Puțină matematică

O poveste este despre situații extreme. Cică în asta se potrivește cel mai bine revelarea personajelor sau a poveștii. Au apărut povești de dată recentă care să nu respecte măsura asta, dar sînt mai mult experimente, proba că se poate și altfel. Cum povestea nu pare să mai fie de ajuns pentru o populație suprasolicitată și suprasaturată față în față cu niște indivizi cărora li se cere să producă într–un ritm nemaiîntîlnit pînă acum. Așa că se adaugă artificii. _Déjà vu_, producție Hollywood cu Denzel Washington. Scena merge încet. E idealizată. Bagă simboluri pentru toată lumea: copii, militari în permisie, veteran bătrîn, bătrîn neveteran. Ceva să relaționezi pentru fiecare. Și bum! Teroriștii. Publicul știe de dinainte că e rău, că sînt teroriști. Are timp să relaționeze cu suferința. Agitație. Locul delictului. Mă rog, trebuiau să stingă focul și să tragă epava la mal. Explozia este atît de puternică încît dezintegrează pereții machetei. Și totuși, între sacii cu cadavre e un telefon mobil care sună. Familie. Lacrimi. Cineva, undeva, nu știe ce s–a întîmplat și, vai, drama! Doar că explozia a fost puternică. De unde saci, dacă sînt puține resturi? Dar cum a scăpat telefonul? Moto–Nok–pple sigur! Și, acolo, sub pod, dar mai la margine trebuie să fie semnal, cum altfel să vorbească agenții? Sigur releul era aproape, dar nu prea aproape cît să fie afectat de poc. Dar apa? Mobilul a stat cu corpul în apă. Sigur nu e nici o problemă? Cui îi mai pasă? Era genială ideea cu telefonul care sună, fără să exagerezi cu familia care nu găsește pe cineva. Oricum vor apela și la artificiul direct în mai puțin de un sfert de oră.

Asta puteți face și în fotografie și în orice formă de circ. Problema este că ei sînt Hollywood și voi niște amărîți. Ei pot să facă erori dintr–astea. Au vedete. Au afișe mari. Au rețele de distribuție internaționale. Au site–uri care să le cînte osanale. Au critici și analiști care să facă tam–tam cînd publicitatea nu ajunge. Și ce dacă e evidentă tehnica? Și ce dacă au erori? Nu există publicitate negativă. Controversă. Un film palid se dovedește a avea atîtea găuri că putea fi promovat drept sită. Lumea merge să vadă ridiculoșenia. Lumea se duce cu foaia tipărită în mînă sau în minte ca să îi depășească intelectual pe cei care au făcut filmul.

Voi sînteți puțini. De cele mai multe ori unul sau doi. Rețeaua de distribuție este un agent care să meargă ca bragagiul cu marfa pe la posibilii clienți. Unii sînt atît de tîmpi încît cred că o companie de microstoc sau chiar ceva mai mare, să zicem Getty sau MediaFax ar putea fi rețeaua lor de distribuție. Nț. E a proprietarilor de drept. Tot ce puteți avea, dar nu la aceeași scală este Internetul. Pare la fel. Nu e la fel. Rețeaua lor e orientată în afară. Orice fel de idiot cu priză la public, cu audiență. Rețeaua voastră e orientată înauntru. Un cerc, o cutie, paralelipiped. Totul se reflectă înauntru pentru fascinarea, seducerea, regularea membrilor participanți. Niște viermi care au așa mare nevoie să se cocoațe pe un fir de iarbă că uită de ce au intrat în horă.

Deci scorul este mult la zero. Așa că, și dacă nu faceți greșeli, tot nu este de ajuns.

O să ziceți că nu e bună comparația. Dar este foarte bună. Filmele astea se produc cu cîteva milioane de dolari minim. Plus încă o dată pe atîta campania publicitară. Și toate astea nu pentru artă. Și nu pentru amuzamentul maselor. Ci pentru că niște investitori vor să bată dobînda la bancă. Majoritatea fotografilor sînt tot în aceeași stare, doar că mult mult mai proști. Adică niște pigmei intelectuali care vor să frece cît mai mulți bani în lăbuțele lor. Niște Ufo care se vor Bumbuț. Niște Bumbuț care se vor Becali. Șamd. Avantajul piticilor cu aparate foto este că sînt mici. Mici și flexibili. Ei nu au un produs de 10.000.000,00$ care trebuie să producă un 10% profit. Ei au un căcat de vîndut la echivalentul unui salariu decent plus cota parte pentru uzura aparaturii.

Care e filosofia? Ce e atît de greu? Ce îi oprește pe toate labele din jurul curului gras al lui Dinu Lazăr să își atingă fericirea? Înapoi la socoteli.

10 milioane. Dolari. Americani. Dați deja. Trebuie să se întoarcă. Cu dobîndă. Asta nu înseamnă că 1 milion de guguștiuci trebuie să meargă să vadă cu ochii lor cît de prost este filmul la 10 dolari biletul. Pentru că din cei bani de bilet se scade cheltuiala cu tipărirea biletelor, curentul pentru proiector, salariul femeii de serviciu care curăță după papagali, șamd. Trebuie vreo 10 milioane de guguștiuci și pupeze. Dacă se implică Vodafone în promoție ei nu o să vrea să cumpere biletele la prețul afișat, așa că numărul de vizionări trebuie să crească. Tot mai sună greu să produci ceva care să dea rezultate?

Anunțuri
Etichetat

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: