Citeam deunăzi pe Internet cum se adunaseră unii, niște americani, și dezbăteau de mama focului de ce artiștii nu mai schimbă lumea. Cred că artiștii au schimbat mereu lumea în felul lor. Republica nu a apărut ca rezultat al unei sculpturi, cum nici despotismul nu a căzut din cauza unei litografii. Întîi de toate se pune problema, că în stilul junta militară nu prea ai cum să schimbi lumea nici cu pistolul. Sînt oameni care se instalează după folosirea pistolului care schimbă lumea, actul în sine rămîne nul, dar citat în istoria de manual școlar ca o mișcare vizionară care, accidental, maschează prin măreția sa acțiuni ulterioare. Pentru cine are dubii merită încercată o lectură destul de lejeră, comparabil cu diareea unor țariști chiar scurtă, Ferma Animalelor. S–a făcut și desen animat pentru cine are nevoie, dar e cam greu să comprimi totul în 2 ore, fiind mai lungă decît O Scrisoare Pierdută.
Și oare se merită să salvezi lumea? Nu mai bine te salvezi pe tine? La noi, asta este mantra nou–veniților. Eu–Eu–Eu. Iar salvatul pe ei înseamnă abonament de telefonie mobilă cu minute nelimitate pe viață și două cartușe de țigări pe săptămînă livrate la ușă. Au ajuns atît de jos că nu își mai pun problema să evolueze spiritual, să devină o altă persoană. Bine, vor să devină altă persoană: vor să fie o creatură șamponată, cu implanturi de silicon care să fie chemată la televizor. Un fel de „If I were a rich man” din Scripcarul pe acoperiș. Partea mai puțin romantică este că o creatură care și–a fixat astfel de obiective nu are cum să evolueze decît pe direcția pe care singură și–a impus–o. Nu poți scoate dintr–un Andrei Pandele sau pretenarul lui de dată recentă, Cosmin Bumbuț, un om cu vederi înalte. Cel mult un om pe tocuri înalte. La fel cum culmea iluminării pentru un mocofan ca Ufo o să fie mereu gresia cu filigran din baie, parchetul pe care l–a pus el cu mîna lui sau havuzul cu amorași marmorați și intrarea cu coloane grecești din dosu’ casii.
Trebuie altcineva pentru creație artistică. Unul a cărui faimă să vină din Facebook dacă vă place. Dar nu din cauza campaniei pornite de lăbuțele lui migăloase la tastatură trimițînd tweets și actualizări pe blog. Poate din efortul celorlați care vor crede în el, care vor simti nevoia să își trîmbițeze descoperirea lumii întregi. Aceștia există deja. Dar nu în România. Probabil pentru că nu au fost destui studenți străini în România.
Criticul Foto 