frece ca motanul de orice mișcă. Dacă are vagin și mașină simultan, trebuie să aibă ca dorință ascunsă să reguleze schimbătorul de viteze. Șa

Ar fi amuzant să îi livrezi persoanei cu adopția continuarea raționamentului. Continuarea la care nu s–a gîndit cînd a ales această mincună de cusut cu ață albă. De ce nu participă la îndepărtarea sursei problemei orfanilor: biserica în toate formele. Căci fără biserică, oamenii ar avea acces la contraceptive acoperite de asigurări. Căci fără biserică, cei care au ratat faza cu contraceptivele vor avea acces a avort gratuit. Căci fără biserică toți copiii ar fi doriți într–un fel sau altul. Și nevoia de adopții ar trebui să aștepte pînă mai sînt generați orfani prin accidente nefericite, în cazul în care familia extinsă nu îi poate prelua.

Doar că fără biserică nu ar mai fi industria înmormîntărilor. Fără biserică nu ar mai fi industria botezurilor. Fără biserică nu ar mai fi industria păcatelor și salvării de păcate. Și cînd nu mai postulezi că copilul are suflet de pe cînd mama era doar un ovul nou creat în ceea ce urma să se nască ca mama mamei, poate o sarcină pierdută nu ar mai duce la atîta disperare. Cînd copilul va fi produsul mediului în care crește și nu un cadou special din partea zeilor cu cod de bare pe lateral și adresă de semnat pe cur poate ar fi mai simplu să mai faci unul.

Anunțuri
Etichetat ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: