Mult alb. Puritate.
Albul înseamnă puritate. Hoitul musulmanului supus coranului este îmbrăcat în alb. Mireasa e îmbrăcată în alb. Pentru că ar trebui să fie fată mare. De ce? Asta nici ea nu știe. Doctorii sînt în alb. Și dințarii sînt în alb. Dar și măcelarii. Suav, nu?
Pe de altă parte, popii sînt în negru. Între ei, doar papul național vine în alb. E fată mare?
Galben înseamnă pipi. Dar un țărănete, o dată, avea bani. Și el a auzit că galbenul s–ar vedea de departe. Cum se băgase în afacere cu taxiurile, el a dezvoltat un raționament cum că ale lui s–ar vedea de mai departe. Așa zice legenda. Și dacă se vede de mai departe un taxi asta mă oprește să mă urc în cel oprit în fața mea? Anii au trecut și nu galbenul este cea mai vizibilă culoare. Dar în orașul țărănetului toate taxiurile sînt galbene. Același tip de galben. Și în alte orașe tot așa. Dar trebuie taxiul să fie galben? De ce? În onoarea țărănetului fără statuie? Ca să nu sară de pe pod stră–strănepotul lui depresiv?
Maro înseamnă caca. Înseamnă și UPS. UPS are culoarea patentată. Și există și descrieri precise al maro UPS. Caca e un evantai de culori. De la galben la verde. Dar, popular, este considerat maro. Maro ca ciocolata. Sau pasta de castane. Sau trufele. Bine, românul nu știe ce e aia ciupercă. Dacă nu e aia albă din supermarchet, în formă de ciupercă și nici aia din cărțile de colorat cu pălărie roșie cu picățele albe, tot în formă de ciupercă, atunci crește în pliurile pielii. Dar există și ciuperci care nu sînt în formă de ciupercă.
Unii oameni sînt cotați drept negri. Deși majoritatea au pielea neagră. Unii nici măcar nu sînt negri, sînt de o culoare mai închisă decît majoritatea care fixează standardul de frumusețe plus niște elemente faciale mai rar întîlnite în populația majoritară, cum ar fi un nas mai lung sau mai lat, niște buze mai așa. Și toți ăștia sînt negrii. Cică diavolul e negru. Ca popa. Dar diavolul are și o imagine înrudită cu a lui Pan. Cultul lui Pan a fost, se pare, o problemă pentru sectele creștine la începuturi. Dar cică sînt mulți diavoli. Și feluriți. Dar imaginea persistă. De ce? Lipsă de imaginație?
Roșu. Sînge. Sînge menstrual. Bordel. Culoare de atras atenția. Fetele cuminți se dau cu alifie roșie pe buze și își vopsesc unghiile în diverse nuanțe de roșu. Dar nu sînt curve. Vor doar să fie apreciate. Pentru creierul lor, nu pentru vaginul lor. Dar nu ar pune mîna pe o carte nici să–și salveze mama de la moarte sigură. Adică citește. Porcării lizibile. Scrise mare. Cu coperți stil Răpirea din Serai. Care se dau gata în 2–4 ore.
Albastru. Ca cerul gri de ploaie. Ca apa maro de la mîlul romantic pe care românii nu îl curăță. Sau ca apa gri a Dîmboviței, gri de la cimentul prin care curge o imitație de rîu care maschează o mare de căcat. Sau albastru închis ca apa lipicioasă a mării la Năvodari, lîngă piscina de petrol Midia. Albastru de metil. Albastru ca legătura de cap a fetei cu perlă a lui Vermeer. Dar de ce era albastru? Mă rog, citesc într–o revistă că fundalul negru era verde. Dar s–au dus culorile din lac. Asta face tabloul o operă completată de hazard? De Sfîntul protector al pictorilor cu lucrări vîndute scump după moarte? Sau un rebut?
Criticul Foto 