Ghiță XIV, assistant manager – Romanță în 18 părți, azi partea 12

Vasile dixit::

Spui de facultatea de filozofie ..dar citi studenți termină anual in romania la sta si la privat ? Care este ultima medie cu care se intra la medicina acum si care era înainte de 89? De unde atâta nevoie de oameni cu studii superioare? Piața muncii are nevoie de atâția oameni “calificați” ? Promovarea in rândul profesorilor se face pe baza de pile sau de relații? Salariile profesorilor chiar sunt in concordanta cu munca lor ?

Stai.

Asta e complexă.

Facultatea de filosofie ar fi un standard ales arbitrar de mine pentru gîndire. La români inginerii gîndește. Și nu sînt în stare să producă altceva decît copii jegoase după realizări vechi. Și efemere în comparație cu originalul.

Inițial. La noi. Și cam peste tot în lume și acum. Stat echivalează cu nu scoatem profit. Deci nu ne interesează foarte mult curul tău. Și privat echivalează cu profit. Adică murim să–ți vedem erecția, pentru asta am cumpărat și o tipografie ca să facem diplomele mai repede.

Azi, în Ro, este precis același lucru. Profesorii se bat ca ultimii cocalari ca să intre pe listele de predat la ăia cu bani. Ca apoi să fie atît de vite încît să se pișe pe propria sursă de venit. Și studenții, îmbătați cu acest wiskey zaharat, stau în genunchi. Ei au venit pentru diploma multicoloră.

Vrei să învețe? Vezi discuția cu Radu Drăgan. Nu e doar că le–ai pus la avizier că e gratis. Trebuie să îi și intereseze. Și trebuie să fii sigur că ceea ce îi interesează este ce urmează să zici tu și nu ce au înțeles ei din rezumat.

Sînt la curent cu dilema mediei de intrare la medicină. Te asigur că cei care au terminat pe vremea aia cînd se intra cu medie mare sînt de rîsul lumii în spatele lor. În față sînt respectabili pentru că fac cu 1–2.000€ pe lună mai mult decît alte domenii. Și sursa problemei este tocmai în faptul că acea corelație nu îți aparține, ci ai preluat–o din aer. Dacă ți–ar fi aparținut ai fi remarcat că fizica de clasa a 12a are puțină relevanță în tratarea unui cancer. La fel cum abilitățile de algebră avansată sînt nule cînd este să faci fracții în condiții de stress. Morala: or avea nota 10 la integrale pe test de 2 ore scris, dar cînd moare pacientul le tremură mîna cînd trebuie să calculeze miligrame pe kilogram de pacient.

Tocmai mi s–a povestit despre doi radiologi români care își fac de cap într–un spital german. Radiologii „din oraș” și chirurgii de la spital au deja destule dovezi medicale cît să le termine 5 cariere medicale. Dar chirurgii nu vor să rămînă fără serviciu, pentru că sînt singurii anesteziști din spital la momentul actual. Iar radiologii din privat nu vor să renunțe la diferența de salariu. Morala: românii vor rămîne acolo pînă se va trezi vreo rudă să facă scandal. Și pacientul nu va avea suportul medicilor de care ziceam pentru că le convine combinația actuală, chiar dacă sînt revoltați de incompetența românească.

Am relatat cele de mai sus unui asistent universitar de pe radiologie. Român. Format în România. Ar putea să fie tatuat pe cur cu Made in Romania. Este convins că nemții sînt niște rasiști, că „școala” românească este extrem de bună și că astea sînt doar bîrfe din partea unor invidioși. Pentru că, bineînțeles, nu încape îndoială că dacă sănătatea pacientului ar fi în joc, nici un medic nu ar pregeta să sesizeze organele competente. Blah.

De unde nevoia de studii superioare? Că așa merge evoluția. Bacalaureatul însemna că ești om capabil. Meditații. Presiune de jos ca să iasă mai mulți calificați. Corupție. Presiune de sus ca să fie subalternii lor mai cu moț. Pînă în 1990 era sfînta repartiție. Și era coruptă. Mulți săreau și se mutau de la locul lor cuvenit. A picat repartiția. Și au început să apară directori care vor secretară tot mai șmecheră. În final, tot aia pe nivelul lor va fi cea care va rămîne în post. Dar acum scria 3 limbi străine, diplomă universitară, competențe Word și Excel. Într–un fel, directorașul cel tembel a retrogradat cîteva clase: dintr–o babetă rea care știe să selecteze cine intră și cine stă la ușă și care bate 60 de cuvinte pe minut la mașină, acum avea o pițipoancă care bătea cu un deget cam 0,3 cuvinte pe minut la calculator și care știe, în zilele bune, să bată spună bună ziua în 5 limbi.

Triumful imbecilității. În loc să angajezi un tîmplar bun și un traducător, angajezi unul mediocru care pare să știe italiană. Cine plătește? Clientul idiot. Care vrea rapid ȘI ieftin. Cine suferă? Meseriașul idiot. Care bombăne că alții mai proști i–ar lua locul.

Îi văd prin străinătățuri. Se adună un mecanic auto specializat în tunat motoare, sau un electrician sau mai știu eu ce cu unul care face tinichigerie. Aduc niște ucenici. Iau un teren la o margine de oraș. Mai vine un asociat cu camion de tractat. Reciclează o baracă din tablă ondulată și ete garajul. Mers la bancă pentru credit, luat utilaje la mîna a doua de la unul care se retrage. Și, impreună, au secretară, avocat, notar, tot ce le trebuie. Încep contracte cu companiile de asigurări și alte socoteli.

Treci granița în lumea vitelor ale căror terenuri sînt delimitate în zig zag. Nu știe decît Dacie. Sau decît Oltcit. S–ar băga la orice mașină. Dar nu poate da mașină în schimb cît repară mașina ta. Și nici nu e prost să dea garanție 60 de zile la o lucrătură de care nu știe dacă ține pînă săptămîna viitoare. Îi e frică să se asocieze. Pentru că știe că celălalt îi va face ceea ce și el i–ar face lui. Nu vrea să plătească „din banii mei” secretara. Sau dacă o plătește, vrea sigur ca aia să se și fute. Așa că se face angajat ca să plătească altul secretara, din banii lui. Și ca să fie altul cu responsabilitatea garanției, cînd e cazul. Și creditul îl va face pentru un televizor cu diagonala mai mare.

Copiii animalelor ăstora sînt acum universitari. Nu mai stau în genunchi, nu mai sînt instalatori. Sînt calculatoriști și stau în fund pe un burete. Cum descoperi care e mai bun? Care are dosarul mai gros. Cînd, în vest, au o diplomă și aia fac pînă mor, ăștia au chestii mai mici, dar puzderie. Și merge afacerea. Instructori Cisco, Microsoft, Adobe, tot ce vrei! Pentru că e o afacere bună, atîta vreme cît au bani. Contractele tot indienii le iau că sînt mai ieftini la aceiași putere de înțelegere a englezei.

Ar putea să aibă propria antepriză, oriunde pe fața pămîntului. Dar asta ar însemna că ar petrece două treimi din timp făcînd administrare: du asta la contabil, raportează aia, calculează oferta, licitează. Așa e pur și 8 ore pe zi fie face programare, fie freacă menta. Amploaiat. Și băiatul care aduce în firmă bidonul cu apă e plătit de un altul. El poate să fie mîndru: are foaie de salariu în fiecare lună și banca poate să îi spună cu precizie cît poate să ia împrumut fără să mai depună un plan de afaceri sau alte cereri fanteziste.

Iată de unde nevoia de oameni calificați.

Ghiță I era băiat de grajd. Un nivel cultural și intelectual potrivit cu tata lui Sergiu Nicolaescu. Ghiță II tot băiat de grajd. Același boier. Sau ginerele boierului bătrîn. Generațiile se succed. Ghiță XIV este assistant manager. Nu e nici șofer, nici mecanic: meserii fără studii superioare. Ca bani și ca respect stă mai prost decît vizitiul boierului din zilele lui Ghiță II. Dar consolarea este că nu se murdărește pe mîini. El nu mai remarcă lipsa cailor din tabolu, deci aberația existenței grajdului. Ghiță XV e project manager. Adică înapoi la căsuța de start. Adică vine vătaful, îi fute un șut în cur de să–i rupă noada și urlă: Ghiță, tu–ți morții mă–tii, fugi și să aduci pe vizitiu, să dai apă și ovăz la cai și să–i zici curvei ăleia de nevastă–ta să dea cu cîrpa prin trăsură că mi s–a plîns boierul că era plină de praf! Schimbarea notabilă este absența șutului în cur pentru că directiva vine pe email acum. Ghiță XV trebuie să se ocupe și de catering, ceea ce Ghiță I, cu aroma–i caracteristică de bălegar, nu făcea.

Salariul profesorilor este ca plata pentru donația de sînge. Vin cei mai răpciugoși și mai anemici că au nevoie de masa caldă.

Anunțuri
Etichetat

Un gând despre „Ghiță XIV, assistant manager – Romanță în 18 părți, azi partea 12

  1. vasile b spune:

    asa zicea si fata de pe trafic greu de la caracal ” Da Domane sa fac si eu o muie, sa am ceva cald in burta”

    „mecanic auto”
    toata treba de la curvasareala autohtona.
    frica de a lua tazpa si graba de a da tapa clientului , ca daca nu-i dai tu, vine altu si i-o trage :)

    Mai nou mecanicul deschide sopronul si subcontracteaza toata munca. aia care iau contractul subcontracteaza si ei ..si uita asa ajunge salalriul la 2 lei pt pulime.

    Citi vor calitate? vrei sa-ti zugravesti camera? simplu ori pui mina pe bidinea ori chemi pe cineva . care este prima intrebare pe care o pune romanul zugravului ? „cit ma costa?” nu-l intereseaza daca ala se pisa pe perete si iese alb . Nu-l intereseaza calitatea , doar pretul . Apoi se plinge ca zugravul la tapuit . Caiet de sarcini ? Contract ? Factura ? Nimic
    Hai ca merge si asa!

    integrala de volum din clasa a xii-a poate ca nu o sa-i foloseasca niciodata unei odrasle a lui Ghita I. ca si fizica unui student la limba araba.dar ce conteaza ?

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: