Costă să faci un bloc mare, nu costă să fii pozar

Punctul culminant al creației românești artistice contemporane se poate numi improvizație. Încropeală ar fi un termen mai sincer. Cusut cu ață albă ar fi o precizare necesară.

Pe cînd bășina de Andrei Pandele ajungea adus de fantoma lui taică–său la Perpignian și eu ajungeam cîțiva kilometri mai la vale în Catalonia la Collioure. Tîrg. Orașul plin. Vacanțe. Mai în deal de plajă și biserica marinarilor e o casă. Și acolo era o expoziție. Era pe sfîrșite. Și cînd am dat o fugă de la Perpignian să iau cartea expoziției, deja se închisese și pregăteau altceva.

Subiectul era Matisse. De săracu’ a auzit toată prostimea. Nu că era prieten cu HCB. Ci că din niște sute de lucrări a făcut și „Ia românească”, numită la Paris ceva mai simplu „bluza românească”. Tot aia.

Într–o sală era expusă o carte. Cum a lucrat el să ilustreze o carte. Pagină cu pagină. Fotogramă cu fotogramă. Și cîteva aveau variante.

Mă uit la procesul similar în spațiul cultural românesc, fie că e Spania, Elveția sau Republica Moldova. Programe au toți. Puțini plătesc pentru ele. Dar e dreptul plebei să se scalde în soft de cîteva mii de euro. Cam așa fac și maneliștii poze cu banii aruncați prin jurul lor.

Dinu Lazăr face muzica. Ion Caramitru face pozele. Cosmin Bumbuț pune cuvîntul înainte. Și dă Răzvan Penescu la cineva să le bage într–un PDF. Artă, frate! Artă, soro!

Ăștia sînt îndependenții. Cei care pun gratis maselor să se adape. Cei care evadează costurilor de tipărire și promovare a unei cărți pentru a se ocupa de arta pură.

Unii–s mai șmecheri. Bagă PDFul pe fr–un sit care îl scoate doar ca flash. Poate cer și 99 de cenți să ai acces. Altă calitate? Nu.

Zero. La o discuție cu arhitectul care a conceput Opera Center din București, acesta se scuza după formula pandeliană: cică el a vrut altceva, dar clienții i–au impus. Cică ar fi fost frumos de tot și întegrat la decor. Cica pe carea care nu se vede, de lîngă case se poate observa ceva cam așă, dar nici aia prea clar. Trebuie să știi unde să stai. Trebuie să știi unde să te uiți. Trebuie să știi ce să zici ochiului să vadă.

Acum, pentru o monstruozitate de ciment și sticlă ai unele restricții. Nu degeaba s–au abuzat relații pentru a pune gheara pe o poziție care nu doar să strivească panorama pe Cheiul Dîmboviței, dar și să–și bage picioarele și în Piața Operei. Și semnăturile pentru astea niște Andrei Pandele au dat, dacă nu chiar maimuța.

Voi, ca hartiști ‘eftini ce probleme aveți?

Pictori, desenatori, graficieni, ilustratori, fotografi. Materialele proaste sînt ieftine. Materialele bune oricum nu vor rezista războiului atomic. Așă că, ce?

Există artă în România? NU!

Anunțuri
Etichetat ,

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: