Vama fotografilor de azi

Mă uitam la pozele unuia. Artist se pare. Sau, mă rog, ceva acolo și el. Mai mult portrete și conceptual: adică merge la salonul auto și pozează direct subiecții în sutien, nu mai include și proprităreasa. Bag seamă că nici din sex șouri nu prea ratează. Era în plan un articol despre el. M–am răzgîndit. Nici măcar la capitolul slabă calitate nu excelează, doar niște poze de vacanță mai periate. Aici e și problema: problema care m–a deturnat în plan. A făcut băiatu’ ăsta multe serii în Vama Veche. Cred că vreo șase am văzut. Ba chiar nu și–a dat seama, într–un cadru, că a fost în prezența măreției și Florin Ghioca este foarte în ceață și nu mai revine în cadrele ulterioare.

Mi–am amintit de Vama Veche. În ’80 era prilej de nudiști că era cam departe de zona umblată. Oamenii veneau și stăteau o lună nu cele 12 zile de concediu luat prin sindicate. Și mai erau bohemii care vroiau să și–o tragă în liniște departe de soț sau soție. Luai cameră la cineva și nu–ți cereau buletinul la recepție. În plus, toți ceilalți erau fie cu aceleași scopuri, fie nu–i interesa deloc subiectul. Pe cînd în stațiunile consacrate și amenajate mereu puteai să mai dai peste cineva cunoscut care nu era la curent cu pasiunea înfiripată recent.

A venit 1990. Știu că lumea a fost deja programată să gîndească în ’89 și dup’aia, dar să fim serioși! Vara a picat în 1990. Hotelurile erau la fel de depresive, mîncarea la fel de proastă, dar nu mai era problema cu buletinul. Doar să nu aduci mai mulți în cameră. Și dacă nu vroiai să te întîlnești cu cunoscuții puteai să te duci în altă parte. Gen la munte vara sau la mare toamna–iarna. Așa că au rămas doar veteranii cu rulotele să meargă în Vamă și puștanii cu burta goală. Pentru ei se deschidea un nou orizont: puteai să iei cortu’ cu care a făcut bunicu’ războiu’ și să stai toată vara la mare, confort unu, direct pe plajă să–ți intre apa în lucruri cînd e furtună în larg. Sau, varianta doi: să lucrezi pe vapor. Te duci în stațiuni, ți se dă un loc unde să te întinzi cam ca în Prinț și cerșetor, muncești pe mai nimic. Ceea ce era deja mult mai mult decît obține un imbecil de pozar cu vise în 2011. Munceai toată ziua, furai de prin farfurii, beai toată băutura rămasă în pahare, apucai să faci ochi dulci celor veniți în sistem sejur. Apucai să stai tot sezonul și puteai să aduni și niște bănuți din bacșișuri. Mulți așa au cunoscut conceptul de iubire de o vară. Am cunoscut și povești finalizate în relație pe termen lung, copil, verighete, alea–alea.

Vama era pentru cei din prima variantă. Numărai bănuții și te duceai cu ia–mă nene pînă la Mangalia în piață să iei vegetale ieftine înainte să se fi întronat sistemul vegetarienilor. Cei mai avuți luau de mai aproape și plăteau diferența. Față de cei din stațiuni nu veneai cu bani în plus, dar nici nu aveai o vacanță americană à la Work and Travel. Bude nema, dușuri idem. De–a dreptul Comuna primitivă, sau ceea ce au predat profesoare idioate la școală.

Cum unii din puștii care veneau au început să își formeze o aură mai specială între colegi plus ideea de corpuri goale și sex în fiecare cort au început să apară curioșii. Stăteau mai puțin, căscau gura, dar nu deranjau. Buuun.

Pînă a venit un șobolan chel și cu privirea slabă: Mircea Toma. El și asociații lui au descoperit potențialul cu bani. A venit, a mîncat pe terasele de atunci și a decis că e vremea pentru o nouă ordine și și–a adus trusturile din București ca să–i acopere pe localnici. Ba chiar a avut și întîlniri cu primarii să aibă el drept de decizie ce se ridică și ce nu pe acolo. Deja apăruseră mașinile parcate aiurea, dar muzica putea să fie oricum: te duceai mai încolo și vîntul ducea departe zgomotul.

Trusturile bucureștene au venit cu decibeli. Au venit cu reclamă, pliante, fițe. Indivizi care cred că sînt mai răsăriți decît maneliștii declarați pentru că ei ascultă un spaniol gitano care cîntă despre banii și dușmanii într–o limbă pe care ei nu o înțeleg, chit că o trec pe sivi ca mediu sau fluent. Era rău, dar nu prea. Dacă spre faleză deja se împuțea treaba, spre bulgari, pe unde erau cei cu caravanele era bine și liniște. Între cei pe stil vechi a continuat sexul și consumul de substanțe controlate. Între cei pe stil nou s–a perpetuat gîndul la sex și blestematul că intră nisip în sac, că e nisipul tare subt poponeață, ba chiar și rece dacă n–ai izopren.

Practic se scindaseră în două lumi: intrușii care pofteau la băile noaptea ale celorlalți și ceilalți. Încă mai era bine. Înainte de primul Stufstock era rock. Poate muzică populară prin case. În anul primului concert al găștii de racheți de la Academia Cațavencu s–a schimbat treaba. A fost prima dată cînd am găsit în buricu’ satului drumul blocat cu mașini nemțești noi și manele duduind la boxe mari pînă pe plajă. Deja erau standuri acolo: Humanitasul și restul prietenilor lui Mircea Toma cu afacerile la care erau ei acționari. Orașul se mutase acolo. Luni parcă revenise lumea de dinainte prin plecarea plevei. Dar mizeria rămăsese. Au apărut conversații și zvonuri despre furturi. Nici o agresiune, dar furturi. Cu niște ani înainte ce puteai să furi erau cîțiva bănuți, țigări și niște brățări home made. Nici măcar chiloți uzi nu aveai cum să iei că mulți nu aveau și ceilalți îi purtau pe post de pantaloni de seară după apusul soarelui. Acum se venea cu laptop, cameră de filmat, aparate foto, telefoane. Și, cum pleava era obișnuită cu camera de hotel, nu au înregistrat că nu au cheie la fermoarul de la cort. Ba chiar că e mai bine să–l lași deschis ca să se ventileze plasticul. Au aflat, că față de camera mucezită de la Neptun, aici te scoate soarele din cort la prima oră și că, în Vamă nu prea sînt copaci să te pui la umbră. Nici de umbrar nu prea mai era locul ca vineri începea să se scurgă canalizarea orașelor spre litoral și devenea o aventură să se îndrepți noaptea spre cort după ce ai băut.

Am revenit. Nu cunoșteam pe nimeni. Și era buluceală de parcă băgaseră mărțișoare în Romană! Orașul. Anonim. Nu așa se chema și fundația căpușă? Puștii stăteau ciorchine, pînă și la toalete mergeau împreună să nu se piardă. Nu mai exista colaborare: fiecare stătea cu cei cu care venise, să nu se piardă. Au apărut suspiciunile de oraș. Înapoi Pe Motoare, o țoapă dolofană se confesa prietenilor cu căști de motociclist puse ostentativ pe masă: „și au venit doi, s–au dezbrăcat și au umblat așa pe plajă în văzul lumii”. Atunci m–am revoltat, mai tîrziu am înțeles că cei pe care îi știam erau intrușii. Am stat în 2 mai, mi–era pur și simplu frică de mizeria de București. A doua zi. Am luat primul microbuz spre Vamă. Acolo o figură cunoscută. Unde–s ceilalți? Păi figura a venit cu partenerul să îi arate lumea și ce a fost. Restul mergeau acum prin Grecia. Unii în Croația.

Toate astea au fost reîmprospătate cu pozele lui pulică, fotograf de geniu. Poze de unu mai muncitoresc. Cînd toată prostimea se duce să–și inghețe curu’ și alte părți, pentru că de fiecare dată revin surprinși: cum de era frig la început de mai. Unii mai intră în apă. Dar majoritatea oricum nu au ce le trebuie: nu au haine potrivite, nu au cremele necesare, le e frică să nu li se fure botinele de piele întoarsă și, vai, dacă răcești la burtică?! Apoi imaginile cu iulie sau agust. Pleavă. Lume în haine de oraș. Ar fi ridicol în decorul de plajă. Dar imbecilii mereu pozează dinspre mare spre betoane. Așa că se pierde și ridicolul într–o mare de banal.

De ce pozează dinspre mare spre uscat? Pentru că hainele de oraș nu fac bine în contact cu apa sărată. Așa că orășenii stau pe alee. Dacă nu erau atît de multe mașini ale cocalarilor de multinațională — lucrezi la multinațională? te duci vineri pe ambuteiaj sau sîmbătă dimineața cînd pleacă tardivii și te întorci duminică oricînd după prînz? te duci cu mașina ca să ai confort personal și să nu stai la grămadă cu fraierii din trasportul în comun? atunci de tine e vorba! — maimuțele ar fi stat cuminți pe asfaltul cunoscut. Dar, cum sînt atîtea mașini, mulțimea se împinge singură, ca o cireadă de vite Malboro, spre apă. Mai vine cîte o poetesă cu sandale hipioate în mînuță să–și înmoaie lăbuțele în apă precum ciuta botul și cam atît. Să de dezbraci? S–ar strînge lumea ca la urs. Ei plătesc ca să intre la spectacolele porno gen Eros Show. Sex? Haha. Acum se vine cu sexul la pachețel de acasă. Vii cu relația gata făcută și o consumi pe ascunse să nu afle flămînzii de afară.

Partea foarte proastă este că, după ce au distrus un eco sistem funcțional, cocălărimea Academiei Cațavencu et company (Anonimvul, Humanitas, Cărturești, trusturile media, trusturile de distracții gen Club A, șamd) începe să se plictisească. Pentru că imbecilii nu pot să producă nimic nou: același lucru din nou și din nou pînă e greu de digerat chiar și de fanatici. Plus că e scump. Plus că promisiunea de sex s–a cam răsuflat. Clientela începe să se blazeze. Începe să fie deranjată de prețurile ăstora puși pe omorît găina de aur. Începe să deranjeze timpul în trafic. Dacă pînă la Constanța ai vreo două drumuri, de la Mangalia e aceeași șosea cu două benzi pe care oprește fiecare dobitoc care are o treabă pe marginea drumului. Unde mai pui că stațiunile au devenit subit mai ieftinuțe și astfel traficul s–a multiplicat corespunzător: stai la bloc în Constanța și conduci pînă în cluburile din Vamă. Cînd te saturi te întorci în liniște, departe de cozile la WC și duș.

Să bei și să adormi intoxicat pe plajă. Să te trezești și să te întrebi ce deranjază mai rău înțepeneala de la frig, amorțeala de la dormit pe tare sau durerea de cap de la pileala ieftină? Nu pot monșer, sînt cu mașina!

Anunțuri
Etichetat

Un gând despre „Vama fotografilor de azi

  1. Vladimir C. spune:

    Ultima dată când am fost în Vama Veche a fost la Stuffstock 2 dacă îmi aduc bine aminte. Lucrurile erau deja dubioase, dar cel mai dubios a fost că după weekend s-a cam golit stațiunea. A fost prima dată când m-am simțit ciudat că dorm pe plajă pentru că unii oameni mă priveau suspect. Cum bine spui, am prins sfârșitul unui timp în care nu prea avea cine sau ce să îți fure, țigări și niște mărunt, cam asta era averea.

    Am plecat doi oameni cu banii de fix două pachete de țigări, care au rămas de un pachet după naș.

    Primul semn rău a fost mâncarea, nu mai găseam parizer făcut din pielițe la bani puțini. Șuncă? Ce dracu! Cine mănâncă șuncă???

    Pe Mircea Toma l-am cunoscut printr-o amică și aspectul pozitiv e că am băut pe banii lui. Habar nu aveam care e implicarea lui în toată chestia, credeam că e acolo doar cu anti-discriminarea, deși m-am întrebat cine e discriminat în vamă?

    Unele grupuri erau închise, dar nu toate. De obicei se observa pe unde te poți învârti și unde nu.

    Mi-am făcut prieteni într-un grup de punk-iști, știam că ei vor fi ok, de obicei oamenii oamenii dubioși cu creastă nu merg cu suv-uri.

    Nu era chiar cum povestești tu, dar sunt sigur că lucrurile s-au schimbat, direcția era clară.

    După excursia asta m-am mutat în 2 mai.

Zi–mi de bine, sau exprimă–te după pofta inimii.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: